Nina Negru - "Arta de a nu face martiri"

"De doua mii de ani aproape ni se predica sa ne iubim, si noi ne sfasiem", scria Eminescu in ziua de Pasti a anului 1878. "Omul armei si acela al viclesugului" proliferat inspaimantator fata de cel drept si bun, il face pe poet sa raspunda astfel la intrebarea, daca mai suntem crestini: "Putini sunt cei alesi si putini au fost de-a pururi".

Manifestarea cea mai inalta a iubirii la crestini a fost chiar de la inceput curajul de a-l urma pe Mantuitorul pana la cruce, adica de a primi martiriul sangelui.

Cand este vorba despre vechimea si vitalitatea crestinismului, aducem drept argument, printre marturiile arheologice (lacasuri de cult, morminte de rit crestin) oasele martirilor, adica ale martorilor lui Dumnezeu care si-au probat credinta prin suferinta si moarte. Ei incep lungul cortegiu al sfintilor, cinstiti de calendarele civilizatiei crestine, create si imbogatite de-a lungul veacurilor prin eforturi martirice, care n-au fost intotdeauna neaparat sangeroase.

Unii filosofi au fost tentati chiar sa identifice religia crestina cu suferinta chiar cu masochismul, ceea ce nu este adevarat. Suferintele crestinilor nu sunt creatii proprii, ci sunt opera prigonitorilor, iar crestinii le-au acceptat nu ca sa se autoflageleze, ci pentru a-si pastra credinta chiar si cu pretul vietii.

Cei mai multi au ramas necunoscuti. Cine sunt cei 40 de mucenici martirizati in Sevasta Armeniei ? Niste soldati. Cine cei 20.000 de mucenici din Nicomidia ? Cine cuviosii parinti ucisi in Sinai si Rait ? si totusi Nero, Diocletian, Iulian Apostatul, Septimiu Sever si alti prigonitori ai credintei au avut imprudenta de a lasa urme. Actele martirice sunt documente istorice. Calendarul bisericesc este alcatuit in mare parte pe baza Martirologiului siriac din sec.IV, a Martirologiului hiernimian din sec. VII si a Sinaxarului Bisericii Constantinopolitane scris in sec. VIII. Dupa aceste documente reconstruim "vamile" traditionale ale martiriului sangeros. Iata-l pe primul martir, arhidiaconul Stefan, omorat cu pietre de iudei, pentru ca a avut curajul sa le reproseze ca stau pururea impotriva Duhului Sfant, prigonindu-i pe proroci. Numele celui de-al doilea apostol martirizat, Andrei, inseamna "curajos, energic". Dupa ce a vestit Evanghelia in tinuturile Pontice, Andrei a fost rastignit in anul 61 la Patra cu capul in jos pe o cruce in forma de X. Fotini, femeia samariteanca de insusi Iisus Hristos convertita la fantana, a avut curajul sa-l infrunte chiar pe Nero, spunandu-i ca este om nebun, dupa care a fost aruncata in fantana si i-a fost jupuita pielea de pe ea de vie. Alti sfinti, care au dat marturie eroica, au suferit, dupa timpuri, loviri cu sulita, batai la talpi, tragerea pe roata, rostogolirea pe roata de la un loc inalt, bautura otravita, arderea pe rug, taierea capului, taierea limbii, arderea trupului cu faclii, inecarea in rauri si mari etc. Mai ales martiriul in arena prin sfasierea de catre fiare a ramas ca pretioasa piesa de arhiva si in legende transmise pe cale orala de martorii oculari. Actele martirilor sau protocoalele sedintelor de judecata, scrise de grefieri si pastrate in arhivele statului, arata ca judecatorii incercau uneori sa le usureze situatia crestinilor, si cand nu reuseau, ii osandeau cu parere de rau. Pe atunci exista o filosofie a martiriului, niste convingeri, care sustineau valoarea martiriului. Sfantul Ignatie Teoforul, unul dintre primii episcopi martirizati prin aruncarea la fiare in amfiteatru (in anul 107) a avut puterea sufleteasca sa scrie 7 scrisori Bisericilor, care au trimis reprezentanti sa-l salute pe drumul lung al martiriului, din Siria pana la Roma. Teama lui era ca nu cumva crestinii din capitala imperiului sa intervina pe langa imparatul Traian spre a-l salva, adica spre a-l "lipsi de vrednicia martiriului". Sa mai retinem ca Traian hotaraste martirizarea lui la Roma si nu in Antiohia, unde era episcop, pentru a nu-l incununa cu glorie in fata concetatenilor. Tot Traian sisteaza dialogul dintre judecatori si episcop despre credinta paganilor, intrucat vedea in Ignatie o uriasa personalitate spirituala, capabila sa converteasca pe cei mai mari dusmani ai crestinilor.

Nu enumeram intamplator aceste procedee de anihilare a crestinilor din primele secole. Vom vedea cum, pe parcursul celor doua milenii de crestinism, omul a perfectionat arta de a nu face martiri.

In vechime unii prigonitori ai credintei in Iisus inca mai discutau cu crestinul, consemnandu-i raspunsul, permitandu-i sa-si marturiseasca demn crezul. Iata-l pe unul din Sfintii Parinti, ucisi in muntele Sinai explicandu-le celor care-l convingeau sa apostazieze sub amenintarea cu moartea: "A te supune celor ce te violenteaza e o lipsa de barbatie si de noblete. Caci la asceti nu este ingaduita cedarea in fata fricii, chiar daca amenintarea primejdiei este mare. Caci, daca frica invata sa stapaneasca odata, devenind obicei ne porunceste sa dispretuim si sa tradam insasi dreapta credinta […]. In arena in care am luptat sa fiu ucis si mormantul va primi sangele barbatiei mele".
Despre ce fel de arena vorbea Sfantul Parinte? Despre viata monahala ca substitutie a martiriului. Martiriul nesangeros al monahilor, numit si martiriul constiintei, face din ei atleti ai luptelor credintei. Acest nou tip de martiriu, care inlocuia martiriul fizic, dobandea harisma iubirii cu conditia ajungerii la cele patru virtuti, numite in sec. IV de catre Sfantul Evagrie Ponticul in urmatoarea ordine: luarea aminte, barbatia, infranarea, dreptatea.
Retetele de viata din paterice sunt bune de pus astazi in abecedare si in manuale de istorie, pentru ca - asa cum constata si Eminescu intr-o zi de Pasti - demult oamenii nu mai sunt crestini autentici, in masura sa inteleaga notiunea de demnitate umana. Vietile sfintilor, marturisind despre starea normala a fiintei umane, ne-ar oferi etaloane pentru restaurarea omului contemporan.

Comunismul ca dusman al lui Dumnezeu isi are radacinile in Satana. Lenin a preluat in 1917 deviza teroristilor masoni din Franta anului 1789: "Cu intestinele ultimului cleric vom strangula pe ultimul imparat". "Revolutia franceza a anticipat razboiul total modern", scrie E. Hobsbown in cartea sa "O istorie a secolului XX". Secolul XX, numit de acelasi autor "secolul lipsei de omenie" a oferit nenumarate prilejuri de verificare a capacitatii crestinilor de a-si proba credinta prin martiriu. Predicand Evanghelia urii si fiind diavolul cel mult inventiv, comunismul a schimbat tactica: nu-i mai lasa omului dreptul martiriului public, pentru a nu converti. El stie deja ca cei tari in credinta le infrunta pe toate cu barbatie, ajutati de Dumnezeu. De aceea vom afla mai degraba despre proorocul Isaia, care a fost taiat in doua cu ferestraul in timpuri vechi testamentare, si nici nu vom banui ca prietenii si frati de-ai nostri sunt taiati acum cu "Drujba" in padurile Siberiei. Legea diavoleasca a informatiei sovietice a fost si este: despre nimicuri sa batem toba, depre lucruri importante-nimic. Despre camerele de gazare ale germanilor-zilnic, despre faptul ca acestea sunt o "realizare " ruseasca-nimic. Francois Furet afirma ca psihoza antifascista este victoria regimurilor comuniste in materie de propaganda, care au avut drept scop ascunderea crimelor proprii. In timp ce fostii nazisti erau condamnati la moarte de Tribunalul de la Nurenberg, milioane de crestini din Tara sovietelor mergeau constient la moarte in lagarele Holocaustului rosu. Nu se cunosc nume de atei care sa fi acceptat martiriul pentru credinta lor, desi faceau marturisiri publice de ateism. In schimb cartea lui A. Soljenitin "Arhipelagul Gulag" este un imn in cinstea martirilor crestini anonimi ai secolului XX. Oricat au facut posibila crima perfecta, aceste regimuri au lasat totusi un tip de document care vorbeste de la sine-formularele tiparite prin care omul isi lua, prin semnatura, angajamente privind non-divulgarea realitatilor din lagar, puscarie, armata, uzina etc.
Cazul Soljenitin este o lectie data Satanei. Inchis in lagar, fara a avea dreptul sa scrie, bolnav de cancer si lasat pe masa de operatie cu o tumoare inlaturata doar partial din cauza transferarii subite a chirurgului - detinut in alt lagar, Soljenitin reuseste in cronica sa "Arhipelagul Gulag" sa ne lase un Martirologiu din care vom afla, daca nu toti martirii din timpul comunismului, cel putin metodele diabolice de anihilare a fiintei umane. Spre deosebire de foarte multi conationali de-ai sai, Soljenitin consemneaza suferintele cehilor, romanilor, balticilor si chiar ale cecenilor, chiar daca Patriarhia Rusa, care a canonizat recent 1000 de martiri din timpul persecutiilor comuniste, s-a straduit sa-i aleaga numai dintre rusii din fosta URSS.

Nimeni nu neaga ca asupra Rusiei crestine s-a abatut la inceputul secolului trecut o mare nenorocire. Lasand la o parte resentimentele firesti fata de ocupant, sa ne straduim sa intelegem ce s-a intamplat in Rusia, iar peste cateva decenii si in Basarabia rapita de rusi Romaniei. Sa revenim la Biserica rusa, care dupa ce se discreditase prin intovarasirea cu tarismul, a trebuit sa se purifice in secolul XX prin jertfa milioanelor de martiri.

Cum se stie, la inceputul Liturghiei credinciosilor, puterile ceresti vin si inconjoara Sfanta Masa. Ele sunt chemate de preot cu mainile ridicate deasupra capului si cu rugaciuni ca Dumnezeu sa nu-si intoarca fata de la omul cel slab si nevrednic. Mormintele vechi de rit crestin ii descopera pe multi dintre cei inhumati avind pozitia bratelor in aceasta atitudine. Si Moise, luptand oarecand impotriva lui Amalec, atunci cand ridica mainile, Israel biruia, iar cand le lasa in jos, atunci Amalec invingea. Dupa declansarea terorii bolsevice in Rusia anului 1917 s-au intimplat lucruri uimitoare in acel moment al Heruvicului, cand poporul inalta cantarea" Toata grija cea lumeasca acum sa o lepadam", iar preotul ridica mainile spre cele sfinte. Intelegand bolsevismul ca pe o conspiratie satanica, iar regimul instalat de Lenin cu sprijinul financiar al lui Parvus (pe numele adevarat Israel Helphand) ca pe regatul lui Antihrist, rusii - chiar si intelectualii care suferisera de anticlericalism - au intrat masiv in biserici sa se roage. Le cereau si preotilor sa tina mai mult timp mainile ridicate deasupra capului implorand pe Dumnezeu. De la un timp, preotii obosind, lasau mainile in jos. Atunci mirenii disperati intrau in altar si propteau cu mainile lor mainile preotilor, pentru a implora in continuare mila Domnului.

Patriarhul rus Tihon Belavin, care si-a dat seama ca banda lui Lenin vrea prin metode teroriste sa distruga Biserica crestina, a anatemizat regimul comunist. Arhiepiscopul de la Permi, dupa ce i-a anatemizat pe bolsevici, a murit ingropat de ei in pamant de viu. Episcopul de la Vologda a fost ucis pentru ca n-a pomenit la Liturghie puterea sovietica.

In 1917 Rusia avea 130 de milioane de crestini, pastoriti de un patriarh, 5 mitropoliti , 13 arhiepiscopi, 230 de episcopi, 56 de mii de preoti si 23 de mii de diaconi. Functionau 52 de mii de parohii si 1300 de manastiri, 52 de seminare superioare si 4 Academii teologice. Biserica rusa poseda 1800000 ha de pamant si un miliard de ruble. Toata aceasta avere a fost jefuita de bolsevici concomitent cu decapitarea Bisericii. Printre primii martiri a fost Mitropolitul Vladimir al Kievului, impuscat in februarie 1918 nu departe de Pecerskaia Lavra, centru spiritual cunoscut si apropiat romanilor datorita marelui mitropolit Petru Movila. Dupa sechestrarea moastelor, in acea manastire, pe Sfantul Prestol a fost pusa statuia lui Lenin. Inainte de moarte Mitropolitul Kievului a iertat pe criminali, considerand ca pentru pacatele poporului rus este dator sa plateasca el si nu altcineva. Nu se pierduse deci filozofia martiriului si constiinta ca trebuie sa se sacrifice cei mai buni.

Patriarhul Tihon a fost inchis timp de 13 luni, iar apoi izolat si urmarit indeaproape de un agent al sovietelor.
Este bine sa retinem si de data aceasta "vamile" martiriului pentru a le compara cu cele traditionale. Impuscarea a fost in aceasta perioada martiriul cel mai onorabil. Lenin considera ca intelectualii sunt "un material tocmai bun de impuscat". Cativa mitropoliti si episcopi, precum si zeci de mii de preoti si calugari au fost nimiciti prin impuscare. Multi clerici din Rusia au murit insa in ger, dupa ce se turna pe ei apa pana se transformau in stane de gheata, ori inecati in rauri inghetate. In ranile adanci ramase in trupuri de la baionete comunistii infigeau cruci. Li se taiau nasul si urechile, pentru a fi apoi aruncati la gropile de gunoi. Preotii basarabeni ucisi la Chisinau in timpul retragerii rusilor din 1941 au fost gasiti cu ochii scosi si cu organele sexuale taiate si bagate in gura.

Comunistii au mai practicat si ruperea in bucati a preotilor, dupa care erau dati la caini. La Voronej, episcopul si 160 de preoti au fost spanzurati in 1919 pe usile imparatesti ale bisericilor in care slujisera in ziua de Pasti.
Umilirea suferintei a fost noutatea adusa de bolsevici in metodele de anihilare a omului. In unele puscarii clericii au fost inecati in fecale. In manastirea intelectualilor, la Solovki, transformata in lagar de exterminare, arhiereii erau obligati sa doarma in altar, unii chiar pe Sfanta Masa, si sa accepte plasarea tot acolo a vaselor pentru excremente. Sigur ca arhiereii au refuzat sa utilizeze tinetele pentru a nu comite un sacrilegiu si au preferat sa moara constipati. Ati gasit in actele martirice din vechime un fel atat de putin glorios de a-ti da viata pentru credinta? Ce fel de legende se mai pot vehicula despre martiriul prin constipare? Acesta este comunismul: in urma lui raman nu martiri venerati de toata lumea, ci fiinte insignifiante.

In timp ce religia anihileaza instinctele primitive, comunismul le desteapta pentru a le exploata in folosul sau. In Basarabia se pare ca tinetele n-au fost inca scoase din altare. Acum un deceniu, un autor basarabean, Vladimir Berlinski (sub pseudonimul Neagoe) isi marturisea intr-un roman obsesia de a viola o fata in altar. Unele manastiri basarabene inchise in anii saizeci au fost populate cu prostituate bolnave de sifilis, adunate din tot U.R.S.S.-ul, in timp ce preotii si preotese erau inchisi in lagare alaturi de criminali ordinari.

In aceste experimente diabolice isi are radacina ideea Anei Pauker si a lui Nikolski (pe numele adevarat Grunberg) de a-i reeduca pe romani in penitenciarul de la Pitesti prin obligarea victimelor de a se snopi reciproc in batai sau de a-si manca fecalele din gamela in care-si primeau portia de "zara". Sa ne amintim de amenintarea repetata de fiecare data la Pitesti celor care incercau sa se sinucida: "No-no-no! Aici nu se fabrica martiri!"

Dar sa trecem de la vladica la opinca, pentru ca un patriarh vertical ca Tihon nu putea sa nu intareasca puterea de rezistenta a crestinilor laici. In timpul proceselor clericilor incepute in anii douazeci, care au continuat cu procesele enoriasilor mai activi, Patriarhul Tihon ,intrebat la Tribunalul revolutionar din Moscova daca socoteste obligatorii legile bolsevice, a raspuns: "Numai intrucat ele nu contrazic regulile credintei". Astfel crestinii mireni erau indemnati sa nu respecte legile lui Antihrist, preferand sa umple puscariile si lagarele, condamnati conform articolului 58 ca "dusmani ai poporului" si "contrarevolutionari". Soljenit in arata de cata fermitate in credinta au dat dovada femeile din lagare. Pentru credinta , condamnarea varia intre 3 si 10 ani de lagar .Rareori s-a intamplat ca cineva sa se lepede de credinta, si aceasta doar in cazul cand unul dintre soti trebuia sa ramana in viata pentru a-si creste copiii.
Femeile credincioase din lagare erau numite "maici" sau "calugarite". Martiriul lor a ramas necunoscut, pentru ca erau duse nu numai la Solovki, ci si la Polul Nord sa taie padurile. Abia In 1954, odata cu liberalizarea regimului lagarelor, au fost mutate la munci mai usoare. Dar pentru ca refuzau sa poarte haine scrise cu cifrele fiarei. erau lasate dezbracate in pustietatea taigalei, fara paza si fara mancare. Peste un timp, gaseau acolo un loc albit de oasele mortilor. Aceeasi soarta a avut, conform cronicii lui Soljenitin, si un convoi de credinciosi din Moldova sovietica, imbracati de vara si aruncati din vagoane direct in pustiul de zapada al Siberiei. Cale de 6 km au fost manati din urma cu caini care muscau. Preotul Teodor Florea, care se remarca in acest convoi, era invinuit ca sub regim romanesc povestise despre marsaviile staliniste. Supus la cele 25 de metode de tortura in timpul anchetarilor, preotul repeta cu incapatanare: "Puteam sa spun altceva despre voi? Am spus ce este!" Cu ce se deosebea acest preot de Fotini cea curajoasa, care l-a infruntat pe Nero? Sau cu ce se deosebeau de mucenicii din Sevasta cei 100 de crestini de la Dubasari (Transnistria), omorati de Armata Rosie in ziua de Pasti 1932 pentru ca au tinut sa sarbatoreasca in acea zi?
La carcera din Sekirca pedepsele erau mai fine: detinutii trebuiau sa stea asezati toata ziua pe niste prajini subtiri plasate la o inaltime care nu permitea sa atingi dusumeaua cu talpile. Toata ziua se straduia sarmanul om sa-si tina echilibrul, ca sa nu fie batut de gardieni. Jos, pe ciment, sub prajini dormeau noaptea, in straturi ,unul peste altul.
In schimb nimeni nu-i va putea acuza pe comunisti ca au folosit camera de gazare, scrie Soljenitin, care considera ca detinutii ar fi preferat gazarea unei morti lente si degradarii omului prin metode diabolice.

Ideologul lagarelor, Naftali Frenkel, formulase in 1930 legea suprema a Arhipelagului Gulag: "De la detinut trebuie luat tot ce se poate lua in primele 3 luni . Dupa 3 luni nu mai avem nevoie de el. "Intr-adevar, dupa asta urmau "etapele patrupede", cand, la sfarsitul zilei de munca, detinutii imbracati in saci gauriti (pentru ca mainile si capul sa poata fi scoase afara), se tarau spre lagar in patru labe.

La lansarea "Lexiconului negru", Gabriel Liiceanu vorbea despre "organizarea intelectuala a crimei" prin ideologie. Alain Becanson arata in cartea sa "Originile intelectuale ale leninismului" felul in care s-a infaptuit aceasta in Rusia. "Intelighentia" in sens leninist, printr-o conventie tacita excludea pe nobili, pe preoti, pe ofiteri, pe ingineri. Acestia au devenit victimele noii intelighentii, care-i invata pe altii sa omoare, rasplatindu-le apoi crimele. O categorie admisa in randurile groparilor vechii intelectualitati au fost medicii. Din 1932, cand personalul sanitar a iesit din subordonarea Comisariatului poporului pentru Ocrotirea Sanatatii si a trecut sub pulpana Gulagului, medicii nu mai puteau sa trateze, pentru a nu fi banuiti de umanitarism. Cand un detinut era batut pana cadea in nesimtire, sectia sanitara refuza sa dreseze proces verbal victimei, iar apoi refuza sa-l trateze. Detinutul avea totusi niste drepturi :sa nu fie privat de somn, sa mearga la medic, sa ceara sa i se repare incaltamintea etc. El insa nu-si cunostea drepturile, iar medicul i le ascundea, facandu-se astfel cel mai bun ajutor al anchetatorului si al calaului. Cand detinutul schingiuit zacea jos, medicul luandu-i pulsul decidea: "se poate continua"; cand detinutul era omorat in batai, medicul scria in certificatul de deces: "ciroza, infarct".

Si astazi medicul politic practica metode de a-l face pe om sa moara cu zile.Deaceea consideram ca Soljenitin se intreba pe buna dreptate daca medicii sovietici sunt cu adevarat intelectuali, adica indivizi cu intelect personal.
Prin desfiintarea facultatilor de teologie, de drept, de filozofie si litere, imediat dupa instalarea puterii sovietice, comunistii si-au aratat dispretul pentru Dumnezeu, pentru om, pentru intelectul si drepturile lui. In manualele KGB-ului despre spalarea creierului se explica de ce regimul are in schimb nevoie de medici: "fiind de obicei lacomi de bani si nu prea destepti, haina si autoritatea lor pot fi folosite cu succes pentru a masca orice operatie pe care trebuie s-o ascundem. Facandu-i parteneri la actiunile noastre, nu vor putea sa ne discrediteze."

Veti auzi pe multi concetateni condamnand in bloc preotimea, invinuind-o de colaborationism, chiar daca sub regim comunist a fi preot a insemnat de multe ori a-ti pierde viata. Cati insa reproseaza ceva medicilor, desi se stie ca multi dintre ei au facut posibila crima perfecta in comunism? Indicatiile KGB-ului sunt mai mult decat edificatoare in ceea ce priveste "colaborarea" lui cu clerul: "Trebuie sa inducem o ura neimpacata fata de metodele de insanatosire bazate pe religie. Sa-i corupem pe toti sa creada ca practica religioasa este gresita, provocatoare de nebunie."

Oamenii naivi cred ca actualii comunisti nu mai sunt periculosi ca cei de pe vremuri. De fapt sunt de o mie de ori mai perfizi si mai periculosi. Acum ei practica spalarea creierului uman prin metode de reeducare mai fine decat ale Anei Pauker, considerandu-le mai putin inumane decat nimicirea fizica. Citez din cartea "Complotul psihopolitic al comunismului", ingrijita de Sergiu Grossu : "Folosirea violentei impotriva persoanelor care ataca doctrina comunista sau uciderea lor trebuie evitate. Asta pentru ca actele de violenta indreptate contra dusmanilor comunismului ar putea sa faca din acestia niste martiri. Metodele ce trebuie folosite impotriva lor sunt discreditarea si acuzarea de nebunie, fapt ce-i va face sa ajunga pana la urma sub ingrijirea agentilor psihopolitici, adica a psihiatrilor si a psihologilor controlati de noi."

De ce sa impusti si sa deportezi daca poti schimba gandirea? Omul fara Dumnezeu a aflat secretul telepatiei si a altor fenomene legate de perceptiile extasenzoriale si astfel a schimbat armele traditionale bolsevice prin violenta cu arma psihotronica.Nu mai exista victime izolate, ci mase, popoare intregi mutilate prin undele purtatoare naturale din gamele VLF/ ELF, care influenteaza subconstientul. Marii nostri mutilati nu sunt numai partcipantii la razboiul din Afganistan,care s-au intors de acolo cu dureri de cap misterioase. Mutilatul principal, care are si drept de vot, este populatia Basarabiei, care pare a fi programata sa faca jocul KGB-ului.Ea nu accepta argumentul, nu tine minte trecutul,vede negrul in alb, nu intelege ca Ilie Ilascu inchis in cusca nu este un caz particular ci un semn ca acestui popor i se refuza martiriul eroic. Ei nu vor sa stie de ce Republica Moldova a ajuns campioana printre fostele republici ale URSS in ceea ce priveste raspandirea hepatitei. Comunistii care nu mai pleaca de la putere pe acest colt de tara romaneasca, nu se vor ocupa cu deportarea ori asasinarea moldovenilor "independenti", odata ce acestia pot muri ca mustele de SIDA. Numai curajosii care vor scapa cu creierele nespalate, recalcitrantii vor fi suprimati prin accidente "stupide", programate sa se intample chiar si pe teritoriul Romaniei.
Dupa capturarea lui Smirnov, Ministerul Securitatii Nationale al Republicii Moldova a depistat la Tiraspol liste negre cuprinzand personalitati politice si culturale din Basarabia, care la momentul potrivit urmau sa fie lichidate. De ce nu s-au dat publicitatii aceste documente? Pentru ca sa nu avem martiri cunoscuti.

Evreii ii obliga pe toti musafirii lor sa-si ceara scuze in Muzeul HOLOCAUSTULUI. Deputatii din Parlamentul Israelului anul trecut au aplaudat minute in sir condamnarea la moarte a francezului Girond Papon invinuit de colaborare cu nazistii. Iar crestinii continua sa cada ca frunzele sub securea comunista, fara a avea dreptul sa aplice Legea Talionului. Cineva si-a facut mila de ei si a infipt la Kenghir (lagarul care s-a rasculat cu disperare impotriva calailor comunisti) cate un mic stalp pe locul unde au fost arse mormanele de dosare ale victimelor, indicand in locul numelor martirilor numerele de inventar care le purtau pe haine. Cei veniti sa caute mormintele rudelor s-au dus la acei stalpi cu cifre necunoscute si au plans. Vazand in aceasta un pericol, comandantul lagarului - Ceciov - a dat ordin sa fie doborati stalpii si sa se niveleze mormantul comun cu buldozerul ...
Acesta este pretul omului in comunism. Martiriul este ascuns de ochii lumii. Intamplator, turisti curiosi mai gasesc si acum in ruinele bisericilor si chiliilor transformate de comunistii de candva in camere de tortura, munti de oseminte ale martirilor. Pe usile sigilate si tesute de paienjenis comunistii scrisesera "ARHIVE". Recunosteau deci ca oasele martirilor sunt un adevar document istoric si, cum cere teoria crimei perfecte, se straduiau sa-l ascunda.

"Regimurile totalitare n-au mai buni aliati decat oboseala si uitarea. Cuvintele noastre de ordine sunt deci limpezi: amintirea si incapatanarea." Albert Camus, 1957

Unul dintre cuviosii calugari ai secolului XX, Paisie Aghioritul, considera ca Antihristul nu erau Nero, Maximilian, Diocletian, ci un diavol intrupat care se prezinta ca Mesia, inseland chiar si pe cei alesi cu teoriile sale. Traim in "anii apostaziei", anii cei mai grei, care urmeaza logic dupa un secol de teorii satanice experimentate pe cobaii din U.R.S.S. Cati sfinti martiri s-au aratat in tarile batjocorite de comunism! Mai multi poate decat in primele secole. Dar - vorba lui Paisie Aghioritul - "doar n-am venit sa ne aranjam in aceasta lume. Daca cineva nu se hotaraste pentru moarte, nimic nu se face. Toate de acolo incep". In Biblie scrie de 366 de ori - pentru fiecare zi a anului - "Nu te teme!"

Autor: Nina Negru