Zilele pentru pomenirea obstească a mortilor

Sfânta noastră Biserică mărturiseşte nemurirea sufletului şi crede în învierea morţilor. Ea ne învaţă, pentru aceasta, să ne rugăm pentru răposaţii noştri şi pentru toţi cei care au murit în dreapta-credinţă, ca să aibă partea lor de viaţă veşnică şi de împărtăşirea cu sfinţii în rai. De aceea a rânduit ca zi de rugăciune pentru morţi - sâmbăta - precum şi anumite zile de peste an, în care ducem colivă la biserică şi dăm pomelnic pentru toţi morţii noştri. Aceste zile de obştească pomenire sunt anumite sâmbete, numite Sâmbete ale morţilor. Acestea sunt:

Sâmbăta Lăsatului sec de carne pentru Postul Paştelui - Moşii de iarnă - în care Biserica se roagă pentru morţii cei din veac, moşii şi strămoşii noştri, adormiţi în bună credinţă şi mai ales pentru cei ce au răposat în diferite întâmplări nenorocite, fără împărtăşirea Bisericii şi a rânduielilor ei. Facem parastas mai ales pentru răposaţii noştri nespovediţi, neîmpărtăşiţi, morţi fără lumânare, precum şi pentru morţii neştiuţi, din războaie.

Sâmbăta din săptămâna a doua, a treia si a patra din Postul Paştelui, sunt rânduite tot pentru pomenirea obştească a morţilor, ca să nu rămână ei fără mijlocirea Bisericii tocmai în această vreme de pocăinţă.

Sâmbăta de dinaintea Rusaliilor - Moşii de vară -  este tot pentru morţi, ca să se împărtăşească şi ei de mângăierea Sfântului Duh, care S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli şi de atunci cârmuieşte lumea în chip nevăzut.

Lunea sau Maţea lui Toma, care se mai numeşte şi Paştele Blajinilor, vine îndată după Duminica Tomii. Deşi nu-i răspândită pretutindeni, este o zi de pomenire a morţilor, în care, din vechime, creştinii pomeneau pe răposaţii lor, ca să se împărtăşească şi ei de bucuria Învierea Domnului. S-a aşezat după Duminica Tomii, fiindcă în Săptămâna Luminată, ce vine după Paşti, nu se fac rugăciuni pentru răposaţi.

Praznicul "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul" - la 29 august - şi sâmbăta de dinaintea Sfântului Dimitrie sunt iarăşi zile în care se obişnuieşte să se pomenească morţii căzuţi în războaie,  morţi care au luptat cu credinţă, pentru lege şi patrie, întocmai ca nişte mucenici.