Moarte lumii - Punkistii deveniti monahi

“’Lumea’ este numele general pentru toate patimile. Cand dorim sa numim patimile dupa un nume comun, le zicem ‘lume’. Dar cand dorim sa le distingem dupa numele lor particulare, le numim patimi. Patimile sunt urmatoarele: dragostea de bogatie, dorinta de avere, placeri trupesti din pasiunea sexuala, iubirea de glorie care da nastere invidiei, pofta de putere, aroganta si mandria dupa o pozitie, tanjirea dupa impodobire cu haine luxoase si ornamente inutile, nerabdarea dupa gloria omeneasca care este sursa a ranchiunei si resentimentelor, si frica fizica. Acolo unde aceste patimi inceteaza sa mai fie active, acolo lumea este moarta; pentru ca desi traiesc in carne, nu traiesc pentru carne. Vezi pentru care dintre aceste patimi esti viu. Apoi vei stii cat de viu esti pentru lume, si cat esti de mort pentru ea.” (Sf. Isaac Sirul, sec. VI)

SUS, INTR-O MANASTIRE ORTODOXA ruseasca din muntii Californiei, parintele Damaschin si parintele Ioan au o problema. Au dorit sa publice o reclama in Maximum Rock and Roll, “cea mai hardcore” dintre toate revistele punk, dar au avut dificultati in a o trece de editor.

Daca aceasta suna ca inceputul unei povesti interesante, asteptati putin.

Povestea incepe, in realitate, cu cativa ani inainte. In urma cu 4 ani, John Marler a sosit la manastirea Sf. Gherman al Alaskai din Platina, California, sătul de viata. Desi avea doar nouasprezece ani, fusese deja chitarist in doua cunoscute grupuri de punk-rock, Sleep si Paxton Quiggly. Cand a descoperit credinta in Hristos si si-a aflat un camin in Ortodoxie, noul monah a dorit sa transmita aceeasi nadejde subculturii punk din care tocmai scapase, o comunitate de pusti mutilati de nihilism si disperare. Fratia Sf. Gherman al Alaskai (care sponsorizeaza staretia din Platina si alte cateva manastiri) a inceput deja sa ii atraga pe cativa pusti din orasul alaturat, Chico, si maica Neonila – inainte ea insasi o “punker-ita serioasa” – l-a incurajat pe parintele Ioan sa ii contacteze. Cea dintai idee a apartinut parintelui Damaschin Christensen, ce tocmai terminase de scris cartea “Nu din aceasta lume: Viata si invataturile Parintelui Serafim Rose”, de a scrie un articol despre Parintele Serafim pentru a fi publicat in “Maximum Rock and Roll”.

“Dar pe masura ce rasfoiam revista, mi-am dat seama ca nu vor fi de acord niciodata sa publice asa ceva”, isi aminteste parintele Damaschin. Apoi, monahii s-au hotarat sa publice o reclama, dar raspunsul editorului – ‘”Ce @#*% mea e aia o Fratie?” – le-a sugerat ca nici aceasta nu va avea sorti de izbanda. Calugarilor li s-a spus: “Publicam reclame doar pentru muzica si fanzine”. (Pentru un neinitiat, fanzin-ul este o revista necizelata, facuta in casa, taiata cu foarfeca, lipita si fotocopiata, si oferita ieftin sau gratuit, pe strazi). “Avem trebuinta de un fanzin”, si-au spus calugarii unii altora, si asa a aparut una dintre cele mai ciudate publicatii in stil punk, “Moarte lumii” (Death to the World).

Coperta celui dintai numar (foto 1) infatiseaza un monah cu barba alba tinand in mana un craniu, iar editorialul incepe cu “Ultima razvratire adevarata inseamna moartea catre lume. A fi rastigniti pentru lume si lumea fata de noi”. Coperta din spate ne infatiseaza chipul de pe Giulgiul de la Torino, cu aceasta inscriptie: M-au urat fara de pricina. “Acesti copii s-au saturat de ei insisi”, spune parintele Damaschin, “si se simt nelalocul lor in lumea aceasta. Noi incercam sa le infatisam frumusetea zidirii lui Dumnezeu, si ii invitam sa-si omoare ‘patimile’, adica ceea ce intelegem noi prin ‘lume’. Dumnezeu ia deznadejdea si o preschimba in ceva pozitiv. Patimile egoiste pot fi indreptate catre dragostea pentru Dumnezeu, precum a facut Maria Magdalena. Vorbim despre suferinta, deoarece pe aceasta o simt acesti copii cel mai puternic. Le aratam ca poate exista un inteles in suferinta.”

Primul numar, publicat in decembrie 1994, a fost anuntat in “Maximum Rock and Roll” si a adus scrisori din “intreaga lume – Japonia, Lituania, Irlanda”. Copii au fost trimise prin posta unei liste de abonati in crestere, au fost distribuite la spectacolele punk si fotocopiate si raspandite de altii. Parintele Damaschin estima ca acum se gasesc in circulatie peste 50.000 de exemplare. “Pustii ne-au scris si ne-am dat seama ca aveau nevoie de o legatura mult mai personala”, spune parintele Damaschin - asa ca Fratia a inceput sa transforme librariile si restaurantele in cofetarii, sau “cluburi mistice”. Exista acum 14 din acestea, de-a lungul tarii [Statele Unite, n. AM], in Europa si in Australia, cu exemple de capatai in Boston si Santa Rosa, California. Un fluturas tipic, inmanat pustilor de pe strada, glasuieste: “Cofetaria ‘Intelepciunea Pustiei’, cel mai mistic club din Kansas City. Beti cafea etiopiana si espresso. Ascultati cantari stravechi din alta lume. Mirositi tamaie rara din orientul mijlociu. Descoperiti stravechii super-eroi africani si orientali”.

Desigur, cantarile sunt imne crestin-ortodoxe, tamaia este cea folosita la slujbe iar “super-eroii” sunt sfintii Bibliei si ai istoriei Bisericii. Un afis intrebuintat in unele dintre cofetarii infatiseaza un tanar monah tinand deschisa o cutie de lemn plina cu oase si un craniu. (foto 2) Titlul este “Libertate de sub tirania modei!” O strategie de promovare destul de sofisticata; ne putem inchipui cu usurinta cum va fi primita de pustii care vor respinge orice altceva ca fiind o manipulare si o dulcegarie.

Dar, ca orice evanghelizare buna, si aceasta isi trage taria din iubirea pentru cel pierdut. Parintele Paisie, si el la manastire, ne explica: “Aceasta subcultura este aspra si profund tulburata din pricina durerii. Este demonica; ei traiesc in iad, supradozandu-si drogurile, sau, poate, innebunind de manie si omorand pe cineva. Isi vad viata ca pe ceva fara de pret. Vrem sa le infatisam un ideal care sa le dea un inteles vietii. Acestia sunt niste tineri marginalizati, raniti, si ‘Moarte lumii’ este menit sa atinga acea rana cu o mana tamaduitoare”. Un fanzin de succes si o retea de cofetarii este o realizare destul de impresionanta, socotind dupa cat de simplu vietuiesc calugarii.
Manastirea Sf. Gherman al Alaskai, din varful muntilor Californiei, nu are electricitate, telefon sau apa curenta, iar “calugarii traiesc in mijlocul serpilor cu clopotei, scorpionilor si paunilor, traducand si publicand intelepciunea sfintilor parinti si a sfintelor maici ale veacurilor trecute”. Mai sus in munte, la 13 mile departare, se gaseste manastirea de maici Schitul Sf. Xenia, tot fara telefon, apa ori electricitate. Maicile vietuiesc in chilii din busteni pe care le ridica singure; ele ara pamantul, taie lemnul si…lucreaza si la editare.

Nu a fost cu putinta sa vorbesc cu parintele Ioan pentru acest articol, intrucat el vietuieste intr-o manastire asemanatoare pe o insula de langa coasta Alaskai, unde a ajunge la un telefon necesita un anunt prealabil prin posta. Staretia Fratiei Sf. Paisie, totusi, are cateva utilitati moderne, iar monahii si monahiile de acolo completeaza comenzile si raspund la intrebari plini de amabilitate.

Un exemplar din “Moarte lumii” (tocmai a aparut cel de-al 11-lea numar) poate fi comandat pentru 1$ bucata de la:
Death to the World, 7777 Martinelli Road, Forestville, CA 95436; telefon 707.887.9740.
Comunitatea ofera si o caseta cu cantecele originale ale parintelui Ioan si o carte, “Tinerii Apocalipsei” ("Youth of the Apocalypse"), scrisa de parintele Ioan si parintele Andrei Wermuth (acestia doi se descriu ca fiind “punkisti deveniti calugari”).

Autor: Frederica Mathewes-Green (Patriarhia Antiohiei – arhidioceza Americii)
Sursa: http://ro.altermedia.info/antisistem/ultima-razvratire-adevarata_4412.html