Ca istorie, Sfânta Tradiţie este, aşadar, mai veche decât Sfânta Scriptură. Este şi mult mai cuprinzătoare. Dacă ne referim numai la învăţăturile date direct de către Mântuitorul, este evident că în cei peste trei ani de propovăduire a spus mai multe şi a facut mai multe decât sunt consemnate în Sfânta Scriptură. La sfârşitul Evangheliei scrise de el, Sfântul Apostol Ioan chiar menţionează: "Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris" (Ioan, 21, 25).

Evangheliile nu au reţinut aproape nimic din îndrumările pe care Hristos nu se poate sa nu le fi lăsat pentru aspectele practice din viitoarea Sa Biserică, de aceea predania Sfinţilor Apostoli şi a ucenicilor lor de la începutul creştinismului este de neînlocuit.

Sfântul Apostol Pavel s-a referit în epistolele sale insistent asupra acestor lucruri: "Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi" (Filipeni 4,9) sau " Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră" (II Tesalonicieni 2, 15).

Întrucăt numai Bisericii i s-a dat tâlcuirea Scripturilor, Sfânta Tradiţie este esenţială în înţelegerea Sfintei Scripturi. Ea a cunoscut iniţial un proces de îmbogăţire, prin opera Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, care, insuflaţi de Duhul Sfânt, au tâlcuit în duh ortodox unele lucruri mai grele sau unele învăţături descrise sumar în Sfânta Scriptură şi au detaliat ritualul după încetarea persecuţiei împotriva Bisericii.

Ca importanţă, Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie sunt egale. Cât de sărăcită ar fi şi cât de greu s-ar face propăşirea în viaţa duhovnicească fără învăţăturile din Pateric, din Filocalie şi din celelalte scrieri ale Sfinţilor Părinţi!

Protestantii au ajuns sa nege total Sfânta Tradiţie, recunoscând numai Sfânta Scriptură: "Sola Scriptura" ! Şi tradiţia are un început, de aceea trebuie spus că, de fapt, ei au creat o nouă tradiţie. În loc sa creadă în Sfânta Tradiţie instituită de Sfinţii Apostoli şi marii Sfinţi Părinţi ai Bisericii, ei preferă să primească noua tradiţie care începe cu Luther. Sigur că Duhul Sfânt lucrează şi astăzi şi poate insufla pe cei ce se fac locaş al Lui, dar inspiraţia lor nu va fi potrivnică învăţăturilor pe care tot Duhul Sfant le-a insuflat sfinţilor de mai înainte. A corecta lucrarea anterioară a sfinţilor este o hulă la adresa lui Dumnezeu, căci echivalează cu a o declara greşită. Lipsindu-se de tâlcuirile unor probleme mai grele făcute de Sfinţii Părinţi insuflaţi de Dumnezeu şi confirmaţi de El în multe feluri, în mod inevitabil fondatorii protestantismului au rătăcit calea când fiecare şi-a putut da cu părerea după mintea lui. Adăugându-se şi obiceiul de a trunchia citatele extrase din Sfânta Scriptură, ieşind din context, au pierdut duhul întregului şi orice posibilitate de autocorectare, iar rătăcirea a devenit totală.

A nu crede în Sfânta Tradiţie înseamnă a nu crede în Biserică, iar, în afara Bisericii, chiar Sfânta Scriptură afirmă că nu este mântuire. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie sunt inspirate de Duhul Sfânt. Inspiraţia lor nu înseamnă că Duhul Sfânt a dictat cuvânt cu cuvânt oamenilor aleşi cele tainice, ei fiind doar instrumente de consemnare. Insuflarea se face prezentă ca intuiţie direct în minte, şi în faţa celui astfel inspirat stă problema de a  întelege raţional cele întâmplate, de a da un sens raţional lucrurilor şi de a le exprima pe înţelesul lui şi al altora.

Sursa: VADEMECUM CREŞTIN ORTODOX
Cunoştinţe minim necesare în lumina învăţăturilor Sfinţilor Părinţi