Parintele Ioan Buliga - Povestea racilor fierti

Inainte de intrarea in noul colectiv[ism], imi bateam gura degeaba, spunand ca intram intr-o mare inselaciune. Dupa ce omul ma asculta, imi replica: „eu cred ca o sa fie bine”. Acest optimism era o iluzie prezenta la majoritatea. O opozitie la acest curent? Nu, procentul celor care sustineau aderarea era zdrobitor, iar aceasta este o prima asemanare cu epoca de aur cand ne amintim cu totii de majoritatea in alegeri a mult iubitului. De ce ma incapatanam sa  nu le dau dreptate optimistilor? Pentru ca era si este imposibil sa asteptam binele de la niste persoane care Il neaga pe Dumnezeu.

Daca este adevarat ca majoritatea parlamentarilor sunt masoni, atunci ii inteleg si le dau dreptate celor care nu vor sa se duca la vot, oricine ar candida; prin votul nostru ne facem partasi cu faradelegea. Poate ma veti intreba ce are politica cu credinta. Pai are, pentru ca este vorba de turma noastra pe care o pastorim si pentru care o sa dam seama. Nu este acelasi lucru daca stapanirea este pagana sau daca este credincioasa. Simplu fapt ca un domnitor sa fie credincios are un impact urias asupra credintei in tara respectiva. Aparand tara, el apara de fapt credinta. Priviti la tarile ocupate de turci si veti vedea ca unele din ele, inainte de ocupatie erau majoritar crestine, iar dupa ocupatie, au devenit majoritar musulmane. Conteaza enorm ca un domnitor sa fie credincios. In vechime popoarele aveau (sau li se impunea) credinta domnitorului. Daca imparatul era pagan, tot poporul se inchina la idoli; daca imparatul era eretic, poporului i se impunea erezia; daca imparatul se convertea la crestinism, poporul se boteza impreuna cu el. Iata cat de mult conteaza credinta sau necredinta unui imparat. Poate vom spune ca nu mai sunt actuale aceste lucruri, insa nu putem sa negam rolul urias pe care il au cei ce conduc tara, pozitivismul sau negativismul pe care ei il promoveaza in functie de credinta sau necredinta lor. Buna sau reaua lor credinta nu o cunoastem din prezenta lor la biserica, pentru ca si anticrist va fi prezent in biserica, ci se va cunoaste dupa roadele lor. Cand un reprezentant de frunte, desi vine la biserica, pledeaza pentru desfasurarea marsului homosexualilor, in mod normal el nu ar mai trebui primit in biserica.

Citeşte mai departe...

Cezaro-papism

Mişcarea de alunecare pe planul înclinat al catolicismului, în care a intrat Biserica Ortodoxă Română, e departe de a lua sfârşit. Toate încercările noastre de a atrage atenţia de la caz la caz asupra acestei primejdii au rămas zadarnice. E şi greu, de îndată ce, în ierarhia noastră bisericească, nu mai există duh pra­voslavnic. Diavolul stăpânirii lumeşti a pătruns în toate încheieturile Bisericii şi, dacă îl goneşti dintr-un loc, astupând o gură de iad, el apare în altă parte. E o muncă de Danaide.

Ieri, erau mănuşile de mătase roşie, de cardinal, ale părintelui patriarh. As­tăzi, proiectul de regulament al Patriarhiei, făcut de d-l doctor I. Matei. Că acest d-l Matei - ştiţi, bărbatul d-nei Sanda! - este un personagiu nefast, am mai spus-o mai demult şi în repetate rânduri. Prin împrejurări pe cari nu le cunoaştem însă, a devenit unul din indispensabilii părintelui patriarh. Şi asta e suficient pentru ca acţiunea lui de infestare a Bisericii să continue, nesupărată de nimeni.

Astfel, s-a ajuns să i se încredinţeze redactarea regulamentului de care vorbim. Iar d-l Matei, teolog absolut, moaie pana nouă în călimară şi scrie: Art. 1. Capul Bisericii autocefale Române este Î.P.S. Sa Patriarhul.

Patriarhul - cap al Bisericii Ortodoxe? Noi ştiam că o asemenea erezie e condamnată în pravoslavie: cezaro-papism. Noi ştiam că, aşa cum mărturisim şi în Simbolul credinţei („... Şi într-una sfântă, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ Biserică...”, auzi, domnule Matei, nu „in unam sanctam, APOS­TOLICAM...”), capul Bisericii Ortodoxe Române este Sfântul Sinod.

Citeşte mai departe...

Jurnal dramatic de emigrant roman in Italia

Comunităţile de români din Italia, numărând aproape un milion şi jumătate de persoane, sunt o parte însemnată a poporului român care s-a mutat în altă ţară… Lucru fără precedent în istorie, care depăşeşte cu mult valul emigraţionist de la începutul secolului al XX-lea, din Transilvania şi Bucovina, fenomenul plecării la muncă în Europa a pus România pe harta forţei de muncă ieftine şi umile, românii fiind văzuţi deseori ca europeni de mâna a doua sau a treia. Cu toate acestea, cel puţin românii din Italia refuză să se întoarcă acasă, şi-au găsit slujbe, şi-au întemeiat familii ori şi-au adus cu ei familiile din ţară. O nouă… geometrie socială ia naştere sub ochii noştri, în miezul Europei Unite. Verii italieni, la rândul lor, ştiu că, la nevoie, au deja o a doua patrie, România. şi sunt mulţi cei care vin şi se stabilesc la noi. Interferenţele sunt multiple şi complicate, ca viaţa însăşi. Mentalităţile sunt diferite, relaţiile de familie şi de afaceri, educaţia, credinţa, tradiţiile culturale şi obiceiurile culinare sunt şi ele particularizate de istorii separate. Într-un serial de scrisori trimise redacţiei, compatrioata noastră Oriana Stan din Veneţia face un portret colectiv al italienilor şi al românilor, aşa cum se văd unii pe alţii, fără prejudecăţi.[...]

Citeşte mai departe...

Cine tulbura pacea in Biserica

La Bucureşti s-a adunat în săptămâna trecută marele congres al Bisericii Ortodoxe. Fiecare eparhie care stă sub stăpânirea vreunui vlădică trimite în această adunare câte şase delegaţi (patru mireni şi doi preoţi) cari, împreună cu mitropoliţii, episcopii şi arhiereii de scaun, sunt chemaţi, tot la trei ani, ca să hotărască în trebile gospodăreşti ale Bisericii.

Acum, când s-au făcut alegerile pentru această adunare, era la cârma ţării domnul general Averescu. Şi în loc să fie aleşi ca delegaţi oameni temători de Dumnezeu şi cu dragoste pentru sfânta noastră Biserică, au învârtit ei lucrurile aşa, că ne-am pomenit în congres tot cu liberalii şi averescanii pe cari îi întâl­nim în sfatul ţării, la Cameră şi la Senat, când pot ei să măsluiască alegerile şi să fure urnele.

Citeşte mai departe...

Leul Ardealului s-a dus la Leul din Iuda

În Vechiul Testament s-a prevestit despre Leul din Iuda, Cel care va jefui Iadul de prada sa, Cel care va mânca popoarele duşmane Lui, va sfărâma oasele lor şi va săgeta pe toţi vrăjmaşii Săi. Această viziune a lui Mesia ca Împărat puternic şi pedepsitor, ca Împărat Judecător şi Mare Stăpân este, din păcate, aproape ştearsă din gândirea şi viaţa creştinilor de azi. Bolnavi de pietism şi de laşitatea murdară a celui care pupă tălpile străinilor şi îşi snopeşte fraţii, cei mai mulţi dintre cei care îşi spun azi creştini au uitat că sunt ostaşii Împăratului împăraţilor. În numele unei umilinţe doar cu numele creştină şi al unei toleranţe izvodite de Satana ei calcă neîncetat peste jertfele Sfinţilor lui Dumnezeu ca să se poată bucura cât mai mult de plăcerile păcatului. Trufia de a părea smerit este doborâtă numai de aceea de a nu lăsa pe alt creştin să pară mai mare, să aibă dreptate, să fie mai duhovnicesc. În asemenea ocean de cuminţei mai toate vocile cântă la unison până şi imnurile răzvrătirii împotriva sistemului, aşa cum îi învaţă sistemul, fără cea mai mică înţelegere a absurdităţii gestului. Şi curajul câtorva creştini care mai ştiu în ce cred este spurcat îndată şi în primul rând de „fraţii întru Hristos”, cu vorbe ca „trufie”, „bravadă”, „lipsă de smerenie” şi altele mai rele, uitându-se cu totul de viaţa şi mărturia sfinţilor din primele veacuri. Uitând şi astupându-şi urechile la glasul lui Hristos, Cel care a tot zis, „Îndrăzniţi!”, „Nu vă temeţi!”, „Dacă pe Mine m-au prigonit şi pe voi vă vor prigoni. În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!”. Cuminţeii vor o mărturie laşă, la firul ierbii, sau chiar sub el dacă se poate, un ascunziş de cârtiţă oarbă, ce iese din ascunzişuri numai noaptea şi nu se aude niciodată. Hristos însă, ce ne cere şi ne porunceşte? Uimitor! (pentru „cuminţei”)

Voi sunteţi lumina lumii! Nu poate cetatea din vârf de munte să se ascundă, nici nu aprind oamenii făclia s-o pună sub obroc ci în sfeşnic, să lumineze tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât văzând faptele voastre cele bune să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri!

Citeşte mai departe...