Parintele Serafim Rose - Semnele vremurilor

Cuvânt ţinut în vara anului 1980, în Redding, California, la Conferinţa Femeilor Creştin-Ortodoxe ţinută sub patronajul Sfântului Gherman

De ce să studiem semnele vremurilor?

Tema acestei conferinţe este privegherea pentru semnele vremurilor.

În primul rând, trebuie să aflăm ce se înţelege prin sintagma „semnele vremurilor”. Expresia vine direct din Evanghelie, din cuvintele Mântuitorului, de la Matei 16, 3. Hristos le spune fariseilor şi saducheilor care au venit la El următoarele: Faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, adică cum va fi vremea, dar semnele vremilor nu puteţi? Cu alte cuvinte, El le spune că aceasta nu are nimic de-a face cu ştiinţa sau cu cunoaşterea locului nostru în această lume sau altceva de acest gen. Este o întrebare religioasă. Studiem semnele vremurilor pentru a reuşi să-L recunoaştem pe Hristos.

În vremea lui Hristos, fariseii şi saducheii nu cercetau semnele vremurilor pentru a afla dacă Hristos venise, dacă Fiul lui Dumnezeu era cumva deja pe pământ. Dar deja erau semne pe care ei trebuie să le fi recunoscut. De pildă, în Vechiul Testament, în Cartea lui Daniel, avem o profeţie despre cele şaptezeci de săptămâni de ani, conform căreia Mesia urma să vină cam la 490 de ani după Daniel. Acei iudei care îşi citeau Scripturile cu atenţie ştiau cu exactitate ce însemna acest lucru şi cam pe la vremea venirii lui Hristos ei ştiau că venise vremea lui Mesia. Dar acesta este un semn exterior. Mai important era ca fariseii şi cărturarii să fi prevăzut semnele interioare. Dacă inimile lor erau drepte în faţa lui Dumnezeu, şi dacă n-ar fi încercat doar să împlinească o poruncă exterioară a legii, inimile lor ar fi fost receptive şi L-ar fi recunoscut pe Dumnezeu în trup atunci când El a venit. Dar nu puţini iudei au fost aceia care Lau recunoscut – Apostoli, Ucenici şi mulţi alţii.

Acelaşi pasaj din capitolul 16 de la Matei ne vorbeşte în continuare despre semne. Domnul le spune iudeilor: Neam viclean şi desfrânat cere semn şi semn nu se va da lui, decât numai semnul lui Iona (v. 4). Evenimentele vechi-testamentare conţin prefigurări ale evenimentelor din Noul Testament. Când Iona a stat trei zile în pântecele chitului, aceasta a fost o prefigurare a şederii de trei zile a Domnului în mormânt. Iar acest semn – semnul lui Iona – li s-a dat oamenilor din vremea lui Hristos. Domnul le spunea fariseilor şi saducheilor că un neam viclean şi desfrânat caută evenimente spectaculoase: foc din cer, izgonirea romanilor, manifestarea îngerilor care alungă stăpânirea străină a romanilor şi alte lucruri de acest fel. Hristos le spune că acest fel de semne nu se vor da. Un neam viclean şi desfrânat caută astfel de semne, dar cei curaţi cu inima caută ceva mai duhovnicesc. Singurul semn care li se va da este semnul lui Iona. Desigur că nu este lucru mic ca un om, care era şi Dumnezeu, să stea trei zile în mormânt. Astfel, din cuvintele Mântuitorului, aflăm că nu trebuie să umblăm după semne spectaculoase, ci mai degrabă să căutăm semne duhovniceşti, din lăuntrul nostru. De asemenea, trebuie să priveghem fiind atenţi la acele lucruri care, după Scriptură, sunt trecătoare.

Citeşte mai departe...

Biserici rupestre din Basarabia

Într-una din vizitele la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti am avut şansa să întâlnesc, la standul destinat vânzării de suveniruri şi cărţi, albumul intitulat „Românitatea Răsăriteană – Biserici rupestre din Basarabia”. Apăruta la Editura Semne în anul 2006, lucrarea este rodul muncii a doi oameni de excepţie, Dan Bârcea şi avocatul Mihai Nicolae, ajutaţi de prieteni. Primul a absolvit Academia de Film şi Televiziune din Viena, fiind autor de filme artistice, documentare şi filme publicitare în România, Franţa, Italia, Japonia şi Statele Unite. Cineast independent, Dan Bârcea colaborează în prezent cu televiziuni din Germania şi Austria. Cel de-al doilea „vinovat” al acestei lucrări deosebite este avocatul Mihai Nicolae, doctor in drept al Universităţii Bucureşti, coordonator al activităţii Institutului Fraţii Golescu din anul 2000, organizaţie neguvernamentală dedicată relaţiilor cu românii din străinătate.

Lucrarea prezintă istoria, evoluţia şi starea actuală a sihăstriilor de piatră intinse pe lungimea Nistrului, între vărsarea Răutului la sud şi cetatea Hotinului la nord, biserici de piatra ce alcătuiesc un adevărat sistem de avanposturi spirituale care străjuiesc hotarul răsăritean al Moldovei. În marea lor majoritate, schiturile de piatră sunt localizate pe malul drept al Nistrului cu excepţia notabilă a mânăstirii Roghi, aflată pe malul stâng, lângă Molovata. Au fost identificate, după cum precizează autorii, peste 42 de incinte sacre, acum lipsite de viaţă, folosite, apoi părăsite, „reluându-şi rolul atunci când urgia vremurilor îi împiedica pe oameni să zidească, iarăşi abandonate când bisericile de suprafaţă puteau să-şi îndeplinească rolul”, ele fiind o mărturie vie a strădaniei oamenilor locului de a-I găsi lui Dumnezeu un loc aproape de oameni. Majoritatea acestor incinte sacre sunt acum pustii, unele dărâmate de cutremure, altele servind rareori pentru serviciul divin. În schitul nou descoperit, dintre satele Holercani şi Mărcauţi, câteva semne lapidare, incizate pe pereţii chiliilor şi ai naosului, evocă începuturile civilizaţiei protoromâne. În lipsa documentelor scrise, bisericile de piatră atestă, deşi lacunar, atât continuitatea aşezărilor din Basarabia şi în ansamblu din spaţiul pruto-nistrean, cât şi evoluţia colectivităţilor umane locale, începând cu primul mileniu, în zonă fiind fiind identificate necropole geto-dacice la Saharna şi Ţâpova. Autorii volumului invocă însă mărturia împăratului Constantin Porfirogenetul (secolul al X-lea) care în De imperio administrato nu uita să menţioneze despre crucile şi semnele lapidare cioplite în stâncile din jurul oraşelor ruinate de pe malul drept al Nistrului. Istoria bisericilor rupestre din dreapta Nistrului este strâns legată de misiunea apostolică a Sfântului Andrei sau cea a Sfântului Părinte Ioan Cassian (360-435), canonizat de catolici.

Citeşte mai departe...

Parintele Dumitru Staniloae - De ce suntem ortodocsi

Ortodoxia ne-a menţinut ca un neam unitar şi deosebit, cu un rol important între popoarele din Orient şi Occident. Ea ne-a dat puterea să ne apărăm fiinţa   faţă   de   îndelungata   ofensivă   otomană, constituind un zid de apărare şi pentru popoarele din Occident, deşi, pe de altă parte, ne-a ajutat să ne apărăm fiinţa şi faţă de unele din popoarele vecine din Occident. Am apărat prin ea poarta Occidentului în faţa avalanşei otomane, dar ne-a fost şi o poartă care ne-a apărat de pofta de stăpânire şi de nimicire a unor popoare din Occident. Ne-am apărat, prin Ortodoxie,   fiinţa   noastră   din   partea   navalei prelungite a otomanilor, dar şi din partea unor popoare din Occident, ajutându-ne să avem şi un rol în apărarea Occidentului.

Fără Ortodoxie istoria noastră n-ar fi dobândit gloria din vremea lui Mircea cel Bătrân, a lui Mihai Viteazul, a lui Ştefan cel Mare şi a altor voieozi.
Dar Ortodoxia nu ne-a dat numai puterea să ne apărăm fiinţa naţională şi liniştea Occidentului, ci ne-a dat şi puterea să contribuim la menţinerea popoarelor (grecilor şi slavilor) din Balcani. Ţările noastre au adăpostit cultura acelor popoare şi le-au dat puterea să se dezvolte şi totodată să se menţină chiar ajunse sub jugul otoman. Am susţinut mănăstirile din Sfântul Munte, bisericile şi mănăstirile din acele ţări, inclusiv cele din Ţara

Prin Ortodoxie poporul nostru a jucat, ca un fel de centru, un rol apărător pentru Orientul şi Occidentul european. Câtă vreme Europa a stăpânit, prin cruciade şi în alte forme, popoarele din Răsăritul ei, poporul nostru a avut un rol pozitiv şi pentru Apusul şi pentru Răsăritul european. Rolul acesta îl vom putea îndeplini şi în viitor. Ca popor latin ortodox, prin latinitate putem apela la popoarele din Occident să dezvolte relaţiile ecumenice cu creştinismul răsăritean, făcând posibilă o sinteză între spiritualitatea ortodoxă şi naţiunile occidentale, iar celor din Răsărit dându-le puterea să realizeze aceasta între Ortodoxia lor şi spiritul organizator al civilizaţiei occidentale.

Citeşte mai departe...

Postul Craciunului

Postul Nasterii Domnului , sau al Crăciunului, iarăsi ne dă putinta curătirii trupesti si sufletesti. El închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugăciune, asa se cuvine să astepte crestinii si să întâmpine prin ajunare pe ''Cuvântul lui Dumnezeu'' născut din Fecioara Maria.

Acest post tine 40 de zile : de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie , lăsăm sec în seara sfântului Filip , la 14 Noiembrie. Dacă această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul în seara zilei de 14 Noiembrie. Daca această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul în seara zilei de 13 Noiembrie.

Postim de carne , ouă si brânză . Lunea , Miercurea si Vinerea mâncăm bucate fără unsoare (ulei) si fără vin. Martea si Joia se dezleagă la untdelemn si vin. Sâmbetele si duminicile ,până la 20 decembrie exclusiv , se dezleagă la untdelemn , vin si peste.

Dacă în zilele de Luni , Miercuri si Vineri prăznuim vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră (+) , mâncăm untdelemn si bem vin; iar de va cădea hramul bisericii sau sărbătoare însemnată în calendar cu cruce rosie (+) , atunci dezlegăm si la peste. Martea si joia mâncăm peste , untdelemn si bem vin , când cade în aceste zile : vreun sfânt mare, hramul sau sărbători cu rosu.

În ziua de Ajun se mănâncă tocmai seara si anume : grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrig sau turte din făină, căci cu seminte a ajunat Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilon, care au închipuit - mai înainte - Nasterea lui Hristos. La Crăciun, în orice zi ar cădea mâncăm de dulce.

MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN la 16 , 22 , 23 , 24 , 25 si 30 Noiembrie, la 4 , 5 , 6 , 7, 9 , 12 , 13 , 17 si 20 Decembrie, dacă aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea - căci în aceste zile se prăznuiesc sfinti mai însemnati .

MÂNCĂM PESTE : Intrarea în Biserică a Maicii Domnului - 24 noiembrie chiar dacă această sărbătoare ar cădea Miercurea sau Vinerea.

De asemenea mâncăm peste în Lunile , Miercurile si Vinerile acestui post , dacă în aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastră.

În sfârsit dezlegăm la peste în zilele cu sfinti însemnati, precum 16 , 22 , 23 , 24 , 25 si 30 Noiembrie, 4,5,6,7,9,12,13,17 Decembrie , dacă aceste zile cad Martea sau Joia. Cu atât mai mult, când Martea sau joia se întâmplă hramul bisericii.

Sursa: http://www.sfaturiortodoxe.ro