Nina Negru - "Arta de a nu face martiri"

"De doua mii de ani aproape ni se predica sa ne iubim, si noi ne sfasiem", scria Eminescu in ziua de Pasti a anului 1878. "Omul armei si acela al viclesugului" proliferat inspaimantator fata de cel drept si bun, il face pe poet sa raspunda astfel la intrebarea, daca mai suntem crestini: "Putini sunt cei alesi si putini au fost de-a pururi".

Manifestarea cea mai inalta a iubirii la crestini a fost chiar de la inceput curajul de a-l urma pe Mantuitorul pana la cruce, adica de a primi martiriul sangelui.

Cand este vorba despre vechimea si vitalitatea crestinismului, aducem drept argument, printre marturiile arheologice (lacasuri de cult, morminte de rit crestin) oasele martirilor, adica ale martorilor lui Dumnezeu care si-au probat credinta prin suferinta si moarte. Ei incep lungul cortegiu al sfintilor, cinstiti de calendarele civilizatiei crestine, create si imbogatite de-a lungul veacurilor prin eforturi martirice, care n-au fost intotdeauna neaparat sangeroase.

Unii filosofi au fost tentati chiar sa identifice religia crestina cu suferinta chiar cu masochismul, ceea ce nu este adevarat. Suferintele crestinilor nu sunt creatii proprii, ci sunt opera prigonitorilor, iar crestinii le-au acceptat nu ca sa se autoflageleze, ci pentru a-si pastra credinta chiar si cu pretul vietii.

Citeşte mai departe...

6 aprilie 1993 - Sangele mucenicilor de la Optina

"In anul 1993, in noaptea de Pasti, manastirea Optina Ii aducea lui Hristos cativa parinti, ucisi de un satanist. Acesti noi sfinti mucenici puteau fi fratii nostrii, prietenii nostri, cunoscutii nostri."

In ziua de 16 aprilie 1993, in dimineata Invierii Domnului, dupa Sfanta Liturghie, calugarii Trofin si Ferapont au primit binecuvantare sa traga clopotele. Curtea era deja pustie, aproape toti pelerinii plecasera. Acesta a fost momentul in care ucigasul, un satanist, i-a injunghiat pe la spate pe cei doi monahi. In acele momente, ieromonahul Vasile se indrepta cartre portile care deschid drumul catre schitul Optina, ca sa spovedeasca. Probabil, auzind ca bataile clopotului s-au interupt brusc, s-a indreptat catre clopotnita si, la scurta vreme, a fost de asemenea injunghiat pe la spate. Ucigasul a fugit apoi, aruncand mantaua soldateasca cu acte straine si cutitul facut cu mana sa, lung de 60 cm si pe care gravase numerele 666 si inscriptia "satana". Cei trei calugari fusesera ucisi doar pentru faptul ca alesesera sa Il slujeasca pe Hristos, pe cale monahala!

Citeşte mai departe...

Parintele Arsenie Boca - "Despre necazuri"

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Foarte adesea mă uit la voi cum venind de la depărtări mari, rupţi de oboseală, cu pâinea săracului în straiţă, alergaţi la mănăstire şi rămâneţi zile de-a rândul ca să auziţi cuvânt.

Dacă cineva s-ar uita la voi prin paginile Sfintei Scipturi ar spune cele spuse de proorocul Agheu către jidovii care nu mai mergeau la Biserică şi nu mai voiau să zidească templul din Ierusalim. Aceste cuvinte vi se potrivesc şi vouă. Şi tot din cauza asta vi se întâmplă ceea ce spuneam, că osteniţi de la mari depărtări, cu merindea săracului în straiţă. Vi se întâmplă pentru vremea când nu mergeaţi la biserică, la biserica voastră din sat, unde acelaşi cuvânt vi s-ar fi vestit încă din tinereţe. Cuvântul s-a vestit dar voi aţi tăndălit şi-aţi rămas acasă când se vestea cuvântul. Căci de unde era să înveţi să faci lucrul lui Dumnezeu ca să se coboare peste tine şi peste casa ta binecuvântarea lui Dumnezeu dacă n-ai fost la Biserică.

Dar nu numai că n-ai fost la biserică şi nu v-aţi îngrijit de casa lui Dumnezeu, dar nu v-aţi grijit nici de Biserica pe care o avem în noi, căci aşa se spune că trupul nostru este templu a Duhului Sfânt. Şi pe acesta l-aţi lăsat să se dărapene.

Citeşte mai departe...

Moarte lumii - Punkistii deveniti monahi

“’Lumea’ este numele general pentru toate patimile. Cand dorim sa numim patimile dupa un nume comun, le zicem ‘lume’. Dar cand dorim sa le distingem dupa numele lor particulare, le numim patimi. Patimile sunt urmatoarele: dragostea de bogatie, dorinta de avere, placeri trupesti din pasiunea sexuala, iubirea de glorie care da nastere invidiei, pofta de putere, aroganta si mandria dupa o pozitie, tanjirea dupa impodobire cu haine luxoase si ornamente inutile, nerabdarea dupa gloria omeneasca care este sursa a ranchiunei si resentimentelor, si frica fizica. Acolo unde aceste patimi inceteaza sa mai fie active, acolo lumea este moarta; pentru ca desi traiesc in carne, nu traiesc pentru carne. Vezi pentru care dintre aceste patimi esti viu. Apoi vei stii cat de viu esti pentru lume, si cat esti de mort pentru ea.” (Sf. Isaac Sirul, sec. VI)

SUS, INTR-O MANASTIRE ORTODOXA ruseasca din muntii Californiei, parintele Damaschin si parintele Ioan au o problema. Au dorit sa publice o reclama in Maximum Rock and Roll, “cea mai hardcore” dintre toate revistele punk, dar au avut dificultati in a o trece de editor.

Daca aceasta suna ca inceputul unei povesti interesante, asteptati putin.

Povestea incepe, in realitate, cu cativa ani inainte. In urma cu 4 ani, John Marler a sosit la manastirea Sf. Gherman al Alaskai din Platina, California, sătul de viata. Desi avea doar nouasprezece ani, fusese deja chitarist in doua cunoscute grupuri de punk-rock, Sleep si Paxton Quiggly. Cand a descoperit credinta in Hristos si si-a aflat un camin in Ortodoxie, noul monah a dorit sa transmita aceeasi nadejde subculturii punk din care tocmai scapase, o comunitate de pusti mutilati de nihilism si disperare.

Citeşte mai departe...