Editoriale
Comunităţile de români din Italia, numărând aproape un milion şi jumătate de persoane, sunt o parte însemnată a poporului român care s-a mutat în altă ţară… Lucru fără precedent în istorie, care depăşeşte cu mult valul emigraţionist de la începutul secolului al XX-lea, din Transilvania şi Bucovina, fenomenul plecării la muncă în Europa a pus România pe harta forţei de muncă ieftine şi umile, românii fiind văzuţi deseori ca europeni de mâna a doua sau a treia. Cu toate acestea, cel puţin românii din Italia refuză să se întoarcă acasă, şi-au găsit slujbe, şi-au întemeiat familii ori şi-au adus cu ei familiile din ţară. O nouă… geometrie socială ia naştere sub ochii noştri, în miezul Europei Unite. Verii italieni, la rândul lor, ştiu că, la nevoie, au deja o a doua patrie, România. şi sunt mulţi cei care vin şi se stabilesc la noi. Interferenţele sunt multiple şi complicate, ca viaţa însăşi. Mentalităţile sunt diferite, relaţiile de familie şi de afaceri, educaţia, credinţa, tradiţiile culturale şi obiceiurile culinare sunt şi ele particularizate de istorii separate. Într-un serial de scrisori trimise redacţiei, compatrioata noastră Oriana Stan din Veneţia face un portret colectiv al italienilor şi al românilor, aşa cum se văd unii pe alţii, fără prejudecăţi.
[...]
De ce am plecat din România?
Cauza pentru care am plecat din ţară este lipsa totală de speranţe. Aveam 29 de ani, un salariu mai mult decât umilitor, simţeam că mă scufund într-o mizerie umană şi materială fără precedent, mă simţeam sufocată de mentalităţile şi sărăcia în care se adânceau (şi continuă s-o facă) toţi. Eu nu văd sărăcia ca pe un lucru normal. Exista în mine o mică speranţă că în altă ţară nu poate fi atât de greu ca la noi. Într-o zi, am renunţat să mai plătesc taxele către statul român şi am decis să plec. Nu am avut posibilităţi materiale pentru a ajunge în Canada sau ţările scandinave, singurele ţări (în viziunea mea) în care viitorul este deja prezent. Cum am obţinut cetăţenia italiană este un subiect strict personal, pentru nimic în lume ilegal, dimpotrivă... Fără cetăţenia italiană, înainte de 2007, nu aş fi reuşit să deţin un loc de muncă potrivit pregătirii mele, nu aş fi avut acces la concursurile în administraţia publică italiană (valabile doar pentru Comunitatea Europeană), ar fi trebuit să accept umilinţele la care erau supuşi toţi extracomunitarii (acest cuvânt se pronunţă cu un fel de scârbă de către cetăţenii italieni - ei folosesc acest cuvânt pentru a delimita condiţia umană, cei bogaţi de cei săraci…).
[...]
Ţara mediocrilor
Marea mea dramă este că m-am refugiat în ţara mediocrilor. Nu pot să-mi iert faptul că n-am avut posibilităţi materiale pentru a ajunge într-o ţară cu adevărat civilizată, cum ar fi, de exemplu, ţările Peninsulei Scandinave. Deţin de nouă ani exclusiv documente de identitate italiene, şi nu mai vreau să plec în altă parte. Am semnat aici un contract, am de plătit rate pentru 4 pereţi până la vârsta de 65 de ani, trăiesc, aşa cum am menţionat deja, într-o ţară de mediocri (creierele italiene sunt deja cumpărate de alte state), plătesc cele mai aberante taxe din UE (pentru a întreţine maşinile albastre ale protocolului de stat italian, care cheltuie de 4 ori mai mult decât Alteţa Regală de la Buckingham Palace, numai Berlusconi având cel puţin 10 bodyguarzi). Plătesc taxe uriaşe pentru a întreţine senatori aleşi pe viaţă, cu 20.000 de euro pe lună salariu, nişte sclerotici de 90 de ani, vânduţi mafiei şi masoneriei. Contractul asistentelor medicale din Italia prevede, din 2005, o obligaţie - nici o asistentă medicală nu poate profesa în orele libere, nu poate avea nici o altă sursă de câştig în afara salariului. Dar salariul unei asistente medicale (cu cod deontologic de 50 de obligaţii civile şi penale) este similar cu al unui muncitor necalificat! Acesta este cadrul legislativ în care eşti obligat să munceşti. De aceea au 40.000 de locuri vacante în acest domeniu, mâna de lucru provenind din ţările ex-comuniste, ţări inferioare după părerea lor (în timp ce ei înşişi lustruiesc cizmele soldaţilor americani).
Mai mult de jumătate dintre copiii italieni nu beneficiază de afecţiune
Am să încerc să vă descriu în mod obiectiv societatea italiană, cea din Nord, deoarece în Centru şi Sud lucrurile sunt mult mai diverse. Există şi mame care îşi ucid propriii copii (în fiecare lună apare un nou caz). De ce o fac? Motivele nu sunt niciodată explicate, dar, după mine, există o realitate clară: unele tinere, după terminarea a 10 clase, au două căi: urmează mai departe o şcoală sau intră în câmpul muncii. Şi, cum n-au nici un chef să urmeze vreuna dintre aceste două căi, o aleg pe cea mai simplă (după părerea lor) - trec din casa tatălui în casa soţului. Cum? Rămânând gravide (aici, bărbatul este deosebit de fericit să aibă copii). După cele nouă luni, în care tânăra este felicitată de rude şi prieteni, odată cu venirea pe lume a micuţului, rudele şi prietenii se volatilizează efectiv, inventând fiecare probleme personale. De obicei, aceste tinere mame se găsesc în faţa unei situaţii mai mult decât jenante: în braţe cu o creatură nedorită şi părăsită de propriii părinţi (care găsesc de cuviinţă că excursiile organizate în diferite părţi ale Europei sunt mult mai interesante). Aceste căsătorii durează maxim 5 ani, în faţa judecătorului femeia este partea slabă a familiei, astfel rămâne cu o casă în care nu a investit absolut nimic şi cu o pensie alimentară consistentă (atât pentru ea, cât şi pentru copil). Din 1974 a apărut şi legea divorţului în Italia (a fost nevoie de un referendum naţional, deoarece Vaticanul împiedica acest lucru). Deci, pentru o femeie, cel mai bun motiv de a sta acasă îl reprezintă creşterea şi educarea fiilor. Din păcate, mai mult de jumătate dintre ei nu beneficiază de afecţiune, nu mai vorbesc de educaţie (consecinţele asupra viitorului lor sunt lesne de înţeles). Atunci când se scrie în ziare că 15% dintre tinerii italieni sunt xenofobi, trebuie să luaţi în calcul că procentajul este mult mai mare: în jur de 50%...
Bărbaţii italieni
Graţie legilor de protecţie a femeii, în urma unui divorţ, bărbatul italian se vede aruncat în stradă (din casa lui, cumpărată cu sacrificii de părinţi sau bunici), chiar dacă a fost unicul care a muncit şi a investit în familie. Cu o valiză şi ultimele economii salvate din ghearele soţiei, aterizează în România (unde nu întâlneşte xenofobie şi ostilitate), reuşind să-şi multiplice economiile printr-o bună afacere, măcar acolo unde lipsa legilor clare le permite acest lucru (nu sunt obligaţi să declare cât câştigă în România, doar dacă există un detectiv privat pe urmele lor). Practic, 90% dintre bărbaţii italieni trecuţi de 50 de ani sunt daţi afară din casă (pentru simplul fapt că nu au o prestaţie sexuală satisfăcătoare, din cauza stresului). Ei au fii şi fiice de 25 de ani, studenţi, care nu au afecţiune pentru propriul tată - important este să primească cei o mie de euro pe lună de cheltuială, în rest nu îi interesează nimic. Aceasta este realitatea în care ar trebui să se integreze cei care vin de pe plaiurile mioritice. [...]
Bunicii nici nu vor să audă de existenţa nepoţilor
Instinctiv, am încercat să fiu acceptată de italieni. Situaţia mea nu poate fi încadrată într-un eşantion precis, deoarece nu am fost servitoare nici măcar o zi în casa unui italian. Am cunoscut un tânăr de exact aceeaşi vârstă cu mine, care trecuse cu opt luni înainte printr-o situaţie dificilă: a fost abandonat de soţie (care era cu 5 ani mai tânără), cu un bilet pe masă şi doi copii într-un pătuţ, fugind cu un bărbat divorţat, având şi el doi copii, cu 15 ani mai vârstnic şi 15 centimetri mai puţin decât ea în înălţime. Acest tânăr s-a trezit singur cu aceşti doi copii (un băiat de 4 ani şi o fetiţă de doi ani), drama fiind şi mai mare prin faptul că părinţii săi, două persoane fără probleme de sănătate, în vârstă de 60 de ani, nu doreau să aibă grijă de propriii nepoţi. Una din realităţile dure ale societăţii italiene din Nord este aceasta: bunicii nici nu vor să audă de existenţa nepoţilor (vă asigur că, dacă stau două-trei ore pe săptămână cu nepoţii, se simt deja obosiţi şi reproşează propriilor fii acest lucru). Încearcă să evite responsabilităţi, cu alte cuvinte, a devenit o ruşine să-şi îngrijească propriii nepoţi (deoarece nu vor ca prietenii să râdă de ei). După aceea, când îmbătrânesc cu adevărat şi nu se mai pot ridica din pat, cer ajutorul necondiţionat al fiilor şi nepoţilor, primind exact ceea ce au dat, adică nimic. Vă rog să mă credeţi că ceea ce scriu este purul adevăr; pentru noi, lucruri de neconceput, în nordul Italiei, lucruri normale... Un alt aspect, deloc de neglijat, este faptul că, încercând să cresc aceşti doi copii, m-am trezit marginalizată de persoanele pe care le cunoşteam, dându-mi seama că în societatea italiană este o mare ruşine să îngrijeşti copii care nu sunt ai tăi. Foarte puţine persoane au continuat să mă respecte, deoarece vedeau un salt calitativ major al copiilor (m-am aflat, la început, în faţa a doi prunci practic sălbatici, deoarece resimţeau lipsa de afecţiune a bunicilor şi a mamei naturale). După două luni, aceşti copii mă chemau "mama", singura persoană care era fericită fiind tatăl lor. Mentalităţile italienilor sunt cele de acum 200 de ani din Bărăganul României, nu reuşesc să înţeleg cum pot fi atât de înapoiaţi spiritual, în timp ce locuiesc în vile (nu au case). [...]
Doici din Est, doamne din Vest...
Dacă eşti o doică ce vine din fostul bloc comunist, va trebui să învingi mentalităţi dure: eşti considerată o subspecie umană, singurul lucru pe care îl poţi face este să faci curăţenie în casele lor, să îndepărtezi solitudinea bătrânilor, să fii baby-sitter (sau toate aceste trei îndeletniciri la un loc, cu un singur salariu sau mai bine "la negru"). Am avut ocazia să lucrez în colective formate din 80% femei. Atunci când vorbesc între ele de accesorii, haine, încălţăminte, noutăţi pe plan local, au grijă să nu fii lângă ele, nu am reuşit încă să aflu motivul pentru care se comportă aşa, dar acelaşi lucru au observat şi doamnele de alte naţionalităţi din Est. Dacă nu eşti estică şi eşti occidentală, atunci situaţia se schimbă radical: sunt deschise, joviale, interesate de modul de viaţă al celorlalte.
Ţiganii fac şi aici ceea ce sunt obişnuiţi să facă în România
Ţiganii? Un capitol mereu deschis. Ceea ce sunt obişnuiţi să facă în România fac şi aici. Sunt extrem de bine informaţi despre consecinţele legale ale faptelor pe care le săvârşesc, deoarece au avocaţi romi în toate organizaţiile internaţionale; chiar dacă sunt analfabeţi, cunosc căile de a se salva. Am fost informată de grăniceri români că, la nivelul frontierelor dintre state, ţiganii se bucură de protecţie - există se pare legi internaţionale care-i protejează (nu sunt controlaţi în maşini, actele autovehiculelor nu sunt cerute de autorităţi). Italienii confundă destul de uşor terminologia rom cu români, jurnaliştii italieni fiind plătiţi (am citit acum câteva luni, într-o revistă italiană, dezvăluirea unui jurnalist care recunoştea compensaţii în bani în schimbul denigrării emigraţiei româneşti în Italia - un jurnalist care are un împrumut bancar de 800 de euro pe lună, doi copii de întreţinut şi soţia care inventează orice pentru a nu-şi găsi un loc de muncă - ce poate face în această situaţie? Coboară în infernul compromisurilor pentru a-şi stabiliza infernul casnic). Ţiganii italieni sunt educaţi, chiar sfioşi, cuminţi aş putea spune, aproximativ 300.000 la o populaţie de 58 de milioane. Nu s-au născut în exces. Eu nu am nici o poziţie în comunitatea românească de aici, aşa că nu am nimic de pierdut. Singurul loc unde pot întâlni conaţionali este incinta bisericii ortodoxe române din Trieste - maximum 25 de persoane din 3.000 declarate oficial.
Familia, Vaticanul, mănăstirea ortodoxă
La familiile italiene "unite"… De fapt, familiile din centru sunt mai unite, cei din sud primesc o educaţie arabă, nu există respect pentru femeie, sunt apropriaţi ca ideologie de ţigani - o fiică în familie nu prea este dorită, cea de-a doua devine un blestem ceresc. Italia este o ţară formată din multe regiuni autonome (cum doresc să facă ungurii la noi, pentru a le alipi apoi Ungariei) şi două state: Vaticanul şi Republica San Marino. Vaticanul funcţionează ca o dictatură comunistă - preoţii care au o părere personală, diferită de cea dictată de Papă, sunt marginalizaţi sau chiar excluşi. Toţi ştiu în sinea lor că credinţa ortodoxă este cea adevărată. Am avut ocazia să vorbesc cu mulţi preoţi catolici. Până acum 20 de ani, italienii nu aveau voie să deţină în casă o Biblie, trebuiau doar să asculte cuvântul preotului în biserică. Ştiţi câte măreţe catedrale sunt practic goale, chiar şi duminica? Vă semnalez un fapt important: am avut ocazia să asist în 2001 (când încă nu existau preoţi români pe aici) la o slujbă de Înviere în provincia Veneto, slujbă ortodoxă într-o mănăstire ortodoxă italiană (caz rar). Am aflat istoria acelor locuri care se găsesc la poalele pre-Alpilor - practic, acum circa 200 de ani, locuitorii s-au răzvrătit împotriva birurilor impuse de Vatican, deoarece erau destul de săraci, trăiau din vânzarea vinului, fructelor, legumelor sau fasolei. Într-un an deosebit de secetos, producţia a fost distrusă de grindină, dar birul trebuia plătit. Cum nu reuşeau nici să divorţeze, nici să-şi plătească taxele, s-au răsculat împotriva dogmelor catolice, construind această mănăstire deosebit de frumoasă, slujba ţinându-se în latină, italiană, română şi greacă.
Dragi români, încetaţi de a descrie cu lux de amănunte aspectele negative ale României din care aţi plecat: italienilor nu le pasă de noi
Dragi români! Încetaţi de a descrie cu lux de amănunte lipsurile, corupţia, aspectele negative ale României din care aţi plecat. Nu este cazul de a povesti, odată ajunşi în Italia, cum sunteţi trataţi în spitale, în magazine, despre lipsa colaborării cu instituţiile statului, despre umilirile la care sunteţi expuşi în fiecare zi, pentru simplul fapt că acestor italieni nu le pasă de noi. Suntem în Italia doar pentru a munci, a presta servicii pe care alţii refuză să le îndeplinească. Aţi ajuns în Italia pentru a salva ceea ce a rămas din demnitatea voastră umană, lăsând acasă copii, bătrâni. Este chiar atât de dificil de înţeles că toleranţa şi compasiunea sunt calităţi total absente printre "fraţii" italieni, micile excepţii confirmând regula? Înainte de a vă mărturisi frustrările, încercaţi să fiţi siguri că aveţi în faţa voastră persoana capabilă de a înţelege drama de zi cu zi a unui român. Din păcate, nu aveţi cum să cunoaşteţi esenţa poporului italian, cum gândesc, cum reacţionează aceşti oameni - depinde enorm zona de unde provine fiecare persoană. Este nevoie de o experienţă de mulţi ani pentru o imagine clară despre ceea ce înseamnă mentalitatea celor care ne acceptă printre ei. Singurii care vă pot înţelege sunt vârstnicii care au fost martorii lipsurilor din cel de Al Doilea Război Mondial şi foametei care a urmat (bătrâni care acum au 80-90 de ani, o parte dintre ei suferă de demenţă senilă, alţii sunt doborâţi de patologii grave). Nu confundaţi faptul că o familie italiană are nevoie de voi pe post de "badante", "colf" sau "baby-sitter", cu ospitalitatea sau bunătatea umană. Nu trebuie să credeţi că munca de "om bun la de toate" în casa unui italian vă dă dreptul de a face parte din acea familie. [...]
Oriana Stan, Veneţia
Articolul complet il puteti citi aici: Cotidianul.ro
La Bucureşti s-a adunat în săptămâna trecută marele congres al Bisericii Ortodoxe. Fiecare eparhie care stă sub stăpânirea vreunui vlădică trimite în această adunare câte şase delegaţi (patru mireni şi doi preoţi) cari, împreună cu mitropoliţii, episcopii şi arhiereii de scaun, sunt chemaţi, tot la trei ani, ca să hotărască în trebile gospodăreşti ale Bisericii.
Acum, când s-au făcut alegerile pentru această adunare, era la cârma ţării domnul general Averescu. Şi în loc să fie aleşi ca delegaţi oameni temători de Dumnezeu şi cu dragoste pentru sfânta noastră Biserică, au învârtit ei lucrurile aşa, că ne-am pomenit în congres tot cu liberalii şi averescanii pe cari îi întâlnim în sfatul ţării, la Cameră şi la Senat, când pot ei să măsluiască alegerile şi să fure urnele.
Deci, dară, când s-au văzut ei adunaţi la Bucureşti, mai mult în de ei, s-au socotit că poate n-ar fi rău să facă un necaz stăpânirii de astăzi şi au ridicat pe unul de-ai lor, altfel om cu multă învăţătură de carte, dar bătut de Dumnezeu cu păcatul înfruntării dreptăţii, şi l-au pus să spună că la fraţii noştri din Ardeal se întâmplă tulburare grozavă, că stăpânirea de astăzi a aşezat peste tot în locurile de frunte, ca prefecţi, primari, profesori în şcolile mai înalte, tot papistaşi, şi că fraţii noştri pravoslavnici sunt înlăturaţi din tot locul.
Pasămite, li se rupea liberalilor inima de dragul Bisericii noastre dreptcredincioase; şi uitau că tot ei au coborât din scaun şi pe mitropolitul Ghenadie, şi pe mitropolitul Atanasie, care a fost un mare cărturar al Bisericii noastre, şi pe vlădica Gherasim de la Roman, care a fost un sfânt; şi că tot ei au adus stricarea cea mare în Biserică, atunci când au dat poruncă să se schimbe calendarul, peste voia vlădicilor, de s-a frânt anul trecut ţara în două, când cu prăznuirea Paştilor.
Vasăzică, s-a ridicat unul din ai lor, cu glas mare, şi a strigat primejdia care ne paşte pe noi, pravoslavnicii; că, adică, stăpânirea oploşeşte peste tot la cârma trebilor ţării numai papistaşi. Când au auzit una ca asta, toţi vlădicii şi preoţii cari erau de faţă s-au îngrijorat foarte. Şi a fost o zarvă şi o tulburare, cum nu s-a mai pomenit în Biserica noastră. Căci, în adevăr, mare păcat şi durere ar fi fost, dacă stăpânirea, care e pusă acolo sus, nu numai prin hotărârea noastră, ci şi prin vrerea lui Dumnezeu, ne-ar fi înfruntat legea noastră din moşi-strămoşi şi ar fi dat la o parte din toate locurile de cinste din Ardeal pe fraţii noştri pravoslavnici.
Numai că, până la urmă, când au cercetat să vadă dacă arătările acestea ale liberalilor şi averescanilor sunt adevărate, oamenii au dovedit că toate erau mincinoase şi că măcar atâta durere şi grijă pentru dreapta credinţă câtă e la liberali se găseşte şi la stăpânirea de astăzi.
Şi s-au întors vlădicii noştri cu scârbă de la tulburători. Ba chiar, unul din ei, vlădica Visarion Puiu, episcop la Bălţi, în Basarabia, om cu frica lui Dumnezeu, a spus mai ieri că el va ridica glasul în sfatul ţării, la Senat, unde este, şi va înfrunta pe cei cari cu înşelăciune au încercat să tulbure apele liniştite ale credinţei, numai ca să ridice ţara împotriva stăpânirii de astăzi.
Şi astfel au fost ruşinaţi şi în această adunare bisericească liberalii şi averescanii, cari toată viaţa lor nu au ştiut, şi nici acum, după ridicarea ţăranilor, nu au învăţat, ce e frica de dreptate şi scârba de minciună.
Stăpânirea însă are de datorinţă să ia seama: ca Biserica să fie pusă la adăpost de stricarea asta; pentru că altfel s-ar putea să fie rătăcirea din urmă mai amară decât cea dintâi.
Autor: Nae Ionescu
Mişcarea de alunecare pe planul înclinat al catolicismului, în care a intrat Biserica Ortodoxă Română, e departe de a lua sfârşit. Toate încercările noastre de a atrage atenţia de la caz la caz asupra acestei primejdii au rămas zadarnice. E şi greu, de îndată ce, în ierarhia noastră bisericească, nu mai există duh pravoslavnic. Diavolul stăpânirii lumeşti a pătruns în toate încheieturile Bisericii şi, dacă îl goneşti dintr-un loc, astupând o gură de iad, el apare în altă parte. E o muncă de Danaide.
Ieri, erau mănuşile de mătase roşie, de cardinal, ale părintelui patriarh. Astăzi, proiectul de regulament al Patriarhiei, făcut de d-l doctor I. Matei. Că acest d-l Matei - ştiţi, bărbatul d-nei Sanda! - este un personagiu nefast, am mai spus-o mai demult şi în repetate rânduri. Prin împrejurări pe cari nu le cunoaştem însă, a devenit unul din indispensabilii părintelui patriarh. Şi asta e suficient pentru ca acţiunea lui de infestare a Bisericii să continue, nesupărată de nimeni,
Astfel, s-a ajuns să i se încredinţeze redactarea regulamentului de care vorbim. Iar d-l Matei, teolog absolut, moaie pana nouă în călimară şi scrie: Art. 1. Capul Bisericii autocefale Române este Î.P.S. Sa Patriarhul.
Patriarhul - cap al Bisericii Ortodoxe? Noi ştiam că o asemenea erezie e condamnată în pravoslavie: cezaro-papism. Noi ştiam că, aşa cum mărturisim şi în Simbolul credinţei („... Şi într-una sfântă, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ Biserică...”, auzi, domnule Matei, nu „in unam sanctam, APOSTOLICAM...”), capul Bisericii Ortodoxe Române este Sfântul Sinod.
A aşeza în fruntea Bisericii autoritatea personală a Patriarhului este o aberaţie. Se simte în organizaţia noastră nevoia unei autorităţi vecinie prezente? Este Sfântul Sinod o adunare care se mişcă greu şi nu poate ţine şedinţe în permanenţă? Foarte bine. Să se delege atunci un sinod restrâns, compus din 5-6 chiriarhi, cari să se adune o dată în fiecare săptămână. Dar cap personal, nu!
E timpul să ne întrebăm încotro mergem. Într-un aşa de scurt timp, trei manifestaţii caracteristice: BUST patriarhal, MĂNUŞI ROŞII cardinaliceşti şi acum, CAP ALB. Se poate o mai categorică scăldare în apele papistaşilor?
autor: Nae Ionescu
Codex Alimentarius si in România: program pentru depopularea planetei prin infometare si malnutritie
Acum hai sa pun si eu la zid societatea civila. De ce nu au manifestat ONG-urile care pretind ca apara societatea civila acelasi interes si in cazul initiativei lui Tariceanu, care a promovat introducerea organismelor modificate genetic, in mod oficial in Romania, desi cancerul care ne macina tot mai mult si ne omoara copii, fratii si surorile tot mai de tineri, este asociat acestor alimente chimice ? De ce se manifesta societatea civila doar in cazul Codurilor si lasa sa treaca pe sub nasul lor alte orori care ne vor marca negativ viitorul ? O spun , in calitatea mea personala de cetatean, si de persoana care s-a impotrivit constant sistemului denumit Codex Alimentarius, eu considerand ca votul dat in Parlament de colegii mei reprezinta o mare eroare. Aici nu mai este vorba , ca in cazul pasapoartelor biometrice, de chestiuni hazlii gen 666, ci este vorba de cum va arata generatia viitoare, copii nostri, care sunt tot mai expusi bolilor in primul rand datorita ONG-urilor. Adica, hulim in mass-media faptul ca rosiile sau castravetii din Turcia, crescuti la neon, sunt nocivi pentru sanatate, insa aceeiasi mass-media , societatea civila, asociatiile si fundatiile care ar trebui sa vegheze la drepturile romanilor, nu au nici o reactie ? Intr-o asemenea chestiuni grava, era nevoie de 1 milion de ori mai mult decat in cazul Codurilor, de consultarea societatii romanesti. Aici nu mai exista interes ? Sanatatea noastra nu merita acest efort ?
26 mai, 16:06 Deputatii au aprobat, marti, cu 182 voturi “pentru”, doua “impotriva” si 12 abtineri, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei 43/2007 privind introducerea deliberata in mediu si introducerea pe piata a organismelor modificate genetic, transmite Agerpres.Actul normativ vizeaza realizarea unui sistem functional privind introducerea pe piata a organismelor modificate genetic prin clarificarea responsabilitatilor ce revin tuturor factorilor implicati in domeniul acestor organisme, ca si a existentei unei evidente stricte a organismelor care sunt introduse pe piata.Proiectul de act normativ mentioneaza instituirea Comisiei pentru securitate biologica, care se compune din 12 membri titulari si patru membri supleanti, care au dobandit titluri academice si/sau universitare si sunt personalitati stiintifice consacrate.
Codex Alimentarius este numele unei comisii a Organizatiei Mondiale a Sanatatii ce a elaborat un asa zis cod universal al alimentelor. In spatele acestei comisii ce pretinde ca se ocupa de sanatatea noastra stau Natiunile Unite, Organizatia Mondiala a Sanatatii si Marile Carteluri Farmaceutice plus Bancile Internationale. O adevarata mixtura care nu poate produce decat ceva letal.
In loc sa isi propuna sa monitorizeze starea hranei si modul ei de ai se produce comisia si-au propus sa promoveze scoaterea in afara legii a suplimentelor alimentare si ale vitaminelor limitand drastic dozajul in care pot fi eliberate si disponibilitatea lor.
Adevarata menire a acestui Cod este pur si simplu sa scoata in afara legii produsele naturale promovand organismele modificate genetic sau ale caror moduri de preparare sunt practic necunoscute si sa scoata de pe piata sau sa faca inacesibila procurarea vitaminelor cu exceptia cele produse sub stricta lor supraveghere.
Codex Alimentarius este promovat si poate fi aplicat cu forta de catre Organizatia Mondiala a Comertului (WTO-World Trade Organization) care in cazul nefavorabil in care o tara refuza adoptarea noului cod poate forta acceptarea lui prin diferite mijloace de presiune: retragerea diferitelor privilegii in comertul exterior,etc.
Ce va aduce Noul Cod:
* suplimentele alimentare nu se vor mai comercializa nici in scop preventiv nici terapeutic
* vor fi necesare retete pentru toate medicamentele peste o doza extrem de mica
* usturioul sau menta , alaturi de alte produse comune, vor fi considerate droguri de categoria a 3-a care pot fi comercializate doar de catre marile corporatii farmaceutice
* toate suplimentele alimentare ce vor aparea vor fi interzise pana ce nu vor trece anumite teste prevazute in noul cod
* produsele modificate genetic vor fi comercializate fara avertizarea consumatorilor niciun fel de eticheta nefiind necesara
Acest cod se intentioneaza a fi pus in aplicare de la 31 decembrie 2009.
Specialistii in nutritie preconizeaza ca aplicarea acestui program va produce peste 3 MILIARDE de victime umane, 1 miliard murind din cauza lipsei de hrana alte 2 miliarde din cauza bolilor generate in organism si cauzate de proasta calitate a alimentelor disponibile.
Sursa: http://www.urbaniulian.ro/2009/05/27/codex-alimentarius-a-fost-adoptat-si-in-romania-liber-la-boli-cancer-si-pandemii/
Daca este adevarat ca majoritatea parlamentarilor sunt masoni, atunci ii inteleg si le dau dreptate celor care nu vor sa se duca la vot, oricine ar candida; prin votul nostru ne facem partasi cu faradelegea. Poate ma veti intreba ce are politica cu credinta. Pai are, pentru ca este vorba de turma noastra pe care o pastorim si pentru care o sa dam seama. Nu este acelasi lucru daca stapanirea este pagana sau daca este credincioasa. Simplu fapt ca un domnitor sa fie credincios are un impact urias asupra credintei in tara respectiva. Aparand tara, el apara de fapt credinta. Priviti la tarile ocupate de turci si veti vedea ca unele din ele, inainte de ocupatie erau majoritar crestine, iar dupa ocupatie, au devenit majoritar musulmane. Conteaza enorm ca un domnitor sa fie credincios. In vechime popoarele aveau (sau li se impunea) credinta domnitorului. Daca imparatul era pagan, tot poporul se inchina la idoli; daca imparatul era eretic, poporului i se impunea erezia; daca imparatul se convertea la crestinism, poporul se boteza impreuna cu el. Iata cat de mult conteaza credinta sau necredinta unui imparat. Poate vom spune ca nu mai sunt actuale aceste lucruri, insa nu putem sa negam rolul urias pe care il au cei ce conduc tara, pozitivismul sau negativismul pe care ei il promoveaza in functie de credinta sau necredinta lor. Buna sau reaua lor credinta nu o cunoastem din prezenta lor la biserica, pentru ca si anticrist va fi prezent in biserica, ci se va cunoaste dupa roadele lor. Cand un reprezentant de frunte, desi vine la biserica, pledeaza pentru desfasurarea marsului homosexualilor, in mod normal el nu ar mai trebui primit in biserica.
Anticrist va vrea un popor cu inclinatii satanice, de aceea se incearca (si se reuseste din pacate) schimbarea mentalitatii oamenilor. Prin televizor, prin liberalizarea desfraului, prin tolerarea si chiar promovarea pacatelor strigatoare la cer, inca de pe acum oamenii sunt pregatiti pentru primirea lui anticrist.
Spunea cineva ca diferenta intre actualul si fostul regim este doar modul in care ni se sucesc mintile. Am citit si o povestioara cu referire la acest subiect, care este un fel de reteta: reteta racilor fierti. Racii se pot fierbe in doua moduri: se arunca direct in apa clocotita sau se fierb lent punandu-se in apa rece. Modul de preparare este diferit, rezultatul insa este acelasi: raci fierti. Aceasta este si diferenta intre vechiul regim comunist si cel actual. Primii s-au impus fortat: cei ce se impotriveau erau ucisi, dusi in Siberia, bagati in temnita. Regimul de acum a luat-o incetisor, insa merge in aceiasi directie: spre dictatura. Bineinteles, nu ma refer la regimul de la noi, care nu mai poate face mare lucru deoarece s-au vandut si ne-au vandut altora. Restrictiile nu vor intarzia sa apara si, pentru ca unde-i lege nu-i tocmeala, iata ca se sfarsi si libertatea. Bietii raci, care simt cum apa se incalzeste, nu vad nici o iesire si nici cale de intoarcere. Inchinaciune tie, noua dictatura, sau mucenicie.
Se spune ca raul trebuie taiat de la radacina, asa ca cei care se fac ca condamna comunismul, ar trebui sa nu se faca ca nu stiu ca acesta a fost adus din occident. Occidentalii l-au trimis pe Lenin in Rusia in speranta ca prin framantarile interne ce urmau ca acesta sa le declanseze in Rusia, Rusia sa slabeasca iar ei sa o poata invinge. Un fel de virus introdus in corpul dusmanului. La fel si in Romania, după lovitura de stat din 1989, strainii s-au instalat in ceea ce tot ei au daramat.
Fiara rosie care se scoala iarasi, nu intarzie sa-si arate culoarea. In loc de colectiv se cheama uniune, in loc de dusmani ai tarii apar teroristii (care daca nu exista, trebuie inventati, pentru ca dictatura sa se motiveze) si scenariile ipocrite din timpul comunismului, in care totul trebuia sa arate bine, nu intarzie sa apara. Merele padurete nu mai au ce cauta la vanzare, se supara „mult iubitul”. Animalele sa fie doar din astea mari si grase care dau cate trei galeti de lapte si care zambesc cand deschizi usa fermei. Pentru aceasta partidul face insamantari speciale. Ar vrea ca si omul sa fie scos dupa „incrucisarile” „specialistilor”, si iata ca a inviat Hitler. Iata de ce nu-i gaseau astia osemintele. A asteptat timpul potrivit pentru a reaparea in viata de zi cu zi.
Minciuna caracteristică perioadei comuniste, acum ia dimensiuni colosale. Atunci ne minteau cu productia la hectar, acum se incearcă schimbarea istoriei, prin finantarea unor decoperiri arheologice mincinoase. Atunci, cei care nu erau de-ai lor erau inlăturati cu forta; acum sunt inlăturati prin inselăciune: se creează o mare criză, in care, cei care nu sunt, sau nu intră in sistem, vor rămane la pămant. Atunci se decorau vitrinele cu alimente, la venirea tovarăsului; acum se pregăteste un spectacol urias, bazat pe ultimele descoperiri, in care oamenii să se uite cu gura căscată, la simulările noii dictaturi. Iar in locul carnetelor rosii, vor fi cipurile, care vor fi pecetea dictaturii.
Iar noi, fratilor raci, sa ne bucuram pana nu se infierbanta apa, sau mai bine sa ne pregatim pentru viata cealalta, caci pe pamant asa va fi o stramtoare, incat nimeni nu va mai vrea sa ramana aici.
(Ierom. Ioan Buliga, Desertaciunile lumii. Editie completa. Volumele I-II-III-IV, Ed. Man. Jacul Romanesc).
Sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/2009/05/26/parintele-ioan-buliga-povestea-racilor-fierti/
Mai multe articole..
Pagina 1 din 5
Meniu
Proiecte susţinute
Promo
Resurse folositoare
Campanii susţinute
Link-uri utile
Calendar
Umanitare
