Pe o perioada de trei saptamani pe parcursul lunilor iunie si iulie am vizitat in calitate de persoana privata cateva orase de pe coasta de est a SUA . Cele mai importat de mentionat sunt: New York, Washington, Atlanta si Miami. In aceasta incursiune am avut ocazia sa interactionez cu persoane din diverse medii sociale si in diverse contexte. Am urmarit media Americana si ori de cate ori am avut interlocutori care sa-mi permita acest lucru, am pus intrebari; multe. Dupa trei saptamani petrecute la fata locului si dupa doua saptamani de rumegat informatia acasa, am ajuns la cateva concluzii personale privitoare la America, dar pe care am sa vi le prezint dumneavoastra ca pe niste ipoteze, pentru ca nu imi permit sa presupun ca veti impartasi in mod automat punctul meu de vedere.
   

Ideile pe care vi le aduc in atentie se refera in special la mediul socio-politic american, pentru ca aceasta tema este mai apropiata de interesul acestei liste de discutii:
    - America nu este o democratie;
    - America este cel mai puternic (bogat si inarmat) si activ stat totalitar in acest moment de pe glob, ceea ce-l face a fi si cel mai periculos pentru mediul international;
    - America sa afla in pragul perioadei sale de apogeu ca putere mondiala. Dupa modelul celorlaltor puteri care s-au succedat dea lungul istoriei, ne aflam aproape de momentul in care va incepe sa faca "prostiile" care ii vor aduce si declinul, intr-un final.

Cum de am ajuns la aceste concluzii? In timp. De aceea pentru mine nu a existat un soc al revelatiei pentru ca "descoperirile" s-au succedat in timp iar legaturile dintre ele pentru a forma imaginea de ansamblu s-au format treptat. Va datorez explicatii, asa ca sa incep cu:

1. Sistemul politic

 

Sistemul politic bipolar adoptat de ei reprezinta o varianta facila prin care interesul economic poate dicta Politica. Mediul economic (operatorii economici de mare anvergura - oligarhii) investeste la fiecare alegeri in ambele partide aflate in competitie, asa ca indiferent de rezultat, acesta este intotdeauna satisfacator pentru investitori. Este ca si cum ai putea paria la jocul de ruleta si pe rosu si pe negru, astfel incat indiferent de numarul pe care a cazut bila, tu esti castigator. Politicienii sunt marionete manuite de oamenii cu bani care i-au finantat sa ajunga acolo, iar in cazul in care marioneta nu mai asculta de comenzi, exista suficienti bani cu care aceasta sa fie distrusa prin inscenarea unui scandal public care sa-i compromita cariera sau si mai mult decat atat.
   

In consecinta, indiferent de cine sunt cei pe care-i voteaza alegatorii, in spatele lor se afla alti mereu aceeasi oameni, cu aceleasi interese constante in timp, si cu o agenda evident diferita de cea a populatiei. In plus, puterea celor care detin puterea economica este atat de mare incat pot influenta in mod direct decizia alesilor in timpul mandatului acestora.
   

De aceea, fara alegeri (posibilitatea de a alege intre optiuni multiple, sau macar doua diferite) nu putem vorbi de reala democratie.
   

Am ajuns sa cred ca in America economicul plateste spectacolul politic servit cetateanului, mimand democratia doar pentru a legitima guvernarea in ochii poporului. Probabil ca au facut un calcul economic in urma caruia au ajuns la concluzia ca este mai ieftin sa finantezi mimarea democratiei decat sa finantezi institutiile unui stat politienesc care sa  tina in ordine si liniste un popor care lupta pentru libertatea sa...

2. Liberatea presei si liberatea de expresie

Presa este libera, dar cu o limita. Poate sa spuna/scrie despre ce vrea ea cu o exceptie: lucrurile sensibile care nu convin celor care o detin si care sunt aceeasi care controleaza si lumea politica. Nu e nici o problema daca unele lucruri mai scapa catre public; este de ajuns ca ele nu sunt preluate, reluate si transformate in campanii de presa.
   

Exista si liberate de exprimare, dar ce folos insa daca nimeni nu te asculta. Piata este atat de inundata de informatie iar adevarurile sunt atat de amestecate cu minciuna incat poti sa strigi in gura mare si cele mai mari enormitati despre guvernare ca nu conteaza... Oamenii sunt vaccinati impotriva lucrurilor pe care nu le convine sa le auda (care ies din tiparele gandirii lor formaliste) sau sunt prea ocupati in goana dupa un standard cat mai ridicat de viata pentru a mai asculta la cei din jur.
   

O mass-media in care accesul la informatiile sensibile este controlat si o societate in care vocile independente sunt prea slabe pentru a ajunge la urechile publicului larg nu sunt un mediu bun pentru democratie. Cred acum ca intrega framantare deliberativa care caracterizeaza la nivel cultural societatea americana, in alte cuvinte manifestarea libertatii de gandire si a libertatii de exprimare, este un fenomen ineficient in raport cu fenomenele care au loc la nivel macro-politic. Existenta libertatii de exprimareare in acest context mai are doar un singur rol major, si acela pervers: creearea iluziei unei societati libere.

3. Poporul american drogat

Drogul americanului de rand este: "stilul de viata american". Acesta (drogul) are trei componente:

    - iluzia ca traiesti intr-o societate democratica (vezi pct.1)
    - liberatea de gandire si iluzia ca "pararea ta conteaza" cu adevarat (vezi pct.2)
    - nivelul de trai ridicat pe care statul este capabil sa il ofere (cu asta trebuia sa incep)

Am fost profund uimit de autosuficienta americanului mediu, de modul in care el crede ca America este cel mai binecuvantat petec de pamant de pe glob, de faptul ca se crede norocos ca are un astfel de guvern care ii furnizeaza un standard de viata ridicat spre deosebire de ceea se intampla in tot restul lumii - inclusiv Europa - unde oamenii sunt mai saraci si nu au fost binecuvantati de "modul american de viata".
   

De aceea, legatura lor cu statul, indiferent de cine se afla la guvernare, este una foarte stransa inclusiv la nivel emotional, pentru ca ei sunt recunoscatori statului pentru viata pe care le-o furnizeaza si se asteapta, tot de la stat, ca stilul de viata sa le fie prezervat, uneori cu costuri acceptate in mod constient si cu simt pragmatic: reducerea libertatilor individuale, interventii militare in afara granitelor tarii.
   

Nu m-am mirat ca am gasit un discurs dublu/paralel al guvernului american: unul de uz extern (cel pe care il stiam deja) si unul de uz intern, dar am fost surprins de pragmatismul discursului intern axat pe "apararea cu ORICE PRET al stilului de viata american".
   

Cu acest mandat primit in alb de la cetatenii sai, guvernul american are o libertate de miscare incredibila in politica internationala.
   

Masina de propaganda Americana este infernala, in care se fac remarcate CNN-ul si Hollywood-ul (de acesta din urma nici nu mai e nevoie sa zic nimic).
   

Ceea ce primim prin cablu majoritatea dintre noi sunt programele "CNN International Europe/Middle East/Africa". Stirile CNN-ului de uz intern (CNN North America) sunt o combinatie intre "stirile de la ora 5", fashion, buletinul meteo despre uragane si bineinteles "America pe un cal alb impartind in intreaga lume democratie pe paine, sub comanda bravilor sai conducatori".

4. Institutiile statului de drept

Acestea functioneaza ca la carte pana intalnesc doua anomalii:

    - oamenii bogati
    - oamenii din sistem

Spre exemplu, atunci cand se pune problema scoaterii de sub incidenta justitiei a unor persoane influente cand se intampla ca ele sa "calce stramb". Exemple de magnati implicati in accidente mortale de masina pentru pieton sau captura masiva de droguri in avionul personal si proprietarul facut scapat, sunt unele din povestile care frustreaza din cand in cand viata americanului de rand. Faptul ca si la noi oamenii puternici (vezi sotie de senator care ucide cu masina) sunt facuti scapati de catre sistem nu ne transforma intr-o tara inapoiata ci, dimpotriva, intr-o tara "in rand cu lumea". Daca cineva protesteaza, se aplica punctul 2: adica protestezi pana te plictisesti dupa care te descarci la urmatoarele alegeri cand ti se ofera iluzia ca poti sa te razbuni alegandu-i pe "ceilalti".

Rezumand si avand in vedere cele spuse anterior:

    - proces electoral care doar ofera iluzia unor alegeri
    - presa controlata pe subiectele cu adevart sensibile
    - libertate de exprimare care doar ofera iluzia eficacitatii sale
    - nivel de trai ridicat
    - masina de propaganda extrem de puternica
    - inegalitatea cetatenilor in fata statului

imi formeaza imaginea unui stat totalitar dupa un model nou, in care tiranii au invatat din lectiile istoriei: "nu e de ajuns sa dai poporului paine si circ ci trebuie sa dai poporului paine si circ in cantitati SUFICIENTE si sa le servesti in paralel cu o doza de iluzie a libertatii".

Asta cred eu ca sa intampla in America in momentul de fata...

... iar daca mai avea cineva vreo iluzie in legatura cu dorinta Americii de a promova democratia in lume iata o realitate: o tara aflata sub dictatura autohtona (nationala) este mai greu de cumparat, pe cand intr-o tara cu economie de piata libera (care vine la pachet cu democratia) totul devine de vanzare..

Autor: Ovidiu Vasilescu

 

 

În Evul Mediu apusean se găsise o soluţie miraculoasă pentru mai toate bolile: luatul sângelui! Cu lanţeta şi ligheanul, orice bărbier sau felcer apărea cu multă competenţă în casele suferinzilor. Şi aplica soluţia miraculoasă: lua sânge. Uneori, prin rezistenţa organismului, în ciuda "tratamentului", omul se vindeca. De multe ori însă, lovit de boală, slăbit de pierderea de sânge, bolnavul dădea din rău în mai rău. Era, din nou, chemat felcerul sau bărbierul sau medicul. Soluţia? Să se mai ia nişte sânge! Mulţi au murit cu zile din pricina acestui tratament, acestui tip de gândire. Şi, cu adevărat, cine uită istoria, merită s-o repete!

 

De peste 200 (douăsute) de ani elitele politice şi sociale ale Românilor sunt înnebunite după tot ce e străin, dar mai ales după tot ce este "apusean" sau "occidental". Au bătut căile Apusului de mii şi milioane de ori. Au bătut, plecaţi, supuşi, plini de umilinţă şi speranţă, la porţie Marilor Puteri. Au cerut învăţătură, sprijin, îndrumare. S-au supus şi au luptat între Români împotriva a tot ceea ce le-a cerut o grupare sau alta - depinde pe mâna cui au încăput. Au luptat împotriva Ortodoxiei "retrograde", au luptat împotriva culturii naţionale, definită ca "superstiţie şi primitivism", au luptat împotriva sistemului imunitar al Neamului, care respingea, sărmanul, anormalele substanţe şi organisme străine ce îi erau vârâte pe gât. Şi au luptat pentru a-i face pe Români occidentali.
   

Nu s-au gândit o clipă, în dorinţa lor de a-şi ridica poporul, că dacă fac aşa ceva transformându-l în esenţa lui, schimbându-i cultura, religia, ba chiar şi limba (prin "latinizare", "franţuzire" şamd), de fapt îşi distrug poporul. Fără ceea ce îl defineşte, nimeni nu mai este el însuşi.
   

 

Desigur, din rămăşiţele lui se pot naşte alte popoare, ori se naşte alt popor. Dar el... nu mai există! Nu s-au gândit la asta elitele noastre politice şi sociale. Şi chiar dacă unii "nebuni", ca Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Calinic de la Cernica sau alţii asemenea le-au atras atenţia, au avut grijă să nu audă. Sau chiar să-i facă să tacă.
   

Dar măcar au primit ce au vrut?
Au făcut din Români un popor modern, dezvoltat, fericit?
Au făcut din România o ţară mare, înfloritoare, puternică?
Nu!
Nici vorbă.

 

An de an, eveniment după eveniment, secol de secol, au fost înşelaţi. Toate tratatele au fost încălcate, nici o promisiune nu a fost ţinută, nici un cuvânt nu a fost respectat. Îndoctrinaţi de şcolile apusene, o grămadă de vorbitori grăiesc despre "boala trădării la Români". Peste gard, de această dată, nu se uită. Dacă ar face-o, ar vedea de câte mii şi mii de ori ne-au trădat ruşii, austriecii, francezii, ungurii, sârbii, germanii, britanicii, bulgarii, grecii, cehoslovacii, suedezii, turcii, polonezii şi toţi cei cu care ne-am  aliat sau care s-au aliat cu noi. În războaie şi în timp de pace, în orice situaţie, Românii şi România au fost în permanenţă trădate de "vajnicii" aliaţi. Oricât de mult i-am ajutat, oricât de mult ne-am supus lor, mereu au trădat, şi-au călcat cuvântul, au vrut mai mult şi mai mult din ceea ce era al nostru. Păduri, petrol, sare, grâu, porci, blănuri, oi, miere, aur, ceară, fier, piatră, oameni, tot ceea ce s-a putut scoate de aici s-a scos şi s-a dus. La "prieteni" şi "aliaţi".
   

Ce s-a câştigat?
   

Spre sfârşitul sec. XVIII Românii erau majoritari în Balcani. Dacă nu aveau majoritatea absolută, oricum o aveau pe cea relativă. La nord de Dunăre, de la Bug la Tisa şi până la izvoarele Uhului şi Nistrului Românii aveau, absolut sigur, majoritatea absolută. În Ungaria ungurii erau, în aceeaşi vreme, cam 30%. În Rusia acelor vremi ruşii erau cam tot atât, dacă nu mai puţin. În America de Nord europenii nu erau nici 10%. Proporţii similare cu Românii aveau francezii în Franţa sau germanii în Germania. Bulgarii erau o populaţie măruntă, împrăştiată printre Românii sud-dunăreni, alături de alţii asemenea, ca găgăuzii sau tătarii din Balcani. Sârbii aveau majoritatea între Morava şi Drina, în Cosovo şi câteva ţinuturi din Bosnia şi Herţegovina, unde asimilaseră (prin Biserica lor), vechii locuitori Români. Grecii erau o minoritate în Grecia de astăzi (cca. 10%), dar aveau zone mai întinse în Asia Mică, în pământuri sărace şi stăpânite de urgia turcească.
   

Ce au câştigat Românii prin politica elitelor lor?
   

Românii din sudul Dunării au fost asimilaţi în proporţii de 80 până la 100%. Nici un stat sudic nu le acordă drepturi, iar cele obţinute uneori, pentru scurtă vreme, erau mai mult decât jalnice. Românii din ţinuturi cu peste 80% populaţie românească (Timoc, Pind, Moscopole, Valona etc) nu au ajuns niciodată să-şi poată întemeia propiul stat, ori măcar o autonomie relativă. Dimpotrivă, au fost loviţi şi perescutaţi permanent. Iar minunatele elite politice şi sociale din România nu au fost în stare să-i ajute, căci nu le-au permis "aliaţii" şi "prietenii". Românii din Vozia (Transnistria), din Zaporojia, din Crimea, din Caucaz, nu au fost ajutaţi niciodată. Doar în 1940-1944 s-au încercat nişte soluţii ruşinoase, nevrednice de un popor care se respectă: aducerea în masă în România de la vetrele străbune din răsărit. În Ungaria erau la 1921 cel puţin 600.000 de Români, conform cu statisticile aliaţilor şi datele demografice de la începutul secolului. Câţi sunt astăzi? 6.000? Valahii din Moravia nici astăzi nu au voie să-şi cunoască originea românească. Istroromânii au fost aproape complet distruşi.
   

În acelaşi timp, neînsemnata minoritate bulgărească a ajuns un stat. Un stat care, deşi mai mic decât România, e mai respectat decât aceasta. Pentru că elitele de acolo se respectă mai mult pe ele însele, şi îşi pupă superiorii străini mult mai sus decât elitele "româneşti": cel mult pe mână! Ungaria, mult mai largă decât ar fi permis democraţia, nu încetează a avea speranţe reale la hotare mult mai largi. Cel puţin teritoriile româneşti îi sunt oferite aproape pe tavă de politicienii României. Doar prostimea, poporul ăsta "superstiţios", "murdar" şi "retrograd" a oprit până acum distrugerea României creată în 1916-1919 cu peste un milion de jertfe. Serbia, a luat aproape tot Timocul, un teritoriu în 1815 99% românesc, dar şi multe, multe alte teritorii. Chiar şi acum, după toate nenorocirile din ultimele decenii, contează mai mult decât România. Cehii erau în Cehia de astăzi cât Românii în Balcanii din sec. XVIII. Ei au ţara lor, ba chiar au făcut şi epurare etnică şi nici nu se gândesc să accepte a face vreo reparaţie a acestui act. Românii din Balcani, care au luptat pentru libertatea tuturor popoarelor de aici, care nu ştiu ce înseamnă a face epurare etnică decât prin ceea ce li s-a făcut de către alţii, nu au nici un drept.
   

Să mai continuăm?  Rezumat: am fost trădaţi de toţi aliaţii. Pe câţi i-am pedepsit pentru trădare? Pe nici unul. Fiind trădaţi, a trebuit să facem ceva pentru a supravieţui. Am fost acuzaţi de încălcarea tratatelor sau înţelegerilor tocmai de cei care ne trădaseră. Ce-au făcut elitele noastre? "Apusul e deştept, ştie mai bine!" Şi am plătit oalele sparte de alţii. Ni s-au băgat pe gât legi străine, principii străine, limbi străine, culturi străine, tot de nu e românesc. Ce am câştigat? Generaţie de sacrificiu după generaţie de sacrificiu!
   

Care este soluţia propusă astăzi de elitele noastre pentru problemele pe care le are România?
Întoarcerea la Dumnezeu?
Întoarcerea la cultura naţională?
Sprijinirea şi înălţarea valorilor proprii?
Nu.
Integrarea în UE.

În Evul Mediu apusean se găsise o soluţie miraculoasă pentru mai toate bolile: luatul sângelui! Cu lanţeta şi ligheanul, orice bărbier sau felcer apărea cu multă competenţă în casele suferinzilor. Şi aplica soluţia miraculoasă: lua sânge. Uneori, prin rezistenţa organismului, în ciuda "tratamentului", omul se vindeca. De multe ori însă, lovit de boală, slăbit de pierderea de sânge, bolnavul dădea din rău în mai rău. Era, din nou, chemat felcerul sau bărbierul sau medicul. Soluţia? Să se mai ia nişte sânge! Mulţi au murit cu zile din pricina acestui tratament, acestui tip de gândire. Şi, cu adevărat, cine uită istoria, merită s-o repete!

Autor: Preot Mihai-Andrei Aldea

 

Când eram copil, îmi doream tot timpul sa fiu ca si ceilalti copii din cartier. Voiam sa apartin grupului. Probabil ca asa ma simteam mai în siguranta sau poate ca nu doream sa ramân pe dinafara sau poate ambele motive explica atitudinea mea. Când altcineva era laudat pentru ca a facut ceva bine, si eu doream recunoastere si lauda, mai ales daca participam în vreun fel. Prin urmare, topaiam si spuneam : „Si eu!” Cât de mult doream sa primesc atentie si ce important era ca toata lumea sa fie multumit de mine. Voiam sa-i fac pe plac ego-ului meu; sufeream când oamenii nu ma bagau în seama pe mine ci pe pustiul din vecini, mai ales daca era vorba de vreun rival. Cred ca fiecare a avut parte de aceasta experienta, în copilarie. Este vorba de atitudinea lui „si eu”. Acest lucru este o copilarie si acum ca suntem adulti, ar trebui sa fie lasat de-o parte. Dar atitudinea lui „si eu” nu a fost lepadata. Prea multi dintre noi suntem dintre cei care striga „si eu”. Acum ca aceasta atitudine se extinde si în Biserica (asa cum s-a întâmplat), atunci nu stam prea bine. Eu sunt ortodox; nu vreau ca Biserica mea sa fie vinovata de imaturitate duhovniceasca. Dar noi, Biserica, suntem vinovati.

Cât de nemultumiti suntem pentru ca ortodoxia nu a fost recunoscuta „a patra mare religie în America”, a patra într-adevar! Nemultumiti când la televizor, cineva face un apel „marilor religii” si nu-i aminteste pe ortodocsi. Nemultumiti când un preot ortodox nu este invitat la vreun eveniment politic major. Nemultumiti când un preot ortodox nu marsaluieste împreuna cu reprezentantii altor „religii” pe Main Street. Nemultumiti când un laic sau un cleric ortodox nu face parte din vreo comisie pentru egalitatea religioasa sau rasiala, etc.Vreau sa stiu de ce este atât de important sa fim recunoscuti drept „a patra mare religie” în America? Va rog, sa-mi scrie cineva si sa ma anunte. Vreu sa stiu de ce este atât de important sa fim pomeniti la televizor; sau sa ne rugam sau sa marsaluim cu oameni care nu împartasesc convingerile noastre? Si daca suntem atât de nerabdatori sa participam la miscarile sociale si politice, haideti sa avem initiativa si sa nu fim a cincea roata la caruta. Ma întreb, oare primii crestini se tânguiau ca nu sunt o religio licita? Ce au spus Sfintii Parinti despre cum sa fii bineprimit în marea familie a religiilor? Si meditez adesea la învatatura crestina despre non-conformism si despartirea de lume (II Corinteni VI,14-18). Bine, sa presupunem ca toate „visele” noastre se împlinesc si ca am dobândit statutul de „a patra mare religie” si preotii nostri sunt invitati cu totii la ceremoniile politice oficiale si preotii nostri se roaga si marsaluiesc cu eterodocsii si ca suntem implorati sa devenim membri al comisiei cutare sau cutare, si ce-i cu asta?

Eu apartin Bisericii lui Iisus Hristos, Una, Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca, Biserica ortodoxa, singura Biserica, a carei misiune este sa-i aduca pe oameni la Hristos, la Hristos care a patimit, Hristosul rastignit si înviat. Ce legatura exista între atitudinea lui „si eu” si misiunea noastra? Oare suntem cersetori de suflete, slugarnici, o Biserica sentimentala care alearga în urma Statului, lingusindu-l, smiorcandu-se ca sa i se arunce un os? Iisus a spus „Mergeti si învatati cuvântul Evangeliei”, „spuneti oamenilor sa pazeasca toate câte v-am poruncit voua”, nu a spus mergeti si faceti Evanghelia mea pe placul oamenilor, respectabila si fermecatoare, staruind pe lânga ei sa fie amabili cu Mine – acesta nu este Hristosul meu! El a spus „vestiti”, „chemati”, „luptati”, „fiti puternici”, „hotarâti”, - înfruntati Statul si societatea. Biserica trebuie sa fie neînfricata, calauzitoare, deschizatoare de drumuri, temerara, vadindu-si pururea taria duhovniceasca.Nu voi accepta locul al IV-lea pentru Biserica mea – Ea se afla deasupra tuturor religiilor – însusi faptul de a gândi în acest fel Biserica este o insulta; nu-i voi pune pe episcopii nostri sa fie una cu ereticii si ateii printre alti membrii ai clerului la o întrunire politica; si nu-i voi pune pe preotii nostri sa marsaluiasca si sa se roage cu cei care cred ca credinta ortodoxa este doar una printre multe alte credinte – eu sunt ortodox, un „drept-credincios”. Iar daca vreun ortodox face parte dintr-un comitet pentru integrarea scolilor sau cenzurarea literaturii obscene, atunci sa fie cel dintâi în ocrotirea binelui si condamnarea raului. Aceasta înseamna sa fii ortodox. Daca în inimile noastre mai este loc pentru atitudinea lui „si eu”, acest lucru este din cauza ca nu mai stim sa ne mândrim cu trecutul nostru, nu mai cunoastem menirea prezentului si nu mai avem nadejde în viitorul nostru.

Dar comportmentul lui „ si eu” nu este incurabil, el poate fi alungat ca si orice alta ispita a diavolului. Daca ne amintim ca Biserica noastra a început cu Însusi Hristos si ca episcopii nostri sunt noii lui Apostoli si ca învatatura noastra este Adevarul însusi – si asta nu-i o simpla lauda (sunt pe deplin constient ca cele mai ciudate secte fac aceste revendicari, cum ar fi cele din California) – pentru ca noi avem istorie, continuitate, traditie. De asemenea, amintiti-va ca nu noi avem nevoie de America ci ea are nevoie de noi; nu noi avem nevoie de lume, ci lumea are nevoie de noi. Ortodoxia este Calea, Adevarul si Viata. Ea este Trupul lui Hristos.

Traducere de Virgil Baidoc

Autor: Michael Azkoul
Sursa: http://ortodoxia.topcities.com/MA1.html
 

Care sunt marii vinovaţi ?

  Că nici Ţara şi nici Neamul nu merg bine, e limpede.
  E nevoie să amintim că suntem primii în lume la numărul de copii ucişi în pântece pe cap de locuitor?
  E nevoie să amintim că fetele noastre sunt deliciul desfrânaţilor din toată lumea?
  E nevoie să amintim că dezbinarea domneşte pretutindeni unde să găsesc românofoni?
  E nevoie să amintim că o minoritate infimă, de sub 4% din populaţia Ţării - secuimea - îşi obţine autonomia, adică segregarea rasială, chiar în aceste zile?
  E nevoie să amintim de nevolnicia dovedită în Transnistria şi nordul Deltei Dunării chiar în aceşti ani?
  E nevoie să amintim de bătrânii care se sting în mizerie şi ruşine, mulţi dintre ei eroi ai unuia dintre războaiele mondiale sau ai Războiului de rezistenţă din 1946-1956?
  ...
 Câte se mai pot spune, spre a dovedi - pentru cei care ar mai avea vreo îndoială adevărată - că, într-adevăr, nu mergem bine.
 Şi totuşi, cine este vinovat?
 

POPORUL!!! urlă politicienii şi unii intelectuali de geniu, în frunte cu satanistul de Silviu Brucan, trecut la focul veşnic de puţină vreme. Poporul, spun chiar bieţii purtători de buletin românesc (iertaţi! carte de identitate!), îndoctrinaţi de politicieni. Oare nu-i poporul de vină? Oare Românii nu sunt necinstiţi, hoţi, mincinoşi, laşi, dezbinaţi, murdari, josnici şamd, într-un cuvânt "the stupid people" pe care îl proclamă unii? Poate că sunt. Dar dacă oile sunt râioase, viermănoase, rănite, nărăvaşe, hămesite şamd, cine e de vină? Oile, sau păstorii? Ce credeţi? Eu cred că păstorii. Păstorii sunt de vină, nu oile. NU!! strigă unele glasuri indignate (de "păstori"). Poporul are conducătorii pe care îi merită! Da? Atunci ce fel de fiinţe sunteţi voi, cei care aveţi un asemenea popor? Dacă poporul e jegos, înseamnă că sunteţi nişte jegoşi. Dacă poporul e prost, înseamnă că sunteţi nişte proşti. Dacă poporul e de hoţi, hoţi sunteţi şi voi. E simplu. Echivalenţa merge în ambele sensuri, tovarăşi! Nu daţi vina pe popor pentru că voi nu faceţi ceea ce trebuie! Nu sunteţi în stare? Căraţi-vă!
 

Dar chiar e poporul aşa de jos?La prima vedere s-ar zice că da: avorturi, hoţii, crime, desfrânări, scandaluri, deznaţionalizare, muzică mizerabilă, vorbire mizerabilă, purtare obscenă etc etc. E adevărat, toate astea există. Dar... În 1989, în decembrie, de pe o singură străduţă de cartier din Bucureşti, cu doar două blocuri au plecat 2 (două) camioane cu tineri, gata să moară pentru libertate. Băieţii de cartier, "mizerabilii" care scârbesc pe mulţi, au fost gata să moară pentru libertate. Fără a spera să câştige ceva. Au fost eroii adevăraţi, au fost cei care în acele zile au dat peste cap planurile de distrugere a României pregătite de puterile străine. Ei, iar alături de ei câţiva militari eroi, asasinaţi mai devreme sau mai târziu.
 

În martie 1990, când puterile străine au încercat din nou să pornească dezmembrarea României, pornind de la Târgu-Mureş, s-a întâmplat ceva extraordinar. În câteva ore de la aflarea evenimentelor, mii şi mii de tineri din cartierele Bucureştiului, Iaşului, Craiovei şi alte oraşe regăţene, în total zeci şi sute de mii de tineri, precum şi cel puţin tot atâţia ţărani se hotărâseră să meargă în Ardeal. Cum puteau, cu ce aveau, dar erau gata să lupte până la moarte pentru a-i apăra pe Românii din Ardeal lăsaţi de autorităţile vândute pradă pogromului unguresc. Această ridicare a unui neam nu putea fi permisă. Sovieticii au avut de luptat 20 de ani cu rezistenţa organizată de câteva mii sau zeci de mii de patrioţi. Ridicarea a milioane de Români ar fi cerut fie masacrarea lor totală, fie acceptarea unei înfrângeri totale. Aşa că afacerea s-a contramandat şi lucrurile au fost liniştite îndată de agenţii străini ce organizaseră evenimentele.
 

În mai 1990, când sub presiune iubirii de Ţară şi Neam a basarabenilor, s-a organizat Podul de Flori de la Prut, s-a scontat pe 45 de ani de educaţie comunistă. "Nu-i interesează pe români Basarabia, au şi uitat de ea!" se spunea în cercurile politice. Din întâmplare, eram acolo şi am auzit ce se spunea. Peste 1.000.000. Peste UN MILION de Români de la vest de Prut au venit la Podul de Flori. În trenuri sau pe trenuri, în maşini sau pe maşini, în căruţe sau pe jos. Şi de dincolo, cam tot atâţia Români basarabeni. Eroii basarabeni, cu pieptul greu de decoraţii, cu lacrimile curgând în praful Ţării sub soarele de primăvară întâmpinară Întâlnirea Neamului cu el însuşi.
 

Toate acestea le-a făcut Poporul, le-a făcut Neamul, le-a făcut Românimea batjocorită mereu de politicieni şi anumiţi intelectuali. S-au luat măsuri! S-a înţeles că la Români e nevoie de mijloace mai ascunse pentru a se obţine distrugerea. Ceea ce trebuia să se întâmple întâi în România, considerată mai slabă ca Iugoslavia sau Cehoslovacia, s-a întâmplat în acestea două, iar în România nu. Dar nu politicienii sau intelectualii au apărat, au salvat Ţara în aceste momente. Proştii de Români, "the stupid people" au fost cei care, cu un genial simţ al istoriei, au salvat Neamul în câteva clipe cumplite. Şi cei din afară, învinşi de câteva ori la rând în bătălii hotărâtoare, au înţeles care este locul unde trebuie să lovească. Au înţeles care este apărarea pe care trebuie să o distrugă: tocmai simţul istoriei şi în general tot bunul simţ românesc. Şi asta o fac de atunci încoace. De fapt, o fac de mult mai multă vreme, nu doar cu Românii, ci şi cu alte popoare. Dar că ceea ce au reuşit să obţină în alte ţări în România nu s-a reuşit. Nu s-a reuşit nici măcare dezbinarea Bisericii în două, cum s-a reuşit în Bulgaria sau Ucraina. Cu toate problemele ei, Biserica a mers mai departe. Şi Neamul cu ea.
 

Dar în tot acest peisaj, unde sunt politicienii? De partea cealaltă, împreună cu o mulţime de aşa-zişi intelectuali. Şi unde sunt cei care, ieşiţi chiar din popor, ar trebui să îl călăuzească, să îl apere? Se feresc, se ascund, stau cuminţi. Nu vor să se implice prea mult. Îşi astupă urechile, îşi acoperă ochii, îşi închid gura sau, cel mult, vorbesc în şoaptă. Care sunt vinovaţii pentru ceea ce se întâmplă? Oamenii de rând, a căror pregătire limitată este împănată de îndoctrinările puterii? Sau cei cărora pregătirea le asigură un discernământ superior, dar fug de răspunderea pe care o au?

Autor: Preot Mihai-Andrei Aldea

 

În această lume orice lucru rău are şi unele părţi bune, chiar şi involuntare. De asemenea, majoritatea lucrurilor bune au şi părţi rele, sau care pot fi folosite spre rău. Dar acest lucru nu înseamnă că răul nu este rău, ori că binele nu este bine. Acest lucru înseamnă doar că e destulă confuzie şi suntem destul de şovăielnici. Totuşi, dincolo de slăbiciunea noastră, este evident că răul este rău şi binele este bine.

De pildă, este rău să prigoneşti pe cineva pentru ceea ce este el. Dacă noi, creştini fiind, ne raportăm la Tatăl nostru ceresc, vedem că El nici pe Satana nu îl prigoneşte pentru că e Satana. Îi pune stavilă, îi limitează puterea răutăţii, dar nu-l distruge, nu-l desfiinţează. Deci Răul deplin, Satana, este îngăduit de Dumnezeu în numele liberului arbitru, cu toate că puterea de acţiune îi este limitată, atât în numele iubirii cât şi al liberului arbitru (de această dată al celorlalţi, care ar fi copleşiţi de puterea Răului).

Este prin urmare limpede că a prigoni pe cineva pentru ceea ce este e un lucru rău. Îi poţi, desigur, limita libertatea de acţiune, dacă acţionează cu răutate, spre distrugerea celorlalţi, dar nu ai voie să-i interzici să fie ceea ce vrea să fie. Poţi încerca să-i vorbeşti, să-l lămureşti. Îi poţi - repetăm - limita libertatea atunci când aceasta este folosită spre a face rău. Dar nu ai voie să-i siluieşti conştiinţa. Spurcăciunea violului fizic este înmulţită de mii şi mii de ori atunci când violul devine psihic.

Hitleriştii şi comuniştii au lucrat după exemplul ucigaşilor de creştini din primele secole. Aceşti prigonitori spuneau non licet esse vos, adică nu e permis să existaţi. Şi ucideau. Şi hitleriştii au interzis existenţa multora care nu corespundeau unor standarde lumeşti de ei stabilite. Au ucis, pentru că erau aşa cum erau, handicapaţi, nebuni, ţigani, evrei, români, polonezi şi multe alte categori. La fel au făcut, la rândul lor, comuniştii. Şi unii, şi ceilalţi, au aplicat când au putut deviza non licet esse vos. Şi au fost, în total, zeci de milioane de victime, sau chiar sute de milioane (dacă socotim şi familiile celor ucişi sau torturaţi - violaţi psihic - ajungem chiar la miliarde de victime).

Sigur, mulţi s-au întrebat "cum a fost cu putinţă?". Răspunsul e simplu: nu s-a ţinut seama de semnele premergătoare. Discursurile din berării sau cafenele, "micile" atentate, "micile" ieşiri violente au fost - vai! - tratate ca minore. Apoi, când puterea răului crescuse prea mult, au fost nenumărate victime. Dar s-a învăţat lecţia istoriei?

În zilele noastre, un grup de fiinţe, cu greu încadrabile în specia umană, reeditează poveştile de groază ale trecutului. Emil Moise, Renate Weber, Gabriel Andreescu şi Cristian Pârvulescu sunt câţiva dintre fruntaşii acestui grup, la care putem adăuga o serie de nume, chiar cu premii UNITER. Aceşti indivizi depăşesc în virulenţă anarhiştii comunişti, cuţitarii nazişti sau propagandiştii extremişti din alte părţi. Nici măcar hitleriştii nu au interzis simbolurile religioase. Cu toată prigoana declanşată de ei împotriva evreilor nu au interzis acestora să îşi păstreze Steaua lui David. Sigur, au folosit-o ca stigmat, precum romanii Crucea lui Hristos. Dar nu s-au gândit s-o interzică. Şi mai întunecaţi, comuniştii, duşmani declaraţi ai oricărei alte religii decât comunismul, nu doar că au închis în temniţe ori ucis pe credincioşii creştini, mozaici, musulmani etc. Dar au şi interzis simbolurile acestora în spaţiile publice, în baza doctrinei comuniste. Emil Moise, Renate Weber, Gabriel Andreescu şi Cristian Pârvulescu reeditează ambele prigoane împotriva religiilor. Ei sunt în acelaşi timp antisemiţi, anticrişti şi anti-islamici, performanţă uluitoare în vremuri de democraţie.

Am avut prilejul să văd într-un cabinet de religie reprezentate simboluri ale mai multor religii, printre însemne fiind, de pildă, Steaua lui David. Episcopul ce a sfinţit cabinetul nu s-a gândit că ar fi o problemă cu asta. Emil Moise, Renate Weber, Gabriel Andreescu şi Cristian Pârvulescu se simt însă "discriminaţi" de existenţa în şcolile româneşti a Stelei lui David, Crucii lui Hristos ori altor însemne religioase. Aceşti fascisto-comunişti vor să interzică dreptul la libera exprimare, dreptul la propria religie, dreptul la libera asociere, ba chiar şi dreptul la buna-înţelegere între oameni.

În apărarea simbolurilor religioase în şcoli s-au ridicat, alături de Ortodoxie, Catolicismul, Protestantismul, Iudaismul şi Islamismul. Recunoscând în mod cinstit şi deschis diferenţele dintre ele, toate aceste comunităţi religioase au apărat dreptul fiecăruia la libera exprimare a credinţei. Şi au dat totodată mărturia unei unităţi care în alte părţi este doar un ideal pe hârtie.

Da! Putem să ne contrazicem fără a ne urî! Da, putem să avem păreri diferite - oricât de acute - fără a ne duşmăni! Pentru că noi, Românii, cunoaştem un cuvânt care nu există în mod natural în alte limbi: OMENIE!

În numele omeniei evreii hasidişti au putut dezvolta aici o cultură de excepţie. În numele omeniei armeni sau husiţii au putut afla aici adăpost. În numele omeniei chiar şi în perioade în care ortodocşii români din alte părţi erau prigoniţi de Roma, catolicii de aici au fost din răsputeri ocrotiţi, ba chiar li s-au construit - de către domnitori "ultra-ortodocşi" - biserici şi catedrale. Conflictele religioase au lipsit în lumea românească, deşi discuţiile în contradictoriu - de multe ori strălucitoare şi înalte - au fost mai mult decât frecvente. Conflictele religioase au fost importate în România în ultimele secole, încercându-se naturalizarea lor: n-a reuşit!

Emil Moise, Renate Weber, Gabriel Andreescu şi Cristian Pârvulescu, asemenea lui Stalin, Adolf Hitler ori alţii asemenea, fiind lipsiţi de o valoare reală - cu toată spoiala pe care şi-o trag - adoptă extremismul ca formă de afirmare. "În numele democraţiei" ei vor să instaureze o prigoană anti-semită, anti-creştină şi anti-islamică mai josnică decât a fasciştilor, comuniştilor sau altor religii politice extremiste din trecut. Ei neagă dreptul oamenilor la a fi ei înşişi, ei neagă dreptul oamenilor la propria gândire, la propria simţire, la propria cultură.

CÂND VOR FI SANCŢIONAŢI?

Cei care astăzi silesc pe copii, la orele lor, să dea icoanele jos de pe perete, îi vor sili mâine, dacă elevii vor fi de altă religie, să dea jos fie Steaua lui David, fie însemnele musulmane sau budiste sau de altă natură! Chiar trebuie să se ajungă la aceasta? Aceşti infractori, aceşti violatori de suflete, vorbesc în numele democraţiei călcând în picioare atât voinţa majorităţii cât şi a minorităţilor. Care democraţie? În cazul lor e vorba doar de setea de putere şi celebritate, pentru care sunt în stare de orice.

Nici un profesor de religie - eu însumi am predat şi ştiu prea bine care erau ordinele primite de la superiorii noştri - nici un profesor de religie nu poate sili pe un copil să se închine, să se roage, să participe la ora de religie sau să cinstească un sfânt ori o icoană. Chiar şi copii care sunt înscrişi de părinţi la ora de religie dar nu sunt ortodocşi, sunt scutiţi de orice obligaţie de acest fel.

Dar Emil Moise, Renate Weber, Gabriel Andreescu si Cristian Pârvulescu, în fanatismul lor agresiv, în rasismul orb de care dau dovadă, vor să distrugă orice religie în afară de cea pe care o au ei. Pentru că - ajungem la Mircea Eliade şi la mulţi alţi specialişti în domeniul credinţei - orice om are o religie! Care este însă religia grupului din care cei patru rasişti fac parte?

Să vedem! Cine se teme de icoane? Cine se simte atacat de icoane?

Ateul? În nici un caz! El consideră icoanele ca lipsite de rost, ca tablouri sau ca mărturii ale unei gândiri primitive. Dar nu se teme de ele! (Ar însemna că nu e ateu!) Nici nu se simte atacat de ele, câtă vreme ştie în ce crede.

Atunci, cine se teme de icoane? Cine se simte atacat de ele?

Evreii mozaici? Nici vorbă! Ei înşişi au declarat aceasta! Şi de ce s-ar teme de icoane, dacă nu cred în ele? De ce s-ar simţi atacaţi de ele, sau prin ele, câtă vreme nu-i stresează nimeni cu vreo obligaţie în a le cinsti sau a li se închina.

Dar cine se teme de icoane? Cine se simte atacat de ele?

Protestanţii? Musulmanii? Nici ei! Slavă Domnului, au spus public aceasta: nu au coşmaruri din cauza icoanelor, nu tremură când trec pe lângă ele, nu le e frică să fie muşcaţi de ele. ATUNCI?

Ei bine, în istoria recentă există numai două grupări ce s-au simţit atacate de simbolurile religioase: naziştii şi comuniştii.

Evident, Emil Moise, Renate Weber, Gabriel Andreescu si Cristian Pârvulescu aparţin acestor grupuri, din învăţătura cărora au sintetizat o nouă doctrină a "supra-omului", condimentată cu "democraţie" făcută praf şi ceva filozofie "teocidă" (să se ştie că au citit pe Cioran).

Fascismo-comunismul creat de această grupare este cu atât mai periculos cu cât evită orice element eventual pozitiv din doctrina vechilor grupări, cumulează cu ardoare tot ce este negativ (de la doctrină la manipulare) şi înveleşte totul într-un ambalaj pe care scrie, culmea!, "democraţie".

Indiferent de culoare politică, de religie sau mediu cultural, Românii - şi nu doar Românii - ar trebui să înţeleagă bine un lucru: dacă permit unor extremişti atât de virulenţi şi josnici să se extindă, comunismul sau nazismul vor ajunge să pară, prin comparaţie, regimuri blânde.

Autor: Preot Mihai-Andrei Aldea