De ce se sting luminile in discoteci?

Fiecare epocă a însemnat o luptă împotriva a ceva. Renaşterea a luptat pentru restaurarea omului, epoca modernă pentru instaurarea democraţiei ş. a. m. d. Dar cea mai interesantă este lupta care se duce astăzi. Ultima luptă a omenirii, poate pare ciudat, este lupta cu ruşinea.

Teoria lui Freud despre complexe, pe care acesta a lansat-o în secolul trecut, a umplut imediat minţile tuturor, de multe ori fără ştirea şi fără voia lor. Nu ştiu în ce măsură a reuşit Freud să ne vindece de aceste complexe, cert este că el a reuşit să creeze un complex nou cu care a infectat secolul XX - complexul Freud.

În ce constă acest complex al lui Freud? El constă în căutarea şi găsirea obsedantă a unor pricini eliberatoare, cum ar veni, a unor "complexe". Freud n-a făcut decât să preia nevinovata constatare a lui Budha: Viaţa este suferinţă, pentru orice suferinţă există o cauză. Însă Freud merge mai departe, el anexează şi cauzele acestei suferinţe, din punctul lui de vedere, desigur.

Cauzele suferinţei lui Freud sunt puţin neobişnuite, cu toate acestea ele au reuşit, în foarte scurt timp, să devină nişte cauze comune. Una din ele este dorinţa băiatului de a se culca cu propria mamă şi a fetei cu tatăl (?) - complexul lui Oedip, iar cealaltă e ruşinea care provine din sentimentul de inferioritate pe care îl avem din cauza unor nereuşite anterioare.

Obsesia reuşitei în viaţă pare să fi găsit în vremea noastră o rezolvare atât de simplă: "Perseverează, impune-te! Cum vrei să te respecte alţii, dacă tu însuţi nu te respecţi? Învinge-ţi timiditatea, cauza tuturor nereuşitelor!".

Citeşte mai departe...

Patriarhia apara buna-randuiala a Bisericii lui Hristos

La conferinţa din 3 iunie 2008, marţi ora 18, am fost întrebat care este poziţia Patriarhiei faţă de cele
întâmplate la Timişoara (unde Mitropolitul Nicolae Corneanu s-a împărtăşit la cei de altă credinţă).

Am răspuns, cinstit: "Nu ştiu", căci exista doar un comunicat vag, în care se preciza că vor urma cercetări. Şi, am adăugat, "Abia aştept să aflu!". Ei bine, am aflat astăzi poziţia mai limpede exprimată a Patriarhiei noastre.

Comunicatul a fost dat de Patriarhie ca răspuns la injuriile unor "jurnalişti" anti-ortodocşi (căci acuze nu pot fi numite, depăşind hotarul bunei cuviinţe). Sigur, noi ne-am obişnuit ca Ortodoxiei să i se nege dreptul de a-şi păstra Credinţa, locaşurile de cult, credincioşi etc, atari drepturi fiind rezervate de mulţi din "societatea civilă" doar eterodocşilor. Patriarhia noastră a considerat însă - şi îi suntem recunoscători pentru aceasta - că un răspuns ar fi, măcar de această dată, folositor.

Plin de politeţe, dar foarte limpede, răspunsul arată neavizaţilor un lucru elementar: Biserica există în baza unor legi proprii, ca orice organism din această lume. Încălcarea acestor legi duce la boală, iar boala trebuie tratată. Acest lucru nu înseamnă, cum spun anti-ortodocşii, "intoleranţă", ci ţine de fireasca disciplină internă a oricărui organism. Patriarhia Română, arată textul citat, se conduce după legile întregii Biserici Ortodoxe şi după disciplina sinodală internă. Ea nu poate şi nu are voie să se lase "dusă" de voia, ideile sau sentimentele subiective ale unei persoane. Iar implicarea Bisericii Ortodoxe Române în dialogul ecumenic se poate face doar prin respectarea disciplinei panortodoxe şi a celei sinodale interne. Ca urmare, gestul Mitropolitului Nicolae Corneanu este un act de indisciplină, atât faţă de Sfântul Sinod cât şi de Ortodoxie în general, având nevoie de un răspuns ferm.

Citeşte mai departe...

Parintele Staniloae - Despre nationalism

“Intelectualitatea română s-a îndepărtat de ortodoxie”

Liiceanu cred că-i tare străin de credinţă. A venit Liiceanu odată la mine, mi s-a părut că vine să intre într-o legătură spirituală şi să-mi ceară nişte studii. Da’ în convorbire am ajuns la întrebarea ce program are, ce vrea să publice, zice: „Eu vreau să public câte o lucrare despre fiecare filosof şi despre fiecare religie.” „Şi de ce asta?” „Păi, ca să-i cunoaştem…” „Păi mi se pare că îi prea cunoaştem, că nu ne cunoaştem pe noi, şi cred că ar trebui să ne cunoaştem pe noi mai mult”. Şi a plecat fără să intre în discuţie cu mine despre colaborare.

Intelectualitatea română de astăzi s-a îndepărtat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare că e cea mai îndepărtată intelectualitate de credinţa poporului. Ispita Occidentului, ştiţi… Poate că stând multă vreme în legătură cu fanarioţii, la mijlocul secolului XIX, debarasându-se de ei s-au aruncat în braţele unei Franţe care era atee.

Citeşte mai departe...

Lectie de istorie: Armata romana la Budapesta

Ca urmare a înfrângerii în război şi a presiunii minorităţilor naţionale, Imperiul Austro-Ungar se destramă. Partea austriacă s-a separat într-un mod organizat, fără violenţă, în schimb în partea ungară a imperiului au avut loc confruntari armate, întinse şi pe parcursul anului 1919. La 29 octombrie 1918, regatul Croaţiei, Slavoniei şi Dalmaţiei îşi proclamă independenţa, devenind ulterior parte a Iugoslaviei.

La semnarea armistiţiului (3 noiembrie), în Ungaria era la putere un guvern condus de Mihály Károlyi, aristocrat cu vederi pro-Antanta. (După abolirea monarhiei, la 16 noiembrie 1918, Károlyi devine preşedintele republicii, iar Dénes Berinkey prim-ministru). Guvernul ungar a încercat să ofere minorităţilor naţionale autonomie culturală şi administrativă, dar acestea au refuzat, cerând separarea de statul ungar.

La întâlnirea dintre generalul francez Louis Franchet d'Esperey (comandantul armatei aliate din Balcani) şi contele Károlyi (Belgrad, 13 Noiembrie 1918), s-a încheiat o convenţie, în principal de natură militară, stabilindu-se o linie de demarcaţie între România şi Ungaria (în Transilvania), iar la sud de Mureş Banatul şi Baranya au fost puse sub ocupaţie franco-sârbă.

Citeşte mai departe...