Atitudinea lui "si eu"

Când eram copil, îmi doream tot timpul sa fiu ca si ceilalti copii din cartier. Voiam sa apartin grupului. Probabil ca asa ma simteam mai în siguranta sau poate ca nu doream sa ramân pe dinafara sau poate ambele motive explica atitudinea mea. Când altcineva era laudat pentru ca a facut ceva bine, si eu doream recunoastere si lauda, mai ales daca participam în vreun fel. Prin urmare, topaiam si spuneam : „Si eu!” Cât de mult doream sa primesc atentie si ce important era ca toata lumea sa fie multumit de mine. Voiam sa-i fac pe plac ego-ului meu; sufeream când oamenii nu ma bagau în seama pe mine ci pe pustiul din vecini, mai ales daca era vorba de vreun rival. Cred ca fiecare a avut parte de aceasta experienta, în copilarie. Este vorba de atitudinea lui „si eu”. Acest lucru este o copilarie si acum ca suntem adulti, ar trebui sa fie lasat de-o parte. Dar atitudinea lui „si eu” nu a fost lepadata. Prea multi dintre noi suntem dintre cei care striga „si eu”. Acum ca aceasta atitudine se extinde si în Biserica (asa cum s-a întâmplat), atunci nu stam prea bine. Eu sunt ortodox; nu vreau ca Biserica mea sa fie vinovata de imaturitate duhovniceasca. Dar noi, Biserica, suntem vinovati. Cât de nemultumiti suntem pentru ca ortodoxia nu a fost recunoscuta „a patra mare religie în America”, a patra într-adevar! Nemultumiti când la televizor, cineva face un apel „marilor religii” si nu-i aminteste pe ortodocsi. Nemultumiti când un preot ortodox nu este invitat la vreun eveniment politic major. Nemultumiti când un preot ortodox nu marsaluieste împreuna cu reprezentantii altor „religii” pe Main Street. Nemultumiti când un laic sau un cleric ortodox nu face parte din vreo comisie pentru egalitatea religioasa sau rasiala, etc.Vreau sa stiu de ce este atât de important sa fim recunoscuti drept „a patra mare religie” în America? Va rog, sa-mi scrie cineva si sa ma anunte. Vreu sa stiu de ce este atât de important sa fim pomeniti la televizor; sau sa ne rugam sau sa marsaluim cu oameni care nu împartasesc convingerile noastre? Si daca suntem atât de nerabdatori sa participam la miscarile sociale si politice, haideti sa avem initiativa si sa nu fim a cincea roata la caruta. Ma întreb, oare primii crestini se tânguiau ca nu sunt o religio licita? Ce au spus Sfintii Parinti despre cum sa fii bineprimit în marea familie a religiilor? Si meditez adesea la învatatura crestina despre non-conformism si despartirea de lume (II Corinteni VI,14-18). Bine, sa presupunem ca toate „visele” noastre se împlinesc si ca am dobândit statutul de „a patra mare religie” si preotii nostri sunt invitati cu totii la ceremoniile politice oficiale si preotii nostri se roaga si marsaluiesc cu eterodocsii si ca suntem implorati sa devenim membri al comisiei cutare sau cutare, si ce-i cu asta?

Eu apartin Bisericii lui Iisus Hristos, Una, Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca, Biserica ortodoxa, singura Biserica, a carei misiune este sa-i aduca pe oameni la Hristos, la Hristos care a patimit, Hristosul rastignit si înviat. Ce legatura exista între atitudinea lui „si eu” si misiunea noastra? Oare suntem cersetori de suflete, slugarnici, o Biserica sentimentala care alearga în urma Statului, lingusindu-l, smiorcandu-se ca sa i se arunce un os? Iisus a spus „Mergeti si învatati cuvântul Evangeliei”, „spuneti oamenilor sa pazeasca toate câte v-am poruncit voua”, nu a spus mergeti si faceti Evanghelia mea pe placul oamenilor, respectabila si fermecatoare, staruind pe lânga ei sa fie amabili cu Mine – acesta nu este Hristosul meu! El a spus „vestiti”, „chemati”, „luptati”, „fiti puternici”, „hotarâti”, - înfruntati Statul si societatea. Biserica trebuie sa fie neînfricata, calauzitoare, deschizatoare de drumuri, temerara, vadindu-si pururea taria duhovniceasca.Nu voi accepta locul al IV-lea pentru Biserica mea – Ea se afla deasupra tuturor religiilor – însusi faptul de a gândi în acest fel Biserica este o insulta; nu-i voi pune pe episcopii nostri sa fie una cu ereticii si ateii printre alti membrii ai clerului la o întrunire politica; si nu-i voi pune pe preotii nostri sa marsaluiasca si sa se roage cu cei care cred ca credinta ortodoxa este doar una printre multe alte credinte – eu sunt ortodox, un „drept-credincios”. Iar daca vreun ortodox face parte dintr-un comitet pentru integrarea scolilor sau cenzurarea literaturii obscene, atunci sa fie cel dintâi în ocrotirea binelui si condamnarea raului. Aceasta înseamna sa fii ortodox. Daca în inimile noastre mai este loc pentru atitudinea lui „si eu”, acest lucru este din cauza ca nu mai stim sa ne mândrim cu trecutul nostru, nu mai cunoastem menirea prezentului si nu mai avem nadejde în viitorul nostru.

Dar comportmentul lui „ si eu” nu este incurabil, el poate fi alungat ca si orice alta ispita a diavolului. Daca ne amintim ca Biserica noastra a început cu Însusi Hristos si ca episcopii nostri sunt noii lui Apostoli si ca învatatura noastra este Adevarul însusi – si asta nu-i o simpla lauda (sunt pe deplin constient ca cele mai ciudate secte fac aceste revendicari, cum ar fi cele din California) – pentru ca noi avem istorie, continuitate, traditie. De asemenea, amintiti-va ca nu noi avem nevoie de America ci ea are nevoie de noi; nu noi avem nevoie de lume, ci lumea are nevoie de noi. Ortodoxia este Calea, Adevarul si Viata. Ea este Trupul lui Hristos.

Traducere de Virgil Baidoc
Autor: Michael Azkoul
Sursa: http://ortodoxia.topcities.com/MA1.html