În urmă cu patru ani, în Târgu-Mureş, oraşul atât de greu încercat de ciocnirile interetnice din martie ’90, câţiva politicieni populişti puneau la cale o farsă pe cât de cinică, pe atât de periculoasă: schimbarea numelui străzii Călăraşilor – corpul de armată decimat în 1877 în luptele pentru independenţa României – cu cel de Lajos Kossuth, personajul care a girat politic, militar şi moral, în anii 1848-1849, etnocidul românilor transilvăneni. Întreaga „manoperă” fusese orchestrată de catre consilierii municipali ai UDMR, în ciuda avizului negativ al Comisiei Judeţene de Atribuiri de Denumiri din cadrul Instituţiei Prefectului. Specialiştii acesteia au argumentat zadarnic că denumirea în Târgu-Mureş a unei străzi care să poarte numele lui Kossuth reprezintă o provocare şi o umilire pe cât de inutilă, pe atât de primejdioasă a populaţiei româneşti. Proiectul însă a fost introdus şi votat în regim de urgenţă, profitându-se de majoritatea pe care şi-au asigurat-o consilierii UDMR cu sprijinul a doi consilieri ai PD!
Documente de stare civilă emise pe o adresă inexistentă!
Hotărârea nr. 255 din octombrie 2005 a Consiliului Local municipal a fost atacată în justiţie şi suspendată de Tribunalul Mureş ca ilegală şi abuzivă. Însă, în dispreţul legii, sentinţa nu a fost pusă în executare de către primarul municipiului, dr. Dorin Florea, asupra căruia s-au exercitat presiuni politice şi administrative imense. Ceea ce a produs derută în rândul autorităţilor locale: persoanele neavizate au trimis hotărârea Consiliului Local municipal (deşi ea fusese suspendată de justiţie!) Ministerului de Interne, care a retrimis-o Serviciului Comunitar de Evidenţă a persoanelor din judeţul Mureş! Consecinţa a fost că locuitorii străzii Călăraşilor au început să primească nu numai acte fiscale, dar şi documente de stare civilă pe adresa... strada Lajos Kossuth, stradă care, de fapt, nici nu exista! Nici vechiul prefect, Ciprian Dobre, aservit politic coaliţiei PNL–UDMR (fostul înalt funcţionar „independent” a devenit acum deputat PNL!), nu a avut vreo reacţie, deşi instituţia prefectului are prevăzut printre competenţe verificarea legalităţii actelor administrative emise de autorităţile publice locale.
Circul juridic continuă
A urmat un calvar procesual, peste trei ani de hărţuieli, timp în care procesul s-a plimbat între Tribunal, Curtea de Apel Mureş şi retur pentru că prima sentinţă de suspendare a deciziei dată de Tribunal a fost casată din motive de formă. Reclamanţii, în acest carusel juridic, au fost Asociaţia Culturală Avram Iancu, Uniunea Vatra Românească, filiala Mureş a PRM şi consilierul municipal Ioan Sita, reprezentaţi, pro bono, de av. prof. dr. Ioan Sabău-Pop. Pârâtul, Consiliului Local al municipiului Târgu-Mureş, a fost apărat de deputatul UDMR Károly Kerekes, care a folosit toate tertipurile – invocări de excepţii imaginare, încercări de a scoate primăria din cauză, ca neavând calitate procesuală, fără succes însă. La 28 noiembrie 2008, în urma dezbaterii pe fond în care s-au adus argumente juridice pertinente din legislaţia română şi europeană, precum şi argumentele istorice irefutabile, Tribunalul Mureş, prin Sentinţa 809, a dispus pentru a doua oară anularea Hotărârii nr. 255 din 10 octombrie 2005 a Consiliului Local. Dincolo de repararea unor ilegalităţi, decizia Tribunalului a făcut dreptate, în primul rând, memoriei celor care în urmă cu mai bine de un secol şi jumătate au pierit în împrejurări tragice. Circul juridic însă continuă. Deşi majoritatea actualilor consilieri locali s-au lămurit despre „greşeala” făcută de fostul Consiliu Local şi nu doresc să se conteste sentinţa, deputatul/avocat Károly Kerekes a făcut, conform informaţiilor pe care le deţinem, apel la Curtea de Apel Mureş, deşi nu era împuternicit...
Istoria, între tragedie şi farsă
Ce se întâmplă acum la Târgu-Mureş este o ilustrare perfectă a constatării amare a marelui filosof german Hegel: „Istoria tinde să se repete. Prima oară ca tragedie, apoi ca farsă...” Se ştie că în urmă cu 160 de ani, cu prilejul Revoluţiei Ungare din 1848, în Transilvania a avut loc împotriva românilor un masacru sângeros, un adevărat etnocid. Peste 230 de sate locuite de români au fost incendiate, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, aproape 40.000 de suflete, au fost împuşcaţi, spintecaţi, spânzuraţi.
Peste nici un secol, în toamna lui 1940, în partea de Transilvanie care fusese făcută cadou Ungariei de către Germania nazistă şi Italia fascistă, prin Dictatul de la Viena, tragedia Istoriei s-a repetat: peste 1.100 de români, civili fără apărare, au fost ucişi de armata ungară horthystă în primele două săptămâni după ocupaţie. Alte orori au avut loc câţiva ani mai târziu, în toamna lui 1944, la Moisei şi Sărmaş. Apoi, în 1999, exact ca în aforismul lui Hegel, Istoria s-a repetat, de data asta însă ca farsă: la iniţiativa cinică a consilierilor locali ai UDMR – sprijiniţi de câţiva consilieri ai PNŢCD – unii oportunişti, alţii ignoranţi -, o stradă din Târgu-Mureş a primit numele lui Kós Károly. O acţiune politică perversă: Kós, altfel un arhitect şi grafician remarcabil, dar ale cărui antiromânism şi antisemitism manifestate în timpul ocupaţiei Transilvaniei de Nord erau de notorietate, fusese decorat de însuşi Horthy cu cea mai înaltă distincţie ungară, Nemzetvédelmi Kereszt (Crucea Apărării Naţionale) pentru că „a luptat cu credinţă - şi cu riscul vieţii - în teritoriile smulse împotriva forţelor străine”. Adică împotriva României! Acum, după un deceniu, farsa se repetă din nou... Dar, dincolo de atentatul la istoria poporului român, schimbarea denumirii străzii Călăraşi în Kossuth reprezintă o gravă greşeală politică.
Lajos Kossuth, autorul moral al etnocidului românilor
Cine a fost, de fapt, Lajos Kossuth, dincolo de imaginea romantică cultivată de generaţii în minţile maghiarilor de rând? A fost, fără îndoială, un publicist talentat, bun orator, agitator politic şi patriot ungur. Exclusiv ungur, chiar dacă el însuşi era slovac de origine. De aceea, idealurile mişcării revoluţionare de la 1848, al cărei conducător a ajuns la un moment dat, au fost generoase doar pentru naţiunea în care se asimilase. Ajuns guvernator al Ungariei, Kossuth a refuzat, cu îndârjire, tuturor celorlalte naţionalităţi: români, saşi, slovaci, sârbi şi croaţi, trăitoare în Imperiul Habsburgic, orice drept privind propria identitate naţională. Din mulţimea de argumente istorice, morale şi politice care există împotriva atribuirii numelui de Lajos Kossuth unei străzi în Târgu-Mureş, am ales doar şapte:
„Mai mult de o naţiune aici nu este”
Kossuth nu a recunoscut nici un drept românilor din Transilvania şi Ungaria în afara „dreptului” de a se dizolva în naţiunea ungară. În articolele de fond, pe care le scrie în ziarul Pesti Hirlap, consideră că primul obiectiv care trebuie realizat este „uniunea” Transilvaniei – până atunci autonomă - cu Ungaria, ca o „condiţie a extinderii şi dezvoltării naţiunii ungare”. Pentru el, faptul că românii constituiau populaţia majoritară a Transilvaniei constituia un element insignifiant. Kossuth preconiza să le ia românilor, dar şi sârbilor, croaţilor, slovacilor şi saşilor, ceea ce aproape un mileniu de teroare nu reuşise să le ia: identitatea naţională. „Eu niciodată, dar niciodată, sub sfânta coroană maghiară, altă naţiune sau naţionalitate decât cea maghiară nu voi recunoaşte. Ştiu că sunt oameni care vorbesc altă limbă, dar mai mult de o naţiune aici nu este.” (Magyarország története, VI/1, Budapest, 1979, p.164)
„De va fi nevoie, sabia va tranşa chestiunea”
Kossuth, în calitate de conducător al Revoluţiei ungare de la 1848, a fost categoric împotriva oricărei emancipări naţionale a românilor. După el, condiţia de a li se crea o situaţie socială şi economică acceptabilă românilor era ca aceştia să înceteze a se considera o naţiune aparte şi de a se dizolva în naţiunea maghiară. Kossuth declara într-un discurs ţinut în Dieta de la Pozsony (Bratislava): „Dorinţa românilor de a se bucura de o existenţă politică naţională deosebită este irealizabilă, deoarece ea ar duce la distrugerea unităţii statului ungar. (...) De va fi nevoie, sabia va tranşa chestiunea.” (George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei, II, Sibiu, 1890–1891, p. 755–797). Kossuth a şi pus în practică acest veritabil şantaj politic, bazat pe superioritatea militară, tratându-i pe români cu dispreţ şi intoleranţă nelimitate. Rămâne ca un document de referinţă Proclamaţia din 10 octombrie 1848, dată la Pesta, prin care îi soma, în termeni ultimativi şi injurioşi, pe români – numindu-i „gunoaie ingrate” - să revină la „ordine şi supunere legală” – adică să accepte unirea Transilvaniei cu Ungaria şi să renunţe la recunoaşterea lor ca naţiune -, altfel vor fi „exterminaţi de unguri şi secui”.
„Hoardă mai josnică decât vita”
O altă proclamaţie a lui Kossuth, cea din 22 decembrie 1848, prefigurează violenţa la care s-a recurs împotriva românilor în prima jumătate a anului 1849, când Transilvania a fost recucerită de trupele guvernului ungar. Ea vorbeşte de la sine despre orbirea politică care îl caracteriza pe conducătorul Revoluţiei ungare: „Plin de injurii la adresa lor, numindu-i «mercenari plătiţi», «hoardă mai josnică decât vita», «bandiţi valahi», Kossuth îndeamnă pur şi simplu la exterminarea românilor şi a tuturor duşmanilor.” (Liviu Maior, 1848 – 1849, Românii şi ungurii în revoluţie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 378)
În doar patru luni, peste 6.000 de români au fost asasinaţi
Kossuth a autorizat instaurarea unui regim de teroare în Transilvania, prin numirea în funcţia de comisar civil pentru Transilvania a lui László Csányi. Acesta era un intim al său, care îi ura visceral pe români şi care a înfiinţat şi a asmuţit împotriva lor tribunalele militare -„tribunalele de sânge” - şi a transformat gărzile naţionale ungare în „echipe de vânătoare”, care au masacrat femei, copii şi bătrâni fără apărare. În ciuda protestelor şi a cererilor insistente ale generalului Bem, scârbit de nesfârşitele atrocităţi, Kossuth a refuzat să-l retragă pe acest călău paranoic. Rezultatul a fost înspăimântător: în doar patru luni, peste 6.000 de români civili au fost asasinaţi. Numai în judeţele Mureş şi Târnave, mai mult de 40 de comune au fost mistuite de foc. „Echipele de vânători”, conduse de secuii Jenei, Szabó, Zajzon şi Kovács, au măcelărit sute de români din comunele Hodac, Ibăneşti, Ruşii Munţi, Morăreni, Dumbrava, Monor, Iclandul Mare şi Mic, Sâncraiul de Mureş, Nazna, Sângerul de Câmpie şi Petelea. „Şirul martirilor români maltrataţi sau executaţi în anii 1848-1849 este nesfârşit. Numai în Tg.–Mureş au fost omorâţi peste 100 de români.” (Traian Popa, Monografia oraşului Târgu–Mureş 1932 p. 186).
Kossuth i-a urmărit cu o duşmănie neîmpăcată nu numai pe români, ci şi pe saşii transilvăneni, pentru că s-ar fi opus „luptei pentru libertatea maghiară”, când, de fapt, ei nu luptau decât pentru propria lor libertate. Într-o scrisoare adresată la 17 martie 1849 generalului polonez Bem, comandantul armatei ungare în Transilvania, îi scrie cu ocazia cuceririi Sibiului de către armata rusească: „(...) să-i arestaţi pe cei mai de seamă conducători ai răzmeriţei săseşti, predându-i comisarului guvernamental László Csányi, iar acesta să-i ţină ostatici şi să-i execute la cea mai mică opoziţie din partea populaţiei săseşti şi dacă ruşii nu se vor retrage neîntârziat din ţară”.
Astfel, împuternicit de Kossuth, Csányi va ordona împuşcarea cărturarului Stephan Ludwig Roth la 11 mai 1849. (Otto Folberth, Der Prozess Stephan Ludwig Roth Graz-Köln, 1959).
Kossuth, aşa cum reiese din corespondenţa sa, a solicitat Franţei şi Angliei (cărora le cerea să sprijine Revoluţia Ungară) să împiedice avântul mişcării de eliberare din Principatele Române. El îşi justifica cu cinism cererea astfel: „Schimbarea situaţiei în Principate ar produce un efect moral incalculabil asupra românilor din Ungaria”. (Milton G. Lehrer, Ardealul, pământ românesc. Problema Ardealului văzută de un american. Cluj-Napoca, 1991, p. 218.)
Un genocid al românilor
Kossuth a girat, politic şi militar, etnocidul care a provocat rănile nevindecabile pe care memoria colectivă a generaţiilor de români ardeleni nu le poate uita. În perioada în care el a condus guvernul revoluţionar ungar, 236 din cele circa 2.400 de sate locuite de românii din Transilvania, Banat, Bihor şi Maramureş au fost jefuite şi arse. În fiecare sat românesc au fost ucişi între 10 şi 20 de oameni, în total în jur de 30.000, adică de trei ori mai mulţi civili decât românii căzuţi pe câmpul de bătaie! Ceea ce atestă afirmaţiile acelor istorici care arată că, în anii 1848–1849, în Ardeal a avut loc un genocid al românilor. Cifra teribilă de 40.000 de morţi, calculată de un martor din acele vremi, mitropolitul Şaguna (Ioan Lupaş, Mitropolitul Andrei Şaguna. Monografie istorică, ediţia a II-a. Sibiu, 1911, p. 66.), este confirmată în fascicula a 2-a a lucrării „Die Romänen der oesterreichischen Monarchie” Wien, Druck from Karl Gerold et Sohn, 1850, p.231. Acestea nu sunt speculaţii, ci fapte, atestate riguros de istorici. Nu-i aşa că merită să existe, în Târgu-Mureş, o stradă care să poarte numele de Kossuth care să-i perpetueze amintirea?
Deocamdată ea nu există decât pe panoul cu harta municipiului situat în faţa primăriei...
Dorin Suciu
Sursa: www.gardianul.ro
Documente de stare civilă emise pe o adresă inexistentă!
Hotărârea nr. 255 din octombrie 2005 a Consiliului Local municipal a fost atacată în justiţie şi suspendată de Tribunalul Mureş ca ilegală şi abuzivă. Însă, în dispreţul legii, sentinţa nu a fost pusă în executare de către primarul municipiului, dr. Dorin Florea, asupra căruia s-au exercitat presiuni politice şi administrative imense. Ceea ce a produs derută în rândul autorităţilor locale: persoanele neavizate au trimis hotărârea Consiliului Local municipal (deşi ea fusese suspendată de justiţie!) Ministerului de Interne, care a retrimis-o Serviciului Comunitar de Evidenţă a persoanelor din judeţul Mureş! Consecinţa a fost că locuitorii străzii Călăraşilor au început să primească nu numai acte fiscale, dar şi documente de stare civilă pe adresa... strada Lajos Kossuth, stradă care, de fapt, nici nu exista! Nici vechiul prefect, Ciprian Dobre, aservit politic coaliţiei PNL–UDMR (fostul înalt funcţionar „independent” a devenit acum deputat PNL!), nu a avut vreo reacţie, deşi instituţia prefectului are prevăzut printre competenţe verificarea legalităţii actelor administrative emise de autorităţile publice locale.
Circul juridic continuă
A urmat un calvar procesual, peste trei ani de hărţuieli, timp în care procesul s-a plimbat între Tribunal, Curtea de Apel Mureş şi retur pentru că prima sentinţă de suspendare a deciziei dată de Tribunal a fost casată din motive de formă. Reclamanţii, în acest carusel juridic, au fost Asociaţia Culturală Avram Iancu, Uniunea Vatra Românească, filiala Mureş a PRM şi consilierul municipal Ioan Sita, reprezentaţi, pro bono, de av. prof. dr. Ioan Sabău-Pop. Pârâtul, Consiliului Local al municipiului Târgu-Mureş, a fost apărat de deputatul UDMR Károly Kerekes, care a folosit toate tertipurile – invocări de excepţii imaginare, încercări de a scoate primăria din cauză, ca neavând calitate procesuală, fără succes însă. La 28 noiembrie 2008, în urma dezbaterii pe fond în care s-au adus argumente juridice pertinente din legislaţia română şi europeană, precum şi argumentele istorice irefutabile, Tribunalul Mureş, prin Sentinţa 809, a dispus pentru a doua oară anularea Hotărârii nr. 255 din 10 octombrie 2005 a Consiliului Local. Dincolo de repararea unor ilegalităţi, decizia Tribunalului a făcut dreptate, în primul rând, memoriei celor care în urmă cu mai bine de un secol şi jumătate au pierit în împrejurări tragice. Circul juridic însă continuă. Deşi majoritatea actualilor consilieri locali s-au lămurit despre „greşeala” făcută de fostul Consiliu Local şi nu doresc să se conteste sentinţa, deputatul/avocat Károly Kerekes a făcut, conform informaţiilor pe care le deţinem, apel la Curtea de Apel Mureş, deşi nu era împuternicit...
Istoria, între tragedie şi farsă
Ce se întâmplă acum la Târgu-Mureş este o ilustrare perfectă a constatării amare a marelui filosof german Hegel: „Istoria tinde să se repete. Prima oară ca tragedie, apoi ca farsă...” Se ştie că în urmă cu 160 de ani, cu prilejul Revoluţiei Ungare din 1848, în Transilvania a avut loc împotriva românilor un masacru sângeros, un adevărat etnocid. Peste 230 de sate locuite de români au fost incendiate, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, aproape 40.000 de suflete, au fost împuşcaţi, spintecaţi, spânzuraţi.
Peste nici un secol, în toamna lui 1940, în partea de Transilvanie care fusese făcută cadou Ungariei de către Germania nazistă şi Italia fascistă, prin Dictatul de la Viena, tragedia Istoriei s-a repetat: peste 1.100 de români, civili fără apărare, au fost ucişi de armata ungară horthystă în primele două săptămâni după ocupaţie. Alte orori au avut loc câţiva ani mai târziu, în toamna lui 1944, la Moisei şi Sărmaş. Apoi, în 1999, exact ca în aforismul lui Hegel, Istoria s-a repetat, de data asta însă ca farsă: la iniţiativa cinică a consilierilor locali ai UDMR – sprijiniţi de câţiva consilieri ai PNŢCD – unii oportunişti, alţii ignoranţi -, o stradă din Târgu-Mureş a primit numele lui Kós Károly. O acţiune politică perversă: Kós, altfel un arhitect şi grafician remarcabil, dar ale cărui antiromânism şi antisemitism manifestate în timpul ocupaţiei Transilvaniei de Nord erau de notorietate, fusese decorat de însuşi Horthy cu cea mai înaltă distincţie ungară, Nemzetvédelmi Kereszt (Crucea Apărării Naţionale) pentru că „a luptat cu credinţă - şi cu riscul vieţii - în teritoriile smulse împotriva forţelor străine”. Adică împotriva României! Acum, după un deceniu, farsa se repetă din nou... Dar, dincolo de atentatul la istoria poporului român, schimbarea denumirii străzii Călăraşi în Kossuth reprezintă o gravă greşeală politică.
Lajos Kossuth, autorul moral al etnocidului românilor
Cine a fost, de fapt, Lajos Kossuth, dincolo de imaginea romantică cultivată de generaţii în minţile maghiarilor de rând? A fost, fără îndoială, un publicist talentat, bun orator, agitator politic şi patriot ungur. Exclusiv ungur, chiar dacă el însuşi era slovac de origine. De aceea, idealurile mişcării revoluţionare de la 1848, al cărei conducător a ajuns la un moment dat, au fost generoase doar pentru naţiunea în care se asimilase. Ajuns guvernator al Ungariei, Kossuth a refuzat, cu îndârjire, tuturor celorlalte naţionalităţi: români, saşi, slovaci, sârbi şi croaţi, trăitoare în Imperiul Habsburgic, orice drept privind propria identitate naţională. Din mulţimea de argumente istorice, morale şi politice care există împotriva atribuirii numelui de Lajos Kossuth unei străzi în Târgu-Mureş, am ales doar şapte:
„Mai mult de o naţiune aici nu este”
Kossuth nu a recunoscut nici un drept românilor din Transilvania şi Ungaria în afara „dreptului” de a se dizolva în naţiunea ungară. În articolele de fond, pe care le scrie în ziarul Pesti Hirlap, consideră că primul obiectiv care trebuie realizat este „uniunea” Transilvaniei – până atunci autonomă - cu Ungaria, ca o „condiţie a extinderii şi dezvoltării naţiunii ungare”. Pentru el, faptul că românii constituiau populaţia majoritară a Transilvaniei constituia un element insignifiant. Kossuth preconiza să le ia românilor, dar şi sârbilor, croaţilor, slovacilor şi saşilor, ceea ce aproape un mileniu de teroare nu reuşise să le ia: identitatea naţională. „Eu niciodată, dar niciodată, sub sfânta coroană maghiară, altă naţiune sau naţionalitate decât cea maghiară nu voi recunoaşte. Ştiu că sunt oameni care vorbesc altă limbă, dar mai mult de o naţiune aici nu este.” (Magyarország története, VI/1, Budapest, 1979, p.164)
„De va fi nevoie, sabia va tranşa chestiunea”
Kossuth, în calitate de conducător al Revoluţiei ungare de la 1848, a fost categoric împotriva oricărei emancipări naţionale a românilor. După el, condiţia de a li se crea o situaţie socială şi economică acceptabilă românilor era ca aceştia să înceteze a se considera o naţiune aparte şi de a se dizolva în naţiunea maghiară. Kossuth declara într-un discurs ţinut în Dieta de la Pozsony (Bratislava): „Dorinţa românilor de a se bucura de o existenţă politică naţională deosebită este irealizabilă, deoarece ea ar duce la distrugerea unităţii statului ungar. (...) De va fi nevoie, sabia va tranşa chestiunea.” (George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei, II, Sibiu, 1890–1891, p. 755–797). Kossuth a şi pus în practică acest veritabil şantaj politic, bazat pe superioritatea militară, tratându-i pe români cu dispreţ şi intoleranţă nelimitate. Rămâne ca un document de referinţă Proclamaţia din 10 octombrie 1848, dată la Pesta, prin care îi soma, în termeni ultimativi şi injurioşi, pe români – numindu-i „gunoaie ingrate” - să revină la „ordine şi supunere legală” – adică să accepte unirea Transilvaniei cu Ungaria şi să renunţe la recunoaşterea lor ca naţiune -, altfel vor fi „exterminaţi de unguri şi secui”.
„Hoardă mai josnică decât vita”
O altă proclamaţie a lui Kossuth, cea din 22 decembrie 1848, prefigurează violenţa la care s-a recurs împotriva românilor în prima jumătate a anului 1849, când Transilvania a fost recucerită de trupele guvernului ungar. Ea vorbeşte de la sine despre orbirea politică care îl caracteriza pe conducătorul Revoluţiei ungare: „Plin de injurii la adresa lor, numindu-i «mercenari plătiţi», «hoardă mai josnică decât vita», «bandiţi valahi», Kossuth îndeamnă pur şi simplu la exterminarea românilor şi a tuturor duşmanilor.” (Liviu Maior, 1848 – 1849, Românii şi ungurii în revoluţie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 378)
În doar patru luni, peste 6.000 de români au fost asasinaţi
Kossuth a autorizat instaurarea unui regim de teroare în Transilvania, prin numirea în funcţia de comisar civil pentru Transilvania a lui László Csányi. Acesta era un intim al său, care îi ura visceral pe români şi care a înfiinţat şi a asmuţit împotriva lor tribunalele militare -„tribunalele de sânge” - şi a transformat gărzile naţionale ungare în „echipe de vânătoare”, care au masacrat femei, copii şi bătrâni fără apărare. În ciuda protestelor şi a cererilor insistente ale generalului Bem, scârbit de nesfârşitele atrocităţi, Kossuth a refuzat să-l retragă pe acest călău paranoic. Rezultatul a fost înspăimântător: în doar patru luni, peste 6.000 de români civili au fost asasinaţi. Numai în judeţele Mureş şi Târnave, mai mult de 40 de comune au fost mistuite de foc. „Echipele de vânători”, conduse de secuii Jenei, Szabó, Zajzon şi Kovács, au măcelărit sute de români din comunele Hodac, Ibăneşti, Ruşii Munţi, Morăreni, Dumbrava, Monor, Iclandul Mare şi Mic, Sâncraiul de Mureş, Nazna, Sângerul de Câmpie şi Petelea. „Şirul martirilor români maltrataţi sau executaţi în anii 1848-1849 este nesfârşit. Numai în Tg.–Mureş au fost omorâţi peste 100 de români.” (Traian Popa, Monografia oraşului Târgu–Mureş 1932 p. 186).
Kossuth i-a urmărit cu o duşmănie neîmpăcată nu numai pe români, ci şi pe saşii transilvăneni, pentru că s-ar fi opus „luptei pentru libertatea maghiară”, când, de fapt, ei nu luptau decât pentru propria lor libertate. Într-o scrisoare adresată la 17 martie 1849 generalului polonez Bem, comandantul armatei ungare în Transilvania, îi scrie cu ocazia cuceririi Sibiului de către armata rusească: „(...) să-i arestaţi pe cei mai de seamă conducători ai răzmeriţei săseşti, predându-i comisarului guvernamental László Csányi, iar acesta să-i ţină ostatici şi să-i execute la cea mai mică opoziţie din partea populaţiei săseşti şi dacă ruşii nu se vor retrage neîntârziat din ţară”.
Astfel, împuternicit de Kossuth, Csányi va ordona împuşcarea cărturarului Stephan Ludwig Roth la 11 mai 1849. (Otto Folberth, Der Prozess Stephan Ludwig Roth Graz-Köln, 1959).
Kossuth, aşa cum reiese din corespondenţa sa, a solicitat Franţei şi Angliei (cărora le cerea să sprijine Revoluţia Ungară) să împiedice avântul mişcării de eliberare din Principatele Române. El îşi justifica cu cinism cererea astfel: „Schimbarea situaţiei în Principate ar produce un efect moral incalculabil asupra românilor din Ungaria”. (Milton G. Lehrer, Ardealul, pământ românesc. Problema Ardealului văzută de un american. Cluj-Napoca, 1991, p. 218.)
Un genocid al românilor
Kossuth a girat, politic şi militar, etnocidul care a provocat rănile nevindecabile pe care memoria colectivă a generaţiilor de români ardeleni nu le poate uita. În perioada în care el a condus guvernul revoluţionar ungar, 236 din cele circa 2.400 de sate locuite de românii din Transilvania, Banat, Bihor şi Maramureş au fost jefuite şi arse. În fiecare sat românesc au fost ucişi între 10 şi 20 de oameni, în total în jur de 30.000, adică de trei ori mai mulţi civili decât românii căzuţi pe câmpul de bătaie! Ceea ce atestă afirmaţiile acelor istorici care arată că, în anii 1848–1849, în Ardeal a avut loc un genocid al românilor. Cifra teribilă de 40.000 de morţi, calculată de un martor din acele vremi, mitropolitul Şaguna (Ioan Lupaş, Mitropolitul Andrei Şaguna. Monografie istorică, ediţia a II-a. Sibiu, 1911, p. 66.), este confirmată în fascicula a 2-a a lucrării „Die Romänen der oesterreichischen Monarchie” Wien, Druck from Karl Gerold et Sohn, 1850, p.231. Acestea nu sunt speculaţii, ci fapte, atestate riguros de istorici. Nu-i aşa că merită să existe, în Târgu-Mureş, o stradă care să poarte numele de Kossuth care să-i perpetueze amintirea?
Deocamdată ea nu există decât pe panoul cu harta municipiului situat în faţa primăriei...
Dorin Suciu
Sursa: www.gardianul.ro
De câtiva ani, Institutul Templului (infiintat cu peste doua decenii in urma) se pregateste intens pentru constructia celui de-al Treilea Templu pe Muntele Moriah din Ierusalim, unde Avraam a adus pe Isaac jertfa, locul pe care se afla Domul Stâncii si moscheia Al-Aqsa. In acest sens, nu cu mult timp in urma a fost inaugurat chiar si un atelier de confectionat vesminte preotesti. Ridicarea acestui Templu poate parea doar un vis din cauza implicatiilor politice si spirituale imprevizibile de care, pana acum, autoritatile israeliene au tinut cont: daca pentru mai bine de 50 la suta dintre evrei ridicarea Templului reprezinta o datorie nationala, ascultarea unei porunci divine pentru musulmani este un act imposibil, din moment ce domul si moscheia de pe Muntele Moriah reprezinta cel de-al treilea loc sfant al Islamului, iar pentru multi crestini va fi momentul cand pe pamant Anticrist se va aseza in Templu.
A fost terminata coroana marelui preot
A fost terminata coroana marelui preot
Pe 27 noiembrie 2007, incepea la Academia Navala din Annapolis, Maryland, SUA, o conferinta internationala la care participau vreo 50 de state, sperandu-se, cu acel prilej, sa se puna capat interminabilului conflict israeliano-arab. Dar conferinta s-a incheiat fara rezultate notabile, din cauza spinoasei probleme a Muntele Templului. In toamna aceluiasi an insa, Institutul Templului din Ierusalim anunta terminarea confectionarii ”tzitz”- ei - coroana marelui preot - din aur curat, pregatita special pentru al Treilea Templu, dupa un an de munca, si dupa cele scrise in Exod: „Sa faci o tabla de aur curat si sa sapi pe ea, cum se sapa pe o pecete:«Sfintenie Domnului»... Ea sa fie pe fruntea lui Aaron”. Tot atunci, directorul institutului, Rabbi Chaim Richman, anunta inceperea proiectului confectionarii a 120 de costume pentru preoti, din material special adus din India, dupa ani de cercetare serioasa, pentru a fi create in concordanta cu legea evreiasca, a instrumentelor muzicale pentru leviti, fabricarea integrala din aur curat a sfesnicului cu sapte brate, a altarului din aur pentru tamaie, a vaselor din aur si argint pentru aducerea jertfelor, precum si a mesei pentru asezarea painilor, pregatirea pietrelor si materialelor de constructie pentru viitorul Templu in Israel si SUA. Fara a da detalii, a mai vorbit si despre pregatirea viitorilor preoti, selectati din randul familiilor descendentilor vechilor preoti ai Templului, si despre vaca rosie care va fi adusa ca jertfa.
Controversa ridicarii noului Templu
Controversa ridicarii noului Templu
Cum aratam, pentru foarte multi evrei, proiectul celui de al Treilea Templu este posibil si realizabil. Yehuda Glik, actualul director al Institutului Templului, crede chiar ca musulmanii ii vor sprijini, cand cladirea va fi ridicata, deoarece are legaturi secrete cu cativa lideri importanti ai acestora. Mai mult, la ridicarea Templului contribuie mai multe state. Unul dintre ele este Papua Noua Guinee, care i-a surprins pe oficialii institutului prin donarea unei cantitati de aur si pietre pretioase si a 10.000 de dolari americani. Pe langa institutul amintit, in Israel mai exista o grupare, „Credinciosii Muntelui Templului“, condusa de Gerson Salomon, care de cativa ani tot incearca sa puna piatra de temelie a viitoarei constructii, lucru interzis de autoritati. Ei au realizat machete, planuri de constructii si au pregatit materiale pentru viitorul lacas de cult. Adeptii noului Templu au o sustinere importanta si din partea unor lideri evanghelici crestini, puternic implicati in politica. Acestia cred ca renasterea Israelului reprezinta implinirea unei profetii biblice. In schimb, grupul evreilor condusi de Rabi Eliahu considera ca nu trebuie ridicat Templul pentru ca Insusi Mesia se va pogori cu el din cer.
Sinedriul modern si actiunile sale
Sinedriul modern si actiunile sale
Dupa cum se cunoaste, Sinedriul a reprezentat forul superior evreiesc si domeniul religios si legislativ, avand 23 de membri. In anul 358 d.Hr. a fost dizolvat, din acel an nemaiexistand nici o autoritate religioasa general acceptata de evrei. In istorie, au fost mai multe incercari de restaurare a Sinedriului: in 1538, 1940, 1949. In 2004, un grup de rabini, care pretinde ca reprezinta diverse comunitati, a pus bazele Sinedriului modern. In anul 2007, acesta a hotarat introducerea sacrificiilor animale, argumentand ca a sosit vremea ca Templul sa fie reconstruit. Autoritatile insa nu au fost de acord cu aceasta decizie, cazul ajungand chiar in instanta. In 1991, cu ocazia Pastelui evreiesc, s-a incercat jertfirea unui miel, dar a intervenit politia. In 1998, mai multe miscari care sustin reconstructia Templului au adus un ied ca jertfa in apropierea Muntelui Moriah. In ciuda oponentei guvernului, sustinatorii ridicarii lacasului cred ca nu va mai trece mult timp pana cand vom asista la restaurarea serviciilor ceremoniale din noul Templu care se va ridica pe Muntele Moriah si asta pentru ca, asa cum sustine traditia iudaica, de trei locuri de pe pamant nu se pot atinge neamurile: pestera unde sunt inmormantati patriarhii, locul unde este inmormantat Iosif si Muntele Templului, toate fiind cumparate de catre Avraam, Iacov si respectiv David.
Dumitru Manolache
Sursa: http://www.gardianul.ro/Evreii-pregatesc-intens-ridicarea-celui-de-al-Treilea-Templu-s131783.html
Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă,
ne vor ocupa trei ţări: Ungaria, Bulgaria şi Rusia.
Spunea odată cineva: „Părinte, Ceauşescu strică bisericile”. „Nu el, mă, ci păcatele omenirii“ - i-a răspuns Părintele. (Maria Matronea, Sibiu)
Odată, la Drăgănescu, am stat de vorbă cu Părintele Arsenie în biserică şi când să ies către poartă, cam pe lângă fântână, Părintele s-a oprit în faţa mea şi mi-a zis: „Măi, hai să-ţi spun ţie ceva, că ştiu că tu nu mă spui la nimeni”. Şi continuă: „Hai, să-ţi spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte ţări comuniste vor face paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism - ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă - numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi”. L-am întrebat pe Părintele dacă voi muri şi eu. Atunci, Sfinţia sa s-a aşezat către Răsărit, cu mâinile împreunate, ca şi când s-ar fi rugat (nu cum fac preoţii, cu mâinile în sus). A stat aşa, cu faţa către cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că „ăsta” va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: „Care ăsta?”. „Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă Dumnezeu”. Am întrebat încet: „Ceauşescu, Părinte?”. Dânsul mi-a zis: „Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo 3 săptămâni înaintea lui”. (Biliboacă Matei, Săvăstreni)
Un cumnat, Ovidiu, a fost închis, pe vremea lui Ceauşescu, pentru trecerea frauduloasă a graniţei. Am fost cu sora mea, Nela, la Părintele Arsenie ca să-i spunem. Părintele ne-a zis: „Să-i pară bine că n-a fost puşcat“. Apoi s-a întors către lume şi a zis: „Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”. Părintele nu prea era de acord să-ţi părăseşti ţara.
Înainte de revoluţia din 1989 Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri.
Părintele Arsenie a fost şi rămâne în inimile noastre ca un sfânt. Acum mergem la mormântul Părintelui Arsenie şi ne rugăm acolo şi de câte ori îl chemăm în rugăciune, el ne ajută şi ne ocroteşte. (Viorica Farcaş, 48 ani, Voila)
Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria, Bulgaria şi Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”. (Chiş Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureş)
Mi-a spus odată Părintele: „Bucureştiul are să fie al doilea Ierusalim (după cele spuse în continuare nu rezultă că acest lucru este neapărat bun, căci poate fi Ierusalimul - oraş sfânt, dar poate fi şi Ierusalimul în care nu mai rămâne „piatră peste piatră”! ). Să nu vă .fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara Făgăraşului”. Iar eu i-am spus: „Vai, Doamne, cum să fim noi aşa de vrednici, noi - nişte păcătoşi, ca să stea Maica Domnului în genunchi să se roage pentru noi!?”. Şi mi-a răspuns: „Ascultă aici, Silvia, la voi e mănăstire la Sâmbăta, se face mănăstire la Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani şi se mai face una… Deasupra la munţii voştri veţi vedea o stea cu coadă. Când o veţi vedea se va întâmpla ceva [atunci a început revoluţia]. Şi tot în Munţii Făgăraşului se va arăta o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mare. (Toacşe Silvia, Copăcel)
„Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-l otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea - ne-a spus părintele Arsenie - se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.
Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus ca această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste”. (Radu Cinamar- Viitor cu cap de mort - în culisele puterii, Editura Daksha)
Mi-a mai povestit cineva că Părintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, să nu-i pedepsească, să-i ierte că şi ei sunt creaţia Lui şi să aibă milă de ei. Şi l-a dus Dumnezeu pe Părintele Arsenie să vadă ce e pe acolo - prin America - şi a zis Părintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu ştiu. Nu cred că l-a dus cu trupul L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a văzut cu duhul, Părintele a pictat la Drăgănescu, deasupra scenei Învierii, mai multe clădiri moderne (turn) în flăcări, reprezentare care ar putea fi profetică (vezi cele două turnuri din „11 septembrie”).
Prea Sfinţitul Daniil, la înmormântarea PărinteluiArsenie, a spus că ar fi zis Părintele Arsenie aşa: „Vor veni necazuri mai mari decât Munţii Făgăraşului”. Ne-om duce la munţii Făgăraşului şi la dealul Prislopului să se prăvălească peste noi că nu mai putem rezista («Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne!» - Lc.23, 30). Şi ne-om duce la morminte să iasă afară şi să intrăm noi de vii că nu mai putem rezista.
Părintele a iubit mult Munţii Făgăraşului; venea mereu pe la cabana Podragul şi pe la Turnuri. Spunea Părintele: „Munţii Făgărusului şi dealurile Prislopului vă vor acoperi pe voi”.
Părintele a fost şi este un sfânt între noi. O femeie i-a spus: „Părinte, când o fi la judecată, să ne treci cu grămada”. Părintele a zis zâmbind: „ N-ai spus rău, măi”. A trecut de multe ori pe la noi prin sat. Unii îl cunoşteau, alţii nu-l cunoşteau, dar Părintele spunea: „Oamenii la voi sunt cam răi, dar totuşi, fac milostenie multă şi asta îi ajută”. (Olimpia Fuciu, Ucea de Sus)
Odată, la Drăgănescu, am stat de vorbă cu Părintele Arsenie în biserică şi când să ies către poartă, cam pe lângă fântână, Părintele s-a oprit în faţa mea şi mi-a zis: „Măi, hai să-ţi spun ţie ceva, că ştiu că tu nu mă spui la nimeni”. Şi continuă: „Hai, să-ţi spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte ţări comuniste vor face paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism - ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă - numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi”. L-am întrebat pe Părintele dacă voi muri şi eu. Atunci, Sfinţia sa s-a aşezat către Răsărit, cu mâinile împreunate, ca şi când s-ar fi rugat (nu cum fac preoţii, cu mâinile în sus). A stat aşa, cu faţa către cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că „ăsta” va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: „Care ăsta?”. „Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă Dumnezeu”. Am întrebat încet: „Ceauşescu, Părinte?”. Dânsul mi-a zis: „Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo 3 săptămâni înaintea lui”. (Biliboacă Matei, Săvăstreni)
Un cumnat, Ovidiu, a fost închis, pe vremea lui Ceauşescu, pentru trecerea frauduloasă a graniţei. Am fost cu sora mea, Nela, la Părintele Arsenie ca să-i spunem. Părintele ne-a zis: „Să-i pară bine că n-a fost puşcat“. Apoi s-a întors către lume şi a zis: „Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”. Părintele nu prea era de acord să-ţi părăseşti ţara.
Înainte de revoluţia din 1989 Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri.
Părintele Arsenie a fost şi rămâne în inimile noastre ca un sfânt. Acum mergem la mormântul Părintelui Arsenie şi ne rugăm acolo şi de câte ori îl chemăm în rugăciune, el ne ajută şi ne ocroteşte. (Viorica Farcaş, 48 ani, Voila)
Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria, Bulgaria şi Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”. (Chiş Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureş)
Mi-a spus odată Părintele: „Bucureştiul are să fie al doilea Ierusalim (după cele spuse în continuare nu rezultă că acest lucru este neapărat bun, căci poate fi Ierusalimul - oraş sfânt, dar poate fi şi Ierusalimul în care nu mai rămâne „piatră peste piatră”! ). Să nu vă .fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara Făgăraşului”. Iar eu i-am spus: „Vai, Doamne, cum să fim noi aşa de vrednici, noi - nişte păcătoşi, ca să stea Maica Domnului în genunchi să se roage pentru noi!?”. Şi mi-a răspuns: „Ascultă aici, Silvia, la voi e mănăstire la Sâmbăta, se face mănăstire la Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani şi se mai face una… Deasupra la munţii voştri veţi vedea o stea cu coadă. Când o veţi vedea se va întâmpla ceva [atunci a început revoluţia]. Şi tot în Munţii Făgăraşului se va arăta o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mare. (Toacşe Silvia, Copăcel)
„Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-l otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea - ne-a spus părintele Arsenie - se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.
Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus ca această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste”. (Radu Cinamar- Viitor cu cap de mort - în culisele puterii, Editura Daksha)
Mi-a mai povestit cineva că Părintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, să nu-i pedepsească, să-i ierte că şi ei sunt creaţia Lui şi să aibă milă de ei. Şi l-a dus Dumnezeu pe Părintele Arsenie să vadă ce e pe acolo - prin America - şi a zis Părintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu ştiu. Nu cred că l-a dus cu trupul L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a văzut cu duhul, Părintele a pictat la Drăgănescu, deasupra scenei Învierii, mai multe clădiri moderne (turn) în flăcări, reprezentare care ar putea fi profetică (vezi cele două turnuri din „11 septembrie”).
Prea Sfinţitul Daniil, la înmormântarea PărinteluiArsenie, a spus că ar fi zis Părintele Arsenie aşa: „Vor veni necazuri mai mari decât Munţii Făgăraşului”. Ne-om duce la munţii Făgăraşului şi la dealul Prislopului să se prăvălească peste noi că nu mai putem rezista («Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne!» - Lc.23, 30). Şi ne-om duce la morminte să iasă afară şi să intrăm noi de vii că nu mai putem rezista.
Părintele a iubit mult Munţii Făgăraşului; venea mereu pe la cabana Podragul şi pe la Turnuri. Spunea Părintele: „Munţii Făgărusului şi dealurile Prislopului vă vor acoperi pe voi”.
Părintele a fost şi este un sfânt între noi. O femeie i-a spus: „Părinte, când o fi la judecată, să ne treci cu grămada”. Părintele a zis zâmbind: „ N-ai spus rău, măi”. A trecut de multe ori pe la noi prin sat. Unii îl cunoşteau, alţii nu-l cunoşteau, dar Părintele spunea: „Oamenii la voi sunt cam răi, dar totuşi, fac milostenie multă şi asta îi ajută”. (Olimpia Fuciu, Ucea de Sus)
Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, face-ţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)
Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!” (Sora Septimia Măniş, 81 ani, Codlea)
Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!” (Sora Septimia Măniş, 81 ani, Codlea)
Făceam serviciul în Braşov, la uzina Astra. Odată a venit Părintele Arsenie la biserica Blumena (Biserica Sfântului Nicolae din Schei), unde a participat la slujbă. Atunci a spus: „Trebuie să ne întărim spiritualiceşte, că altfel viaţa noastră este moartă, chiar dacă ne merge numele că trăim. Luaţi exemplu de la Ştefan cel Mare, care cu o mână de oameni întăriţi spiritualiceşte, ţinea pe tătari la Nistru şi pe turci la Dunăre”. (Nicolae Streza, 84 ani, Făgăraş)
Îmi spunea părintele Bunescu că Părintele Arsenie se ducea în miez de noapte la biserică, îngenunchea în întuneric lângă masa sfântului altar şi două-trei ore se ruga pentru poporul român. (Pr. Bunea Victor, Sibiu)
Sursa: http://parintelearsenie.bloggerul.ro/
Îmi spunea părintele Bunescu că Părintele Arsenie se ducea în miez de noapte la biserică, îngenunchea în întuneric lângă masa sfântului altar şi două-trei ore se ruga pentru poporul român. (Pr. Bunea Victor, Sibiu)
Washinghton DC, o staţie de metrou într-o dimineaţă friguroasă de ianuarie...Violonistul a cântat şase piese de Bach timp de 45 de minute, interval în care aproape 2000 de oameni au trecut prin staţie, majoritatea în drumul lor spre locul de muncă.
După 3 minute, un bărbat de vârstă mijlocie observă existenţa muzicianului. Încetineşte şi se opreşte pentru câteva secunde înainte de a-şi relua grăbit drumul.
După 4 minute, violonistul primeşte primul dolar de la o femeie care îl aruncă fără a se opri din mers.
După 6 minute, un tânar se opreşte şi îl ascultă, sprijinindu-se de un perete. Mai apoi se uită la ceas şi îşi reia mersul.
După 10 minute, un copil de 3 ani se opreşte să asculte muzica, dar este tras repede de mama grăbită. În cele din urmă mama insistă şi baieţelul îşi continuă drumul, întorcându-şi neîncetat capul spre violonist. Acelaşi lucru se petrece şi cu alţi copii, dar fiecare părinte, fără excepţie, îşi forţează copilul să meargă mai departe.
După 45 de minute doar 6 oameni se opresc şi îl ascultă pentru puţină vreme. Aproape 20 îi dau bani, dar fără a se opri. Violonistul strânge 32 de dolari. În cele din urmă o tânără îl recunoaşte...
De fapt violonistul este Joshua Bell, unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. În cele 45 de minute, el a cântat una dintre cele mai complexe piese scrise vreodată, la o vioară ce valorează 3,5 milioane de dolari. Cu numai două zile în urmă, acelaşi Joshua Bell a cântat cu casa închisă la Boston, preţul unui bilet fiind în medie de 100 de dolari.
Aceasta este o poveste adevărată. I-a adus premiul Pulitzer ziaristului de la Washinghton Post care a făcut acest experiment sociologic, urmărind percepţia, gustul şi priorităţile oamenilor.
Apare firesc întrebarea :
dacă nu reuşim, măcar pentru o clipă, aprecia frumuseţea uneia dintre cele mai de seamă muzici scrise vreodată, în interpretarea unuia dintre cei mai mari muzicieni, la unul dintre cele mai minunate instrumente... CÂTE MULTE ALTE LUCRURI PIERDEM?
Surse: http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2007/04/04/AR2007040401721.html http://www.joshuabell.com/news/pulitzer-prize-winning-washington-post-feature
http://www.snopes.com/music/artists/bell.asp
Nu cunosc nici un francmason si din toate cartile pe care le-am citit n-am inteles nimic asupra francmasoneriei. Nu stiu ce vor acesti oameni, cine le-a bagat in cap ca isi trag doctrinele de la Solomon si de la Piramide, si de ce sint atit de misteriosi cu "secretele" lor pe care le publica totusi in sute de carti de propaganda. Dar un lucru am invatat din comertul meu cu literatura aceasta aiurita: am invatat sa cunosc mentalitatea francmasonica.
Va veti mira, poate, aflind ca acord o mentalitate francmasonica unor oameni care n-au nimic de-a face cu aceasta societate secreta. Intr-adevar, uimitor cit de multi intelectuali judeca lumea, spiritul si istoria cu o asemenea mentalitate francmasonica. Pe care as putea-o rezuma astfel: fel simplist de a vedea lucrurile, criterii abstracte de judecarea istoriei. Un marxist, de pilda, exemplifica de minune mentalitatea aceasta francmasonica. Pentru marxist, toate lucrurile sint clare, toata istoria este un joc de forte economice, rigide, simpliste pina la absurd, abstracte pina la confuzie. Cu un marxist nu poti discuta. Cu nici un intelectual de formatie "francmasonica" nu poti discuta. In capul lui e prea multa "lumina", sint prea multe "certitudini"; problemele se rezolva, toate, cu aceeasi ecuatie, necunoscutele sint, toate, de acelasi grad, pe acelasi plan.
Am inceput sa ma gindesc serios ca paradoxul acesta - mentalitate francmasonica - nu este un simplu paradox, dupa ce am cunoscut in mai deaproape mentalitatea marxista. Un marxist este un om cu o mie de certitudini si care accepta un singur miracol: opera lui Karl Marx. Pentru el istoria se rezolva in citeva formule simple, care explica tot, satisface orice curiozitate, preintimpina orice controversa-irationalul, imprevizibilul, ireductibilul - toate acele forte obscure si peste putinta de anticipat care fac istoria unei tari sa se deosebeasca net de istoria altei tari - pentru un fericit marxist cu mentalitate francmasonica nu exista.
Ceea ce caracterizeaza aceasta mentalitate francmasonica este strania conjugare a abstractului si a grosolanului. Intr-adevar, un spirit francmason judeca lumea si istoria intr-un chip abstract (adica fara atingere directa cu realitatile, fara experienta timpului, fara priza asupra prezentului). Un francmason pur singe, ar spune de pilda cam astfel: Mihai Viteazul a reprezentat cutare Forta si a jignit cutare simbol; din aceasta cauza, lipsindu-i ajutorul Maestrului Trei Stele, si-a gasit moartea asa cum era de asteptat. (Am pe masa, acum cind scriu, o serie intreaga de carti ale "magistrului" Ragon. Daca cineva se indoieste de felul cum am rezumat judecata masonica asupra istoriei, pot cita din Ragon. Si jocul poate continua).
Ati observat cit de "abstract" si cit de grosolan totusi judeca un mason - sau un marxist, unul cu mentalitate masonica - istoria, lumea, viata. Nu exista concret pentru ei; nu exista fapte, pur si simplu fapte, adica evenimente imprevizibile, ireductibile, irationale. Ei poseda o schema simplista - adica semidocta, adica pseudorationala, lipsita de patrundere filosofica si in acelasi timp lipsita de intuitia directa a faptelor, a realitatilor - si cu aceasta schema rezolva totul. Pentru un fericit participant la mentalitatea masonica nu exista enigma dupa cum nu exista destin. Toate se pot prevedea, toate se pot explica; toate si pentru oricine.
Freud si psihanaliza alcatuiesc inca un admirabil exemplu de ceea ce numesc mentalitate francmasonica. Freud laicizeaza Absolutul, adica pune la indemina oricui o cheie unica prin care, crede el, se explica toate cele sufletesti. De unde inainte intelegerea Absolutului (adica a sensului existentei, sufletului, a realitatilor suprafiresti) presupunea efort, asceza, inteligenta - deci inegalitate - psihanaliza ofera tuturor aceasta intelegere in schimbul a trei sau patru carti, accesibile oricui, costind aproximativ 1000 lei. Freud este un grav exemplu de tradare a spiritualitatii iudaice - adica de monovalenta transferata si de laicizare a Absolutului. De altfel, ar fi interesant de studiat aparitia elementului dramatic in spiritualitatea iudaica (unde n-a existat niciodata, unde liturgia era singurul dinamism acceptat in experienta spiritului) - care dupa parerea noastra coincide cu aceasta laicizare a Absolutului. Nu mai e nevoie de efort, de inegalitate, de inteligenta deci - caci schema e la indemina oricui. Invata un simbol in plus, si ai inteles Evul Mediu. Citesti un volum din "Capitalul" lui Marx si ai inteles feudalismul. Platesti inca o taxa la Loja si inveti un al doilea simbol; intelegi atunci misterul secolului al XVIII-lea. Citesti un al doilea volum din "Capital" - si intelegi Revolutia Franceza.
Poate ca cele ce scriu par vorbe glumete. Si n-as vrea sa para asa. Lucrurile sunt prea serioase si prea triste. Nu stiu ce e aceea societate sau loja masonica, dar mi se pare ca spiritul masoneriei-
simplism, anti-istorie, abstractiune versus grosolanie - a patruns si a rascolit intreaga mentalitate europeana. Sint clase intregi de oameni atit de siguri ca poseda cheia universului, clavis abs conditorum, incit nici nu mai poti sta de vorba cu ei. Si observati ca aceasta certitudine nu se refera la principii, la esenta lucrurilor, la un domeniu propriu filosofiei sau religiei - ci se refera la un domeniu de realitati fenomenologice, in vesnica prefacere, in evanescenta revenire; viata, istoria, omul de toate zilele si omul faptelor mari.
Nu stiu daca ati intilnit si dumneavoastra asemenea "intelectuali" de formatie masonica, oameni cu care nu poti sta de vorba asupra lucrurilor de toate zilele, ci cu care trebuie sa te intilnesti pe un teren neutru de discutie. Priviti cu mai multa luare aminte asemenea oameni. Veti observa ca ei toti accepta un miracol in centrul intelegerii lor universale. Ei admit ca, in cursul istoriei,a intervenit la o anumita data un eveniment unic, singular, ireversibil - prin care se explica totul si pentru toata lumea. Este un proces invers, de degradare, a ceea ce am putea numi mentalitatea crestina, daca crestinismul ar fi ceva abstract si nu s-ar contopi, in cazurile sale autentice, cu insasi firea omului, cu omenia. Si un crestin admite ca prin faptul istoric al venirii Mintuitorului pe pamint lumea s-a schimbat. Si acest fapt este ireversibil si este un miracol. Dar observati cite deosebiri de mentalitatea laica moderna, de mentalitatea masonica. In primul rind, crestinul religios in general (filosoful, moralistul), accepta harul, mintuirea, destinul, istoria; accepta o economie spirituala paralela cu economia, sa mi se ierte expresia, "economica". Continuati dumneavoastra si veti gasi cite deosebiri veti voi.
Exista un lucru pe care mentalitatea masonica il refuza indirjit: subtilitatea, disocierea planurilor. Un socialist stie una si buna; un teozof stie trei si bune. Dar numai UNA, sau numai TREI. Niciodata altceva, niciodata altfel. Veti spune: bine, dar acesta este insasi scopul ratiunii (al gindirii stiintifice sau filosofice), de a gasi numai o lege, numai un criteriu de intelegere al lumii. Foarte just. Numai ca ratiunea cauta o lege care sa se refere la principii, la esenta. Unitatea ratiunii consta in coerenta, nu in monovalenta. Mentalitatea masonica, dimpotriva, ignora coerenta, ocupindu-se numai de monovalenta. Adica, in loc de a judeca lumea organic (coerent), o judeca simplist (constrins, monovalent). Nu stiu, si nu intereseaza orientarea acestor note, daca exista vreo legatura istorica intre feluritele manifestari ale mentalitatii masonice in lumea moderna (iluminism, marxism, teozofism, anti-istorism etc.). De altfel, mentalitatea masonica se manifesta si in afara cadrelor mentionate mai sus. Am un excelent prieten care judeca lumea masonic, fara a fi nici marxist, nici teozof. Este numai simplist, si putin cam semidoct. Cu cit stii mai convins "una si buna", cu atit te apropii de mentalitatea masonica. Iata, de pilda, istoria politicii romanesti de la pasoptism la 1933. Peste tot nu intilnesti decit legi abstracte, fapte iluministe, gindire grosolana. Lipseste cu desavirsire simtul realului, al concretului, al omeniei, intuitia de toate zilele. Si lista exemplelor poate continua.
("Vremea", 10 septembrie 1936)
Pagina 10 din 13
Meniu
Proiecte susţinute
Promo
Resurse folositoare
Campanii susţinute
Link-uri utile
Calendar
Umanitare
