Icoana Parintelui Sofian Boghiu

Doamne ajută!

Ca semn al dragostei duhovniceşti, vă trimit această icoană a Sfântului Sofian Boghiu, icoană ce îmi este foarte dragă şi care m-a ajutat mult.

Părintele Sofian, aşa cum poate ştiţi, nu a fost canonizat încă. Dar asta nu înseamnă că nu avem voie să-l cinstim, nu înseamnă că nu ne putem bucura de ajutorul lui, pe care l-a dat din belşug celor ce l-au cerut. Dimpotrivă, unul din temeiurile canonizării este chiar evlavia populară, dragostea credincioşilor, mărturisită prin rugăciuni, icoane, pelerinaje etc.

Toţi sfinţii pe care îi ştim în calendar au fost întâi oameni obişnuiţi. Dar prin dragostea lor faţă de Dumnezeu şi Credinţa Sa au depăşit această condiţie, devenind oameni duhovniceşti, trecând in moarte la viaţă, încetând a fi ai lumii, chiar dacă erau în lume. Pentru aceasta şi creştinii din jurul lor i-au cinstit după cuviinţă, ca pe nişte prieteni ai lui Dumnezeu şi apropiaţi ai acestuia.

Locul în care se opreşte evlavia populară este acela din care încep slujbele Bisericii. De pildă, Sfântul Sofian poate fi numit ca atare, poate fi cinstit prin icoane şi rugăciuni, de către oricare dintre noi. Dar în slujbele Bisericii el rămâne, până la canonizare, Părintele Sofian, Arhimandritul Sofian ori Ieromonahul Sofian - oricare dintre denumiri este corectă. Şi, până la slujba canonizării, când i se va săvârşi ultimul parastas, este pomenit după obicei, cu cei adormiţi.

Până atunci, dacă cineva îl iubeşte pe Sfântul Sofian, îl poate cinsti, aşa cum am arătat mai sus, în particular, după cum învaţă Biserica dintru început.

Pot depune mărturie şi eu, dar şi mulţi alţii, despre multele minuni pe care Părintele Sofian le-a făcut şi în viaţă, dar şi după mutarea sa la ceruri. Mai ales cei care vor pace, luminare a sufletului şi a minţii, răbdare şi întărire s-au bucurat mult de ajutorul său.

Nădăjduiesc să vă folosiţi şi să vă bucuraţi!

Preot al lui Hristos,
Mihai-Andrei Aldea

Viata Sfantului marturisitor Marcu Eugenicul, episcopul Efesului

Părintele nostru între sfinţi Marcu Eugenicul (1392-1444), mitropolitul Efesului, s-a născut Manuel, din Gheorghe şi Maria, amândoi din neam credincios şi viţă slăvită în Constantinopolului, capitala Imperiului Roman şi a Patriarhatului Ecumenic al Bisericii Ortodoxe.

În vremea aceea, partea răsăriteană a Imperiului fusese cucerită de turci, şi împăratul Manuel căuta să încheie o înţelegere cu papa Martin V, nădăjduind să adune un sinod ecumenic pentru a pregăti unirea catolicilor cu Biserica Ortodoxă, şi prin aceasta să dobândească oştiri din partea monarhiilor din Apus. După neizbutita cucerire asupra Constantinopolului din 1422 de către sultanul Murad II, noul împărat Ioan VIII Paleologul leagă iar înţelegeri cu noul papă, Eugenie IV, punând început pregătirilor pentru un sinod ecumenic. Patriarhii Alexandriei, Antiohiei şi ai Ierusalimului nu primesc participarea la sinod, dar trimit în silă împuterniciţii lor.

Patriarhul Alexandriei a ales ca pe unul din trimişii săi pe ieromonahul Marcu, ale cărui scrieri teologice i-au dus vestea în întregul imperiu. Atât împăratul cât şi patriarhul Iosif II al Constantinopolului au voit ca Marcu să fie hirotonit episcop, pentru a fi pus în locul cel dintâi al trimişilor ortodocşi la acest sinod. La 46 de ani, Marcu a fost ridicat în rangul de Mitropolit al Efesului, rămas liber prin săvârşirea mitropolitului Ioasaf.

Citeşte mai departe...

Viata Sfantului marturisitor Fotie cel Mare, patriarhul Constantinopolului, cel intocmai cu Apostolii

Neamul şi instruirea

Sfântul Fotie face parte dintre cele mai vrednice chipuri ale Bisericii veacului al IX-lea ba, mai mult, a însăşi istoriei a toată lumea. Marele întru sfinţi Fotie vede lumina zilei în cetatea Constantinopolului în preajma anilor 800-810 după Hristos, fiind adus la viaţă din părinţi binecredincioşi. Iubitoarea de Dumnezeu şi de fapte sfinte, maica sa Irina, căsătorită fiind cu Serghie, fratele împărătesei Teodora şi al patriarhului Tarasie, odrăsleşte binecuvântat prunc ce se va arăta mare luminător al Bisericii. Tatăl fiind surghiunit din pricina cinstirii sfintelor icoane, moare în pribegie.

Legăturile de rudenie mai sus pomenite vor prileji sfântului şederea alături de cei mai înţelepţi dascăli din Constantinopol, unde va deprinde îndeosebi materia ce se cheamă matematică, alături de Leon, arătându-se astfel locaş a toată ştiinţa şi înţelepciunea.

Peste toate, încă din vremea prunciei este înzestrat cu necurmata îndeletnicire a rugăciunii: "Grija mea din copilărie – avea să scrie mai târziu – era săvârşirea rugăciunii şi a cercetării de sine." De altfel, însăşi mărturia lui Nichita Paflagonul, care nu arăta prea multă evlavie faţă de sfânt, aminteşte înălţimea instruirii sale: "împreună-alergau toate, adică îndemânarea fizică, învăţătura, bogăţia, prin care şi întreaga cărturăreasca deprindere se revărsa asupră-i."

Citeşte mai departe...

Mucenicia arhimandritului Filumen

“Arhimandritul Filumen a fost pãzitorul Mãnãstirii Ortodoxe grecesti de la Fântâna lui Iacov, din orasul Nablus, în Cisiordania. A vietuit si a slujit ca un iconom credincios al lui Iisus Hristos, însufletit de o râvnã arzãtoare. Virtutea sa îl scotea în evidentã printre monahii si preotii Tãrii Sfinte.

La inceputul lunii noiembrie 1979, arhimandritul Filumen a fost abordat de un grup de militanti sionisti fanatici, care i-au cerut sã înlãture Crucea si icoanele din preajma Fântânii lui Iacov, deoarece este un loc sfânt al religiei lor, iar ei nu primesc sã se roage în prezenta unor astfel de simboluri ale crestinismului. Pãrintele a refuzat sã facã asa ceva, sustinând cã Fântâna lui Iacov este de secole a crestinilor. Atunci, a fost amenintat si i s-a spus sã pãrãseascã acel loc sfânt sau va suporta urmãrile.

Pe 16/29 noiembrie 1979 (ziua Sfântului Apostol Matei), în timpul unei ploi torentiale, ucigasii au nãvãlit în mãnãstire si l-au mãcelãrit pe Arhimandritul Filumen cu un topor, închipuind o cruce. Cu o loviturã de-a lungul, i-au despicat chipul, cu altã loviturã de-a latul i-au tãiat obrazul, de la o ureche la alta. I-au scos ochii. I-au tãiat în bucãti degetele mâinii sale drepte, iar pe cel mare l-au retezat dintr-o datã. Erau degetele cu care fãcea semnul Crucii.” Ucigasii nu s-au multumit sã-l mãcelãreascã pe monahul cel fãrã de vinã, ci au continuat apoi sã profaneze si biserica. A fost distrusã o troitã, au fost împrãstiate si murdãrite vasele sfintite, si întreaga bisericã a fost pângãritã într-un chip înspãimântãtor.

Citeşte mai departe...